Raphael 1

Prin anii 90 plecam foarte des la Paris, cel putin de doua ori pe an. Si, evident, ma imprietenisem cu mai multi de pe acolo, din lumea medicala, a literaturii, a muzicii...
In 1991 am participat la un congres organizat de Facultatea de stomatologie "Garanciere" din Paris. Dezbaterea la care am participat se numea "Ecouter, parler, gerer" era promovata de sectia de psihologie a facultatii, condusa de o doamna-R.K.-nu-i voi da numele intreg, ca-i lung, care era si psihologa si stomatologa. Apropo, familia ei avea radacini romanesti si putin evreiesti.
Deoarece pe vremea aia lucram la clinica de psiho-fisiologie orala, la Universitatea Tel-Aviv, tratand, prin hipnoza si tratament comportamental, pacientii mai dificili, am vrut sa creez o cooperare intre sectii, si m-am intalnit cu R.K. inaintea congresului.Ea insasi e un personaj, dar despre ea, cu alta ocazie.
Cabinetul ei era pe Avenue de l'Opera. Dupa tot felul de palavre, am coborat impreuna cu ea, sa luam o cafea, la barul de jos, apoi am pornit-o in directia Louvre, unde avea parcata masina. Deodata vad o firma: Prof. Raphael Chercheve. Sa va explic. Pentru un stomatolog, numele asta e ca si cum ai spune-unul din zeii, sau miturile stomatologiei mondiale. Este unul din primii care au introdus implantele in Europa, era si generalist si stomatolog, citat in mai toate testele importante. Eram convins ca murise de mult, acum vedeam firma !?
O intreb pe R.K.:
-- Chercheve traieste?
-- Da, imi raspunde ea, dar nu mai lucreaza, a ramas doar firma, el are peste 80 de ani, s-a retras la St.Cloud-o periferie a Parisului.
Imi iau inima in dinti :
--Cum as face sa-l cunosc pe Dumnezeu?
-- Nu cred ca-i posibil, zice ea, dar hai sa vedem la cabinetul lui, poate cei ce l-au preluat stiu ceva de el.
Urcam, intram, inauntru un cabinet-clinica multidisciplinara, doi stomatologi "clasici", un implantolog, un periodont si un psiholog. R.K. il cunostea pe psiholog, a fost foarte amabil, nu auzise de mult de Chercheve, nu era sigur ca-i in viata, dar ne-a dat numarul de telefon pe care-l pastrase. (Daca nu l-ar fi pastrat, renuntam, iar multe lucruri din viata mea s-ar fi petrecut altfel- subiect de film-sau subiect de discutie -intamplari-coincidente-)
Dupa despartirea temporara de R.K. (a doua zi ne revedeam la congres), ma intorc spre Opera, ma opresc la un telefon public si, teribil de emotionat, formez numarul zeului. Imi raspunde... chiar Zeus, in persoana. Ma prezint, precizez ca sunt din Israel, afilierea, domenii de interes, etc... si intreb, cu sfiala in glas, daca as putea sa-l cunosc.
- Eu sunt cel care doreste sa te cunoasca, imi raspunde Zeus, ce faci miine?
- Pai sunt la un congres...
- Asta numai dimineata, hotaraste el, la pranz esti invitatul meu la masa, luam aperitivul la 1.30 la Hotel Normandy. Si am o multime de surprize pentru tine, incheie Chercheve dialogul.
Tremuram tot, in trecut aveam o admiratie enorma pentru toti clasicii medicinei, erau in Olimp, iar eu un simplu muritor, de-abia prin 1993 am inteles ca pot vorbi de la egal la egal cu zeii, sau mai curand, ca si zeii sunt muritori, am ajuns cam ametit la prietenii la care locuiam.
Nu prea intelegeam, nici nu ma cunostea, avea surprize, el , un zeu de peste 80 de ani, vine special la Paris, ma invita la masa...
Din experienta mea cu francezii, totul se desfasura prea repede! N-am dormit aproape de loc, ma simteam ca un student inainte de examen, a doua zi trebuia sa fac comunicarea, dar ce mai conta, cind Zeus in persoana ma invitase la masa.


Raphael 2


A doua zi am fost la congres, mi-am tinut comunicarea, am participat la dezbatere, am descoperit ca vorbesc franceza medicala mai bine decit credeam, apoi am avut un dialog interesant cu un medic din Senegal, am anuntat ca ne vedem de-abia a doua zi dimineata si am luat-o la fuga spre metro.
Ajung la hotel cu sufletul la gura, in intarziere, un hotel elegant, chiar la doi pasi de l'Avenue de l'Opera, langa fostul cabinet al lui Chercheve. Intru in barul hotelului, era aproape gol, intr-un colt, cu un ziar, cu un pachet si un pahar plin de ceva (probabil nectar, caci zeii beau nectar) un batrinel scund, totul zambet, mi se prezinta:
-- Raphael.
-- Vlad, zic eu, incintat sa va cunosc, e o mare onoare pentru mine...
-- Lasa prostiile, mi-o taie el, ce parere ai de situatia politica in Israel?
"Chiar asa, de la inceput?", gandesc eu, eram deja obisnuit cu intrebari de felul asta, la francezi, de multe ori erau critici fata de politica Israelului, dar nu pentru asta ma intalnisem cu Chercheve. Doream sa aflu de la el cat mai multe despre istoria si experienta lui stomatologica, cine stie cum va evolua discutia pe teme politice, nu aveam chef sa justific, sau sa dau explicatii in numele guvernului, nici macar in numele meu.
Iau un pahar cu suc de rosii si, intre doua alune, ii spun cam ce cred eu, fiind atent sa nu vorbesc prea patimas si incercand sa par cat mai empatic fata de interesele arabe, precum si fata de pozitia Frantei, care oricum nu-mi era prea clara.
-- Franta e o prostituata, decide Chercheve! (a folosit alt cuvint, mai dur). E in stare sa ne vanda pe toti, pentru un litru de petrol!
Raman nedumerit- sa NE vinda?
Aici incepe Zeus o prelegere politica foarte argumentata, era foarte informat, concluzia era una: Israelul trebuia sa faca ce-i mai bine pentru el, sa nu tina seama de Europa, nici de U.S.A., nimeni nu va plinge dupa Israel, daca va fi distrus, nimeni nu va sari in ajutorul lui.
- Crede-ma, am fost medic in Africa, am fost medicul personal al lui De Gaulle, fraza lui cu "Franta n-are prieteni, are numai interese" trebuie adoptata de Israel, stiu, e contrara "umanismului", e dura, dar adevarata, continua zeul, imi arata ziarul pe care-l avea cu el, imi demonstreza cat de tendentios si nefavorabil e prezentat Israelul in presa franceza. ---- Francezii sint antisemiti, continua el, orice ar face Israelul, va fi criticat. Apoi Franta nu-si poate ierta treaba cu reactorul nuclear.
- Dar de unde sinteti atit de informat? ma mir eu.
- Ne tutuim, nu-i asa? continua Chercheve. Si aici ma lasa cu gura cascata:
- Numele meu la origine e Chershevski, sunt evreu de origine lituaniana, tatal meu s-a nascut la Hebron, era farmacist, pleca des la Yaffo, a venit in Franta cu putin inaintea nasterii mele, asa ca eu sunt aproape sabru. Daca vrei, vorbim idish, stii idish?
- Nu, ingan eu naucit...Sa continuam in franceza...
- Ma bucur sa ne cunoastem, eu veneam des in Israel, in ultima vreme mai putin, as vrea insa s-o duc pe actuala mea sotie prin locurile in care a trait familia mea.
- La Hebron nu se prea poate, ii zic eu.
- Stiu, dar la Yaffo tin neaparat, tatal meu imi vorbea deseori de Yaffo.
Aici incep surprizele, si vor fi multe. Zeus e evreu, deci, dar asta e floare la ureche fata de urmare. Daca sinteti curiosi, cititi continuarea.



Raphael 3


Deodata, Zeus se opreste din dizertatia lui despre evrei, Yaffo si Israel si ma intreaba:
-- Spune-mi, il cunosti pe Heinrich?
Aici era sa lesin. Benedict Heinrich era un stomatolog , originar din Tirgu-Neamtz, trecut prin Israel, apoi ajuns la Bremen, a fost unul din primii ce au introdus implantele in Germania, apoi a revenit in Israel, a avut cabinetul pe Dizengoff, in Tel-Aviv, a introdus implantele in Israel, a fost stomatologul lui Peres, Rabin, etc...
Era un personaj controversat, multi au vrut sa-i faca rau in Israel, majoritatea din invidie-despre Heinrich, bun prieten al meu, om cu inima de aur, dar si cu tendinta de a atrage focul asupra lui, va voi povesti cu alta ocazie. Doar adaug ca a plecat apoi la Muenchen, unde a lucrat inca citiva ani, apoi a revenit la Bucuresti, unde a mai locuit vreo doi ani. A murit acum citeva luni. Fiica lui , Haia, e maritata cu Sami Molcho, binecunoscutul mim si autor de carti despre limbajul corpului (in limba germana).Deci unii s-ar putea sa fi auzit de BIbi Heinrich, poate au fost chiar tratati de el.
Chercheve si Heinrich au colaborat, erau si prieteni.
La masa de prinz am discutat despre implantele dentare, mi-a daruit un atlas scris de el. La desert, vine surpriza:
-- Te ocupi de hipnoza, nu-i asa?-m-a intrebat zeul?
-- Da, i-am raspuns, si deoarece era foarte interesat, am explicat pe larg in ce cazuri folosesc hipnoza. (Ii povestisem ceva si la telefon). La care el imi mai da o carte, foarte veche-scrisa tot de el-" Hipno-sophrologia in stomatologie".
-- Sofrologia e termenul folosit in Franta si in unele tari din America Latina in locul termenului de hipnoza. (Ei pretind ca este si o diferenta intre cei doi termeni, dar e numai semantica)
Ce sa va spun, surprizele se tineau in lant. Erau din ce in ce mai multe afinitati intre mine si Chercheve. El mi-a povestit de cursurile sale, la spital, era primul ce introdusese hipnoza in stomatologie in Franta. Mi-a propus sa predau impreuna cu el, am acceptat imediat, dar eram convins ca o facuse doar din politete.
Ne-am despartit cu mari emotii, stabilind ca raminem in legatura, ca el va veni in Israel, dar oricum, vom vorbi la telefon si vom colabora.Si mi-a spus:
-- Fii atent, la virsta mea nu mai am de cistigat sau de pierdut nimic, asa ca ia de bun fiecare cuvant pe care ti-l spun. Eu daca nu vreau compania cuiva, i-o spun direct, fara menajamente. Cu tine vreau sa fiu prieten.
-- Sigur, Raphael, am bolborisit si m-am indepartat impleticindu-ma, desi bausem numai apa minerala.
Devenisem prieten cu Zeus.


Raphael 4


Totusi imi venea greu sa cred ca Chercheve va pastra legatura cu mine
Dar dupa numai doua saptamani, ma cheama la telefon, si-mi reproseaza ca...nu l-am anuntat cum am ajuns in Israel. Si-mi comunica ca mi-a trimis programul cursurilor lui de hipnoza si vrea sa-i trimit remarcile mele si cum vad eu colaborarea.
Aici voi face o paranteza. Prietena mea, M. nu zburase inca cu avionul, se temea. Si, fara nici o legatura, respecta cashrutul, nu minca porc, nu amesteca laptele cu carne, etc..., asta pentru neinitiati . Era si preocupata, si nu reuseam sa o conving de contrariul, ca in strainatate n-o sa aiba ce manca, deci trebuie sa-si care de toate din Israel.
Am hotarat ca primul ei voiaj va fi la Paris, dar nu voia la hotel, ca nu va bea din cestile de acolo, asa ca am primit un apartament de la un prieten, am cumparat pana si tigaie, si pahare, am facut o cura de oua cu cartofi prajiti cam toata saptamana, azi , cand mancam la orice restaurant (ea tine inca un cashrut foarte aproximativ), imi vine sa rad de cat am fost de disciplinat pe vremea aceea.
Deci la primul ei voiaj la Paris i-am telefonat lui Chercheve, care, imediat - sa ne invite la restaurant. I-am explicat cam rusinat problemele de alimentatie, la care el ...s-a bucurat si...am mers cu el si sotia lui, Dominique, mult mai tanara ca el, care-l adora, la un restaurant super-casher. Sotia lui trecuse la iudaism si stia despre religie cam de 100 de ori cit Chercheve insusi, multe lucruri pe care ea le cunostea, eu doar le auzisem vag.
- De data asta nu mai scapi, cand tinem curs impreuna?-m-a somat, asa ca am fixat cand venim data viitoare la Paris. Dupa masa ne-a facut un tur-Paris by night-sa-l fi vazut cum sofa prin centrul Parisului, cu ce viteza, cum ne arata fiecare loc important, muream de frica, nu stiam cum sa-l fac sa mearga mai incet. El m-a simtit imediat:
-- Nu te speria, Vlad, eu merg si pe motocicleta, vad perfect, iau si lectii de pian si pictura, alerg, ma simt tanar. Si daca am mancat casher, Dumnezeu ne apara, a spus in gluma, el era complet ateu.
Am revenit deci la Paris , pentru cursul de hipnoza in stomatologie. Cursul s-a tinut pe un...vaporas-clinica dentara, cu laborator dentar, cu sala de conferinte, apartinea unui coleg, n-am vazut niciodata asa ceva luxos si ciudat. Vaporasul era ancorat in "portul" Van Gogh, pe Sena, a durat doar doua zile, era doar un curs introductiv, dar a avut mare succes. Iar Chercheve a fost adorabil, atent sa nu ne lipseasca nimic.
Prietena mea M. m-a cam dezamagit. Dupa trei ore de conferinta in franceza, limba pe care ea nu o cunoaste, a inceput sa caste. La prima pauza a sters-o (ea zice ca eu am trimis-o, dar nu-mi amintesc asa ceva) si s-a dus sa viziteze... cimitirul animalelor domestice, caini si pisici, a facut o multime de fotografii, eu am vazut doar fotografiile, niste monumente impresionante, acoperite de flori, cu vizitatori ce plangeau pe mormintul patrupedelor. Iar inscriptiile.."Despartiti dupa 15 de ani de dragoste fidela", si alte dedicatii in versuri. Pana azi n-am auzit de o pisica sa traiasca 15 de ani, cred ca era o exagerare, daca nu, corectati-ma . Cred ca am pe undeva poze de acolo... Dupa terminarea cursului, ne-am plimbat pe Valea Loarei, apoi am revenit in tara sfanta.
De atunci, am colaborat si m-am intilnit des cu Raphael in Franta. O data ne-a invitat la el, la vila de linga St. Tropez, ne-a cantat la pian, ne-a aratat picturile lui. Dar niciodata nu mi-a povestit de cite ori a fost insurat (se pare ca de mai multe ori si are cativa copii, o nepoata e poeta, nu-i mai retin numele).
Intalnirile cu el au avut loc numai in Franta , dar intr-o zi imi telefoneaza si m-anunta:
- Nu mai sunt tinar ,( nu stiam cati ani are, nu l-am intrebat niciodata), vreau sa vizitez din nou Israelul, vin cu Dominique, gaseste-ne un bun hotel si aranjeaza si o excursie la Petra.
M-am conformat, le-am rezervat la Dan-Panorama, intre Tel Aviv si Yaffo, caci presupuneam ca vrea sa fie des in Yaffo, apoi m-am dus la All-Meridian, birou de turism condus de o cunostiinta, Silvia , sa-i aranjez Petra (in Iordania).
Silvia ma anunta ca are nevoie de fotocopia pasaportului celor doi voiajori, il sun pe Chercheve, si ramane sa trimita copiile prin fax.
A doua zi ma cheama Silvia la telefon si ma anunta: „Niet Petra!“ „ De ce,“ ma mir eu. „Pai nu accepta oameni de virsta lui, la 91 de ani nu vor sa-l ia.“ 91 de ani!!! nu ma asteptam chiar la virsta asta, il credeam cel mult de 83 de ani. Ei, cum ii spun eu lui Raphael asa ceva?
Mi-am luat inima in dinti, i-am telefonat, dar imediat am inceput sa ma balbai
- Petra -e impppposibbbil.-
-- De ce?-pai nu se prea poate...
- E din cauza virstei, nu-i asa? chicoti Zeus, nu-i nimic, plecam la Eilat.

Raphael 5

Amintirile despre Chercheve le scriu direct, asa cum imi vin, fara ciorna si in dezordine. Din cand in cand realizez ca-mi lipsesc anumite cuvinte in limba romana, sau ca saracia vocabularului ma obliga la repetitii. (Si) de aceea am intrat pe listele vorbitoare de limba romana, poate imi mai scot din strafundul creierului un cuvant uitat....

Venirea lui Chercheve in Israel a coincis cu o caldura atit de mare, incat pana si la aeroport m-am carat cu o sticla de apa inghetata. Dar in toata perioada sederii lui aici, nu s-a plans niciodata de caldura. Si-am mers cu el mai peste tot, la Cesareea aproape am lesinat eu si Dominique, am fost cu el si la pestera stalagmitelor (Mearat Hanetifim), cine a fost pe-acolo stie ce grea e urcarea la intors.
La Yaffo, Raphael a tremurat ca o frunza-n vant, de emotie. S-a oprit pe malul marii, i-a luat mina sotiei lui si i-a soptit:
-- Vezi, pe-aici venea in tinerete, tatal meu. Pe-aici as fi zburdat eu, daca ai mei nu veneau in Franta...
Il intrebam mereu, nu ti-e cald, Raphael? Radea – nu mi-e cald de loc, sunt "motivat", sunt in tara mea doar.
La Eilat au plecat organizat, s-au intors proaspeti si bronzati. Chercheve intinerise cu 20 de ani. Gusta fiecare colt, fiecare cladire, orice amanunt il interesa, puteai crede ca va emigra in Israel, am fotocopiat din cartea de telefon pe toti Cherchevski si Shershevski, parca voia sa-si reantregeasca familia.
Tocmai in perioada aceea se tinea la Facultatea de Stomatologie din Tel-Aviv un curs de hipnoza. Am crezut ca se vor bucura toti, daca-l aduc pe Chercheve sa tina o ora sau doua , sa ne prezinte citeva cazuri clinice, sa ne povesteasca din experienta lui.
Dar (surpriza?) sefii mei s-au cam impotrivit. In primul rand datorita virstei lui, apoi aveau o usoara alergie la scoala franceza. A trebuit sa insist, pana la urma au acceptat, dar...pe responsabilitatea mea si in contul orelor pe care trebuia sa le predau eu. E inutil sa va spun ca participantii la curs s-au delectat, el prezenta atit de simplu si placut ,(bineinteles, in franceza, eu traduceam simultan) tocmai aspectele practice, des intalnite, cu rezolvari imediate, logice.
Au stat cam 10 zile, la plecare Dominique m-a luat de-o parte :
-- Nu stii cat si-a dorit Raphael sa ma aduca in Israel, sper sa nu fie ultima noastra vizita aici. Chercheve avea ochii inlacrimati, imi tot multumea, parca eu as fi inventat Israelul. L-am condus la aeroport impreuna cu tatal meu, cu care si-a gasit un limbaj comun de la bun inceput, tatal meu a fost un asiduu cititor de literatura franceza, au palavragit si in idis. A luat cu el cateva exemplare din cartea tatalui meu "Strigat in desert"-versuri-in editie bilingva, romana si franceza. O citise toata, in timpul sederii in Israel, voia s-o dea unor prieteni. Uitasem sa va spun ca mi-a adus o carte "La Bible de l'humour juif", poate odata va voi reda cateva perle din ea.
-Vlad, dragul meu, nu stii ce ai facut pentru noi, esti un prieten adevarat, imi tot multumea Raphael. Te astept la Paris. Dar sa stii ca o voi trimite aici pe o ruda mai indepartata de-a mea, te vei putea elibera, sa-i arati si ei centrul spiritual al omenirii?
-Mai incape vorba?-l-am imbratisat la plecare.
Cine-ar indrazni sa-l refuze pe Zeus?

Raphael 6

La inceput am crezut ca in 3-4 episoade voi temina povestea lui Raphael. Dar nu vreau sa trec peste unele aspecte mai picante, asa ca probabil voi mai scrie 3-4 fragmente.
Dupa venirea lui Raphael in Israel, vorbeam la telefon cu el cam o data pe saptamana, de vreo doua ori ne-am intilnit la Paris, arata neschimbat, mereu vesel, optimist, plin de energie.
Intr-o zi imi telefoneaza, ma anunta ca in martie 1997 are loc la Monaco-Monte Carlo congresul mondial de sophrologie.Ma anunta ca voi fi invitat oficial si ca el tine foarte mult sa particip.
- Bine, Raphael, dar tu stii ca eu sunt convins ca sophrologia e de fapt hipnoza, vor arunca cu rosii in mine, ce rost are sa vin la un congres si sa ma simt izolat, sau sa ma cert?
- Pai tocmai asta-i , ca si eu am inceput sa cred ca nu-i nici o deosebire semnificativa intre cele doua notiuni, te astept, o sa fii surprins.
Aveam destule ezitari. Nu mai fusesem niciodata la Monaco, mi se parea o alta lume, prea luxoasa, prea snoaba, ma simteam cam provincial. Si, in plus, eram destul de sceptic, cum va fi primita afirmatia mea legata de sinonimul notiunilor si chiar puneam la indoiala capacitatea mea de a intelege conferintele altora despre sophrologie, din cartile citite, totul mi se parea incalcit, neclar. De ce sa nu recunosc, aveam complexe de inferioritate si emotii.
Dupa sosirea invitatiei am avut vreo trei discutii telefonice cu Hubert, presedintele congresului, sa ma lamuresc cam la ce se asteapta de la mine, eram , in afara lui Chercheve, singurul stomatolog invitat. N-am iesit mai breaz, am recitit citeva carti de sophrologie, am ajuns la concluzia ca notiunile sunt atit de confuze, incit eu voi vorbi, ca de obicei, despre hipnoza in stomatologie, nu voi aminti de sophrologie.
Monaco era chiar mai impresionant decit crezusem. Nu-mi puteam lua ochii de la masinile de lux, de la femeile elegante, de la vasele ancorate in port, de la natura din jur. Daca va duceti la Monaco, sa nu pierdeti gradina botanica de cactusi, muzeul oceanografic, bineinteles Casino-ul, Hotel de Paris.
Dar sa revin la congres. Multe dintre conferinte erau o ameteala de cuvinte, de notiuni, nu se intelegea nimic, fiecare isi declama poezia, se cam barfea pe la spate, nu prea ma simteam in largul meu. Unii erau curiosi, eram singurul israelian, am cunoscut o droaie de medici, o japoneza tinea tare sa pastram contactul si dupa congres (nu l-am pastrat, din vina mea), desigur ca am fost intrebat si de situatia politica. Chercheve nu a venit la inceput.
Dar cind am urcat eu pe scena, a intrat deodata in sala, s-a asezat in primul rand.
Si deodata m-am auzit singur spunind: "Deoarece la noi se foloseste termenul de hipnoza, iar eu nu vad, totusi, nici o deosebire intre hipnoza si sophrologie, voi vorbi despre hipnoza"-si mi-am tinut conferinta dupa cum am prevazut, ca si cum as fi fost la un congres de hipnoza. S-a hotarit ca subiectul Hipnoza-sophrologie sa fie redeschis la dezbateri, in ultima zi a congresului si mi s-a cerut sa revin a doua zi , chiar de nu eram in program, cu mai multe detalii relatv la ce facem noi in Israel in domeniu.
Chercheve s-a apropiat de mine in pauza, m-a felicitat si mi-a spus ca este o doamna care tine neaparat sa ma cunoasca, dar are impresia ca sint cam distant, ar prefera sa ni se faca cunostiinta. Si, a adaugat Raphael, diseara tin sa stam de vorba mai pe larg, bem un pahar la Hotel de Paris.
Se apropie, cu sfiala, o femeie superba, cam de virsta mea, blonda cu ochi albastri, Chercheve ne face cunostiinta.
--Sunt Michele Freud, psihologa, sunt nepoata lui Sigmund Freud, as vrea sa ne cunoastem mai bine, sa vorbim despre hipnoza, Israel, poate colaboram.
S-o cunosti pe nepoata lui Freud nu ti se intimpla in fiecare zi. Doar citeva cuvinte despre ea -conferinta ei de a doua zi a fost una dintre putinele clare. Desi eu am poreclit-o "iceberg" caci are o privire de gheatza, care tine oamenii la distanta, am devenit prieteni, in timp a devenit mult mai comunicativa. Desi mi-a spus-o deja de 10 ori , nici pana azi nu stiu daca e nepoata sau stra-nepoata lui Sigmund Freud, e mare incalceala in familia Freud, tatal ei locuia in Anglia --Sir Clement Freud--om politic, scriitor, actor.
Iar fiica ei, Alexandra, este infiiata - nu-i un secret - in Romania, la Turnu-Severin, unde Michele a ajuns cu grupul "Medici fara frontiere".Cu Michele n-am colaborat in acesti ani, dar vorbim des la telefon, recent mi-a trimis ultima ei carte, "Mincir et se reconcilier avec soi". Sper totusi ca spre primavara sa organizam un workshop impreuna. Despre Michele Freud - personajul - ar fi multe de povestit, poate cu alta ocazie.
Seara am luat un aperitiv cu Chercheve la Hotel de Paris
.--Mon cher Vlad, mi-a spus, tie iti voi povesti anul nasterii mele, nu multi il stiu--1904 (deci avea 93 de ani). Nu stiu cat voi mai trai, vreau sa las biblioteca mea mostenire asociatiei franceze de sophrologie. Dar maine, cand voi tine prezentarea mea, am de gind sa sustin si eu ca nu este o diferenta esentiala intre hipnoza si sophrologie, asa ca nu trebuie sa te simti izolat.
-- Bine, Raphael, dar iti vor sari toti in cap.
-- Ei si, a chicotit el, avea un chicot special, ce-mi pasa , la varsta mea...Dar as vrea sa scriem o carte impreuna, macar un indrumator.
--Ei, Raphael, sunt magulit, dar eu sunt un lenes in ale scrisului, n-as vrea sa incepem si s-o lasam balta.
--Si eu sunt lenes, rase Zeus, daca nu eram , scriam mai mult.
Deci am lasat cam in aer subiectul, am inceput eu ceva, la un moment dat, dar am renuntzat, tot din lene.
A doua zi, Chercheve a declarat sus si tare ca astazi el nu vede nici o diferenta intre cele doua notiuni, deci ca si-a schimbat ideile din trecut, mi-a pomenit de citeva ori numele, m-am inrosit tot, el a propus sa se renunte complet la termenul de sophrologie, sa ne intoarcem la termenul folosit in mai toate tarile din lume-hipnoza. A inceput o discutie in contradictoriu cu unii din sala, bine argumentata, am intervenit si eu, declarand ca ma simtisem la inceput in afara congresului, dar ca prefer lucrurile clare, s-a cam ajuns la concluzia noastra, ceea ce era mare lucru, nu m-am asteptat.
Eu am plecat la jumatatea ultimei zi de congres, la despartire Raphael mi-a amintit ca o va trimite pe ruda sa in Israel, in curand.
Si spera sa mai ajunga si el, poate la anul.
L-am intrebat:
-- Spune-mi , care este secretul tau, de unde ai adunat atata energie?
Chercheve a ras, asa cum radea el mereu:
--Iti voi spune, dar n-o sa ma crezi. N-am facut niciodata in viata, pentru cineva, ceva ce m-ar fi obligat la vreun sacrificiu personal, ceva ce m-ar fi lezat pe mine insumi. Asta-i tot secretul.
-Nu te cred, i-am ripostat.

Raphael 7- continuare si incheiere

Intr-o buna zi, primesc un telefon de la Chercheve:
-Ti-o trimit pe ruda mea, e un fel de nepoata, vine pentru prima oara in Israel, te rog, plimb-o cit poti, vine cu sotul ei, care cunoaste foarte bine istoria Israelului.
Nepoata lui, o voi numi F. era o femeie deosebit de frumoasa, ochii ei erau exact ochii lui Raphael, un albastru transparent. Sotul ei, J.P. cunostea intr-adevar multe aspecte ale religiei, istoriei, traditia evreiasca, ei erau crestini catolici, nepracticanti, iubeau evreii, si aveau o mare sete de cunoastere.
Mi-a facut multa placere sa colind cu ei, au stat doar o saptamana, la plecare ea mi-a spus:-Raphael nu va mai putea veni in Israel, e bolnav, are o insuficientza cardiaca, a fost deja internat de citeva ori, nu cred ca mai are mult de trait... In ultima vreme vorbeste mult despre moarte, vrea sa fie inmormantat in cimitir evreiesc, dupa datina.
A doua zi i-am telefonat lui Chercheve :
-- Ce se intampla?
-- Ei, nu m-am simtit prea bine, am cam dormit la spital, dar totul e in regula. Si a ras, cu rasul lui tipic, sincopat.
--Raphael , peste doua saptamini vin sa te vad.
-- Sigur, Vlad, ne vom plimba impreuna prin Paris.
I-am telefonat lui Heinrich la Muenchen: Chercheve nu-i prea bine, plec sa-l vad peste doua saptamini.
-- Vin si eu, anunta-ma cand vrei sa pleci.
Dupa vreo trei zile, vin acasa de la cabinet, gasesc un mesaj pe repondeur: Vlad, azi dimineata Raphael a incetat din viata. Telefoneaza-mi sa te anunt cand va fi inmormantat. F.
Am inceput sa tremur tot, i-am telefonat nepoatei F.
-- Cum s-a intimplat?
-- O zi dupa ce-a vorbit cu tine a fost din nou internat. Medicul s-a apropiat de el si i-a zis:- stiti, prof. Chercheve, la varsta dumneavoastra, viata devine o intrebare filozofica, nu poate fi vorba de un trai de calitate, doar sa va tirim inca putin. Atunci Raphael si-a chemat familia, era linistit, i-a anuntat ca acesta e sfirsitul, ca nu mai are rost sa se chinuiasca. Le-a facut si o destainuire-ca mai are trei copii nelegitimi -apoi a cerut sa fie inmormantat dupa datina evreiasca si pur si simplu a inchis ochii si a coborit cortina.
-Ah, am exclamat, nu am cunoscut pe nici unul din descendentii lui!
-Cum nu, Vlad, m-ai cunoscut pe mine, eu sunt fiica nelegitima a lui Raphael!
Am ramas gura-casca.
- Da, a continuat F., eu si cei doi frati ai mei sintem copiii lui. El m-a prezentat ca nepoata, caci nu avea cum sa-ti explice. Dar n-ai remarcat asemanarea?
Da, o remarcasem, dar n-am realizat.
L-am anuntzat pe Bibi Heinrich, am cautat sa ajungem la Paris, la inmormantare, n-am reusit. Am trimis, cu ajutarul unui prieten din Paris, un imens buchet de flori.
Dupa citeva zile mi-au sosit citeva randuri de la Dominique, sotia lui:“ Vlad, multzumesc pentru flori, Raphael iubea mult florile si tot ce era frumos..“.
Raphael s-a stins la o virsta inaintata, vreo 97 de ani, dar avea spiritul atit de tinar! De cite ori am mai fost la Paris, treceam pe Avenue de l'Opera, ma uitam la locul de altadata al firmei, nu mai era, dar Hotel Normandy ramasese la locul lui. Ultima oara am intrat in hotel, m-am indreptat spre bar, era gol, am privit spre stanga, parca-l vedeam, la aceeasi masa din colt, acoperita cu ziarul deschis la pagina de politica externa. M-am asezat la masa, am tresarit, am auzit foarte clar chicotul lui , parca era acolo, in fatza mea, totul numai zambet, intrebandu-ma: “Stii idish?”

In loc de epilog, poate un prolog: Nu de mult primesc un telefon:
-Sunt M. fiul doamnei F., sunt la Tel-Aviv, as vrea sa va intalnesc.
Ne-am intalnit in aceeasi dupa amiaza, era intr-o vineri, pe malul marii, la o cafenea. Era un tanar de 20 de ani, cu aceeasi privire albastra transparenta, privirea mamei sale, F., ochii lui Raphael, zambetul lui.
--Am dorit sa va cunosc, mama mea mi-a spus ca puteti sa-mi povestiti despre bunicul meu biologic, profesorul Chercheve. L-am cunoscut bine, nu intelegeam de ce se purta atit de parinteste cu mine. Dupa decesul lui , mama mi-a povestit ca era bunicul meu.
Eu studiez medicina, as vrea sa devin stomatolog, sa ma ocup de implantologie si de hipnoza. Va rog, povestiti-mi de el.
Mi-a luat timp sa-mi revin. Deci istoria se repeta. I-am povestit multe, l-am sfatuit cui sa se adreseze, sa afle lucruri pe care eu nu le stiam. Simteam ca cineva ma urmarea dintr-un colt, ba parca l-am zarit pe Raphael, plimbindu-se pe faleza, privind spre Yaffo.
Deodata, baiatul privi speriat la ceas
-- E tirziu, se apropie Shabatul, trebuie sa plec
-- Shabat? Ei si?
--Ah, nu v-am pus la curent, eu trec la iudaism, de la inmormintarea bunicului, ma simt evreu, iau lectii cu un rabin la Paris, pastrez Shabatul, vreau sa fiu evreu dupa Halacha, tara mea e Israelul, strabunicul meu e doar din Hebron, ma voi stabili in Israel.
L-am condus la Ramat-Aviv, nordul Tel-Avivului, unde era gazduit. Cind a coborit din masina, am vazut ca pasea ca Raphael, cu pasi mici si repezi. M-am intors spre Kiriat-Ono, spre casa, eram foarte tulburat, chicotul lui Raphael , ritmul in care-si canta cuvintele, ma insoteau. Si imaginea lui, cintind la pian, sau conducand in viteza prin Paris.
Din cand in cand imi amintesc de Zeus, mi-e dor, Parisul fara el nu e la fel. Nici stomatologia, nici hipnoza medicala.
Nici eu.

Atit.

Vlad Solomon (C) -2003