Sunt nopti in sir decand incerc zadarnic sa-mi gasesc odihna si sa-mi golesc mintea de multimea inrebarilor care ma tulbura,care ma bantuie precum o naluca pusa pe glume.Sunt intrebari fara raspuns care imi rascolesc sufletul si la care probabil nu voi avea niciodata raspuns,cel mult uitarea poate sa sa se coboare peste ele intr-un tarziu ca unica solutie...
Ce se ascunde oare sub zambetul tau aproape chinuit si sub calmul aparent pe care il porti ca pe o masca in prezenta mea?Ghicesc sub acest calm de fatada multa incordare ba chiar si o doza de nesiguranta.Gresesc oare cand spun ca te derutez?Posibil sa ma flatez caci in aparenta tu nu poti fi nicicum derutat.
De unde si de ce aceasta cruzime pe care mi-o fluturi in fata ca pe un steag al victoriei?De ce acesta tacere sfidatoare care imi loveste timpanele,care imi tipa in urechi?Esti asemeni unui caleidoscop care se suceste si se rasuceste si toate starile mele sufletesti se sucesc si se rasucesc functie de stare ata de moment.
Deseori m-ai acuzat de infantilism:,,ce copil esti !''imi spuneai deseori.Si totusi care dintre noi este infantil acum?Macar eu am dizlocat atata energie,atata traire,atata profunzime si sunt intr-o cautare continua de raspunsuri la atatea intrebari care ma macina.In ceea ce te priveste insa,de cate ori am avut senzatia ca un lucru esential urmeaza sa mi se descopere despre tine, tot de atatea ori am constat cu disperare cat esti de dual,de alunecos.De cate ori am simtit ca sunt in fata unei revelari legata de tine ai facut astfel incat sa ramai un cunoscut vesnic necunoscut.Stiu insa ca asta te consuma,ca deseori ai vrea sa poti trece acel prag,simt asta de cate ori imi intinzi mana din pargul isingurarii tale si tocmai de aceea aceasta indarjire a mea de a te provoca constant sa mi te descoperi,sa ma prinzi de mana,sa vii in lumina.
Cand imi este foarte greu(si in ultima vreme mi-a fost atat de greu!)ma alin spundu-mi ca pana la urma nu esti decat un vis.Cel mai minunat vis al meu.Asta pentru ca pe un vis nu te poti supara.Intr-un vis se aduna atatea imagini fascinante despre ce si despre cum ti-ai dori sa fie,estompand cumva tristetea din afara visului.
Daca te-as fi oprit la usa atunci cand ai intrat in sufletul meu.Jurasem propriei mele persoane sa nu mai deschid acea usa niciodata, nimanui indiferent de indiferent.Am cladit in ani un zid ce-mi tinea interiorul intr-un echilibru imperturbabil,imi era confortabil asa.Si totusi te-am lasat sa intri,macar ca ai ravasit totul,macar ca ma dor astazi atat de tare tacerile tale,macar ca orgoliul tau nelimitat ma scoate din minti si macar ca uneori imi ucizi zambetul doar cu o privire.Dar dincolo de toate asta iti datorez faptul ca traiesc din nou.
Uneori atat de receptiv la ce vine dinspre mine,ca si cum mi-ai spune,,ce bine ca esti aici,imi era dor de-o vorba de-a ta,numai veneai?''Alteori intangibil,inabordabil fara o cauza declarata.
Acum am senzatia ca te intalnesc prima data ,desi cu siguranta nici eu nu mai sunt aceeasi.Caci in mine s-au produs modificari pe care nu le-as fi putut prevede nici eu.Si poate ca tu ai perceput aceste modificari inainte chiar de a le percepe si de a mi le asuma eu.Poate acum,felul in care am inceput sa aduc in lumina propria-mi umbra te sperie.
Dar,omule,eu nu fac decat sa-mi deschid inima asa cum tu m-ai reinvatat s-o fac si mai mult sa iti ofer prietenia ce ti-o port si pe care am dospit-o cu grija intr-o multime de sentimente calde.Iar tu,am senzatia ca fugi speriat de mine ca de un ciumat ce trece pe drum anuntandu-si zgomotos prezenta...