agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4116 .



champs élysées
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2009-06-18  | [This text should be read in romana]    | 





blocurile orașului se înfășoară în jurul gîtului
ca o funie de la care sinucigașul așteaptă eliberarea
sau ca o coardă de pian din buzunarul unui asasin care
îți dă bună seara

așa mi se întîmplă de fiecare dată cînd nu ești
buzele se mișcă aiurea îți explic în lipsă
că aș putea să fiu tot ce vrei
aș putea să fiu o cîrciumă de la vama veche
sau o cabană la cota 2000 în piatra craiului
aș putea să fiu o coardă de bungee
pe care ți-o înfășori în jurul gleznelor
apoi te arunci într-un defileu din noua zeelandă

îmi imaginez că linia orizontului e o autostradă iar soarele un vehicul de mare tonaj
întotdeauna intru pe contransens aștept să mă izbească în piept
poate așa se face noapte
știi tu
o noapte în care ne refugiem ca doi îndrăgostiți surprinși de ploaie
într-o cafenea

cînd am făcut dragoste prima dată mă bucuram ca un copil la prima ninsoare
îți acopeream ochii cu palmele pielea ta strălucea
aveam senzația că îmi plimb degetele pe champ élysées

mîinile mele în mîinile tale ca un copil abandonat la ușa orfelinatului
gîndurile tale în gîndurile mele ca un desant pe o plajă din normandia
te ridicai din pat așa cum ceața se ridică de pe o șosea
ți-am promis că că voi fi lîngă tine de fiecare dată cînd vei avea nevoie
de cineva să-ți închidă ochii

le-am spus tuturor
dați-mi un om pentru care să mor
sau mai bine dați-mi un trup din care să-mi fac muntele tabor
această vară va fi una toridă se anunță la meteo
vor fi fenomene stranii și violente
noaptea vom face dragoste pînă asfaltul se retrage în sine să nu ne tulbere
ziua va urma o tristețe e drept trecătoare nu va dura mai mult de jumătate de oră
va doborî copaci va smulge acoperișuri
unora le va strica ziua nunții

mîinile tale în mîinile mele ca un copil îngropînd cu onoruri
un fluture mort

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!