A fost odată un om care trăia de azi pe mâine și muncea din greu pentru asta.
Timp să se bucure nu prea îi mai rămânea; de fapt nici nu știa ce înseamnă, fiindcă nu se întâlnise niciodată cu bucuria.

Într-o zi, văzându-l așa de harnic și de posmorât, din apa de pe malul căreia își trăgea sufletul la capătul unei zile amare, iese un pește mic și îi zice:

- Omule, ce-ar fi dacă mi-ai spune tu o poveste? Þi-aș da în schimb o comoară care te-ar face bogat și pe care nu ți-ar fura-o nimeni...

Omul, auzind de comoară, îi zise peștelui să-și vadă de ale lui...
Dar peștele îl rugă în continuare să îi spună o poveste, doar una... fiindcă o poveste ar putea chiar să schimbe o viață…

Cum auzi de asta, și gândindu-se că peștișorul trebuie să fie tare nefericit dacă vrea o poveste care să-i schimbe viața, își dădu drumul la gură...

Adică zise și el ceva din cele trăite, în care puse multă credință și dragoste și nădejde în Dumnezeu, că doar asta era povestea pe care o știa cel mai bine, și din care spera ca și peștișorul să poată trage ceva foloase…

- Omule, ai zis așa de frumos și de adevărat, că o să vin și mâine... auzi vocea micuței făpturi care luă calea undelor, retrăgându-se în adâncuri.

A doua zi, pe malul râului, în cântecul păsărilor și în foșnetul frunzelor colorate, omul spuse o nouă poveste, parcă și mai frumoasă decât prima.
Ca să nu i se vadă lacrimile din ochi, peștișorul dispăru și de această dată sub oglinda râului în care soarele își număra ultimele raze...

Apoi veni a treia zi, veni și a patra, și omul începu să-l aștepte pe cel ce părea să-i soarbă cuvintele.
Câte erau..., după o zi în care nu avu timp decât să se roage să-și facă bine treaba iar oamenii pentru care se ostenea să fie mulțumiți și să-i dea și lui de o pâine - să aibă ce împărți cu prietenul său mititel, îmbrăcat în solzi.

- Suflete, îi spuse însă acesta într-o zi, eu de acum trebuie să plec pe firul râului, mai departe...
Dar tu îți vei primi răsplata pentru bunătatea și vorba ta iscusită.

- Ce răsplată?
Poate vrei să zici că am reușit să-ți schimb viața? zise omul, plin de speranță.

- Nu numai că ai schimbat-o pe a mea, dar ai schimbat-o și pe a ta! zise peștișorul și se făcu nevăzut, lăsându-l pe cel ce devenise povestitorul satului să împărtășeacă aceasta întâmplare oamenilor adunați în jurul său.

Dintre care unii îl răsplătiră cu bucuria de a nu mai vorbi singur, iar alții cu aceea de a nu mai trudi pe nimic.