Între a putea fi și a nu putea fi acolo. Plecând totul de luni, 1 august, de la un joc de cuvinte. Marți apărea deja articolul-invitație. Miercuri noaptea aflu că e imposibil să merg. A fost dificil, cu atât mai mult cu cât Mădălina anunțase "surpriza". Asta cred că mă stânjenea cel mai mult, fiindcă nu eram atât de "plăcută" precum răsunau cuvintele ei. Eram amețită, obosită, după luni de urgențe, drumuri, probleme, nesomn și altele. Eram într-un imposibil de a veni. Mă rugam doar să am cum să las totul și ajung pentru câteva ore. Și joi a venit fătuca asta la București, la mine, și la Eliad. Despre asta am mai scris. Am vorbit și despre Craiova, a văzut cum eram, ce ar fi însemnat să vin, cât de multe erau aici, câte mă așteaptă în continuare. Înțelesese. Nimeni nu știa avalanșa asta de stări în afara ei și a mea. I-am spus că, dacă până în noaptea de vineri spre sâmbătă mă eliberez cât de cât de o parte din trebi, vin cu totul.
4 dimineața. "Surpriza" era pe cale să se pregătească de drum. În primul rând poezii, apoi ce contează, esențial era să îi întâlnesc pe cei care știam că vor veni sigur. Pe alții am încercat să îi chem în ultimul moment.

În albastru, desigur. Nu puteam alege altă culoare. Primul meu cenaclu www.poezie.ro, într-un august cu prea multe tonuri și nuanțe.

Nu voi scrie prea mult, doar cuvinte simple, portretul celor pe care i-am întâlnit, fiindcă filmul serii este deja derulat.



Mădălina, în primul rând, căci ea mi-a închinat acest cenaclu ca și cum aș fi fost, în sfârșit, prilejul bun pentru o adevărată cunoaștere. Eu îi spun Măduca. Și unii dintre noi deja au auzit asta. Suflet văpaie, arde în ea mocnit uneori, alteori parcă ar fi un foc aprins într-o pădure de brad, mirosind a cetină și trosnind pentru a alunga spirite rele. Iubește tot ce atinge, soarbe cuvintele omului, îl vede dincolo de ce arată și, pentru a merge mai departe, indiferent de situație, râde, spune o vorbă de duh, zâmbește, face o piruetă, o șotie, o cochetărie. A dat "foc" serii. Poemele ei le cunoașteți, însă, când a recitat ea "Palisandru violet" sau "Șoapte răvășite", când a dat ea grai fiecărei tresăriri de suflet, poemele au căpătat reala frumusețe.

Nia. Eu am văzut-o ieri prima oară. Eu când spun Nia tac a reverență. Asta simt. O pot cuprinde doar în tăceri, tăceri cu nuanțe înalte, ca și cum numai o orgă de necuvinte ar putea să mă apropie de ea, într-un fel. Este deosebită. Un om de o profunzime și înțelepciune pe care numai bătrânii înțelepți o pot avea lângă taina cerului. Niei abia îi puteam șopti, abia de am putut să o îmbrățișez cu brațele atunci când a apărut și când a plecat. În Nia cuvintele au esențe de mir. Am citit tot ce a scris. De fiecare dată în mine se înalță o rugă. Însă când își citește ea poemele, "Pianissimo spre inimă" sau "Metamorfoză", simți roua picurând îngerii. Nia, sper că ai putut înțelege de ce ți-am mulțumit. Ce seci păreau cuvintele, chiar și rostite cu sfințenie.

Florian Silișteanu era un nume de mult timp auzit. Fiindcă este un poet deja cunoscut. Spirit furtunos și creator până-ntr-atât încât și ceasurile ajung purtate la brațul îngerilor. Un om pe care îl știam doar din cronici, fotografii, scrieri. Omul de dincolo de hârtie a apărut ca un fel de dublă imagine: între noi, la masa poeziei, era oratorul, recitatorul, vorbitorul de duh. Între noi, cei stând sub vița-de-vie, era omul firesc, întrucâtva discret, pe alocuri plin de îndrăzneală, cu o măsură în toate. Fin simțea până unde secundele celuilalt îl pot primi. Când a recitat poemele sale, aveai impresia că timpul piere, că nu se mai poate trăi în moartea zilelor, că e bine așa, în viață. Că cel care scrie trăiește în alte dimensiuni și tragismul său este viața, viața pe care uită să o trăiască. "Nuntă de semne". Voi ați citit-o, eu am răsfoit-o aseară, citind-o pe verticală și îndeosebi dincolo de cuvinte. Omul Silișteanu este cel care nu poate decât să vindece spiritele așa cum era "doctor de ceasuri". Și cât de multă nevoie ar fi de liniște în el, numai el poate spune sau poate trăi.


Dan Tristian. Nu întoarce privirea. Este un pictor al cuvintelor și un scriitor al imagini. Îl cunoscusem numai din scrieri și din frumoasele descrieri pe care le făceau cei ce vorbeau despre el. Dan apare discret și, când îți spune gândul său clar, cu o limpezime a rațiunii și a trăirii, nu poți tăgădui în nici o "duminică", Sinele ce se autodezvăluie. Este un om rar. Așa cum atingi o "poruncă interioară" la 12:01. Dan privește și te simți "fotografiat", nu îți spune ce vede, ce aude în el, în nerostibilul său lăuntric. Dan doar transmite prin toți porii spirit de izvor și te simți deodată împrospătat. Nu e nevoie de multe cuvinte. În trei sintagme cuprinde o înțelepciune indelebilă. A fost o încântare să comunicăm abia vizibil, ca și cum firele de cuvinte se țeseau la întâmplre, printre vorbe. Mulțumesc, Dan, pentru cum ai ascultat, privirea ta a fost neprețuită.


Cristiana Miu, apărându-mi de departe. O știam doar din poeme și din câteva cuvinte răzlețe. Din felul în care comenta poemele altora. Din fotografia cu părul despletit. Făptură sensibilă și rațională, totodată, mi s-a dezvăluit ca una din eroinele lui Jane Austin. Poate mă înșel, însă spontaneitatea ei bine temperată, cuvintele alese cu migală, tonalitatea vocii pe când recită, fiecare chip pe care îl cuprindea în privire, lăsa de văzut un spirit explorator, cald, deschis cunoașterii. Nu o poți atinge cu ușurință, dar când îți deschide zâmbetul știi că ești bine primit în casa ei interioară. Mă bucură logodna ta. Și fii fericită, făptură creatoare ce ești.


Dana Stănescu. Într-o zi am știut că ne vom întâlni și că va înțelege că ceea ce este dincolo de monitor și scrieri o va surprinde. Și apariția ei discretă, interiorizată, abia atingând lumea, cu un spirit minunat de limpede și jucăuș, cu o frământare a cuvintelor, cu o copilărie bine păstrată în ea, Dănuca este o făptură pe care ai vrea să o păstrezi alături pentru a împărtăși diminețile altfel. Atunci când totul pare să aibă altă dimensiune, ea apare cu "o neputință" de a-l mai trăi pe Nichita. De a mai scrie. Cu un soi de revoltă ontică. Și apoi înflorește printre lalele-cuvinte. Ea dăruie cu pași mici, e acolo mereu, chiar dacă se acoperă de voalul tăcerii. Mă bucură să știu că ești așa cum te-am simțit. Ne vom revedea și se va mai cutremura și alt oraș de râsul nostru. Sau de alte trăiri comune.


Elia Ghinescu. Pe Elia am cunoscut-o după un pact cu azalee, la Eliad. Cu Elia am un fir comun, deja un drum parcurs, știți deja o bună parte din voi. Și totuși, la Craiova m-a surprins și ea cu tonusul extraordinar, cu fermitatea faptelor, cu felul în care a putut să "înregistreze" într-o memorie afectivă, extrem de fidel, gesturi, cuvinte, imagini, secundă cu secundă. Câtă trăire este aici, Elia. Și cât de bine o poți reda în cuvinte, reușind să dai realității o anume obiectivitate. Este o încântare să văd cum fiecare frază scrisă de tine sau fiecare vers îmi derulează secvențe de viață. Mulțumesc, Elia, că poți primi toți oamenii cu o deosebită deschidere spre viață și toleranță a tot ceea ce este celălalt. Ești o lume întreagă. Craiova ți-a fost prilej de viață intensă, încă o dată.


Victor. Atât am reținut acum. Un poet la începutul drumului, care poate scrie spontan versuri pentru un concurs la cenaclu. Admirabil. Și reușita poemului, și siguranța scrierii, și felul în care a putut recita, dincolo de trac. Era printre noi o apariție proaspătă, ca un vers ce abia se naște, ca un izvor de liric. Bun venit! Sperăm în a te regăsi.


Mihaela Popescu este o frumusețe, fină și rafinată, interior, ca o magnolie. Scrie cu o sensibilitate rară, ca și cum ar face un balet al cuvintelor, un pas-de-deux între metafore. Recită trăind fiecare cuvânt, fără emfaze, fără discordanțe sau disrupții. Este un suflet acum plin de candoare. Așa de frumos dospită în poezie, încât ceva îmi spune că va fi cunoscută prin forța creației sale. Bun venit pe poezie.ro, Ela Popescu! În amintirea mea, ai deja locul tău și vei rămâne. Domnule Popescu, copila dumneavoastră este acel mărgăritar pe care l-ați creat și mă bucură că ați însoțit-o și ne-ați fost alături, și să îi fiți alături, pe drumurile ei, atât cât îi este necesar, ca un tată autentic.


Domnul Florin Miu, meșteșugar al cuvintelor. Creator. Om al poeziei și al scriiturii. Ne-a adunat în jurul dumnealui și ne-a făcut să ne simțim ceva mai aproape de ceea ce suntem, căci fiecăruia i-a dat un fel de oglindă în care să se regăsească. Mulțumim pentru această prezență onorifică.


Domnul Negulescu, ați dat un soi de maturitate acestei seri de august. Ați măsurat drept și onest fiecare creator, fiecare "rectitator" din concurs, ați găsit cuvintele definitorii pentru fiecare, ați avut acel ochi critic constructiv de care este nevoie la astfel de întâlniri literare. Vă așteptăm, oricând veți dori să reveniți în această lume a poeziilor noastre, în acest mic "atelier de creație".


Ani era spectatorul tăcut. Martorul acela care nu se mișca aproape, în exterior, dar care parcă simțea fiecare mișcare interioară din noi. Cineva spunea despre ea că urăște poeții. Eu îi spun, așa din perspectiva mea, că de-ar fi fost așa, nu ne-ar fi rămas alături, lângă oamenii-poeți care suntem încă în devenire, nici măcar cinci minute. Ani privea la fiecare întâmplare ca la un film. Și participa numai la ceea ce își dorea. Mulțumim pentru că ai știut să fii cu noi. Și zâmbetul tău șăgalnic spune multe.


***

O seară inedită. Pe care am trăit-o într-un fel de liniște, emoție incredibil de intensă, poezie recitată cum rar am reușit să ascult și fără scenă, fără microfon, fără fast și tam-tam. O intimitate a literelor, împărtășite firesc.


La miez de noapte, decorul s-a schimbat. Casa aceea în care ne aflam noi cei șase, cei care am rămas până dimineața nedormind, îmi amintește cu o nedreaptă fidelitate de casa în care am crescut, la bunica, pe malul mării. Și de aceea am fost mai tăcută ca de obicei, sau față de cum v-ați așteptat voi, prietenii mei de poezie și de viață, să mă găsiți.



Drumul a fost de-abia început. Acum ne trăim prin poezie, amintiri, imagini, suflete, gînduri, în viața noastră, în ceasurile care ne sunt date.

Mulțumesc vouă pentru cât de frumoși sunteți, în spiritul vostru creator.

Drag, D
7 august 2005












Foto: Nichita Victoria