Merg pe stradă, spre facultate, și îmi dau seama că nu pot vedea tot ce se întâmplă. Încerc să-i traduc, pe cei ce trec cu mine pe aceeași stradă.
Pe lângă mine, trece un bătrăn de vreo 80 de ani, care poartă de gât atârnată o plăcuță pe care scrie: ,,Sunt orb. Număr: 5310.” Mă gândesc, ia uite cum oamenii au început să fie catalogați drept niște numere. Bătrânul se poate deplasa numai cu ajutorul unui baston.
Trece prin fața Ambasadei Americane. Poate că-și dorește să emigreze, dar oare nu-i prea în vârstă, pentru a avea curajul să-și înceapă o nouă viață?

După ce trec de Ambasadă, îl văd pe Sorin P., mai précis spus îi simt mirosul de țigară, amestecat cu cel de parfum ieftin, de la ruși.
Nu știu dacă mă vede. Stă după o vitrină și își cumpără niște salam cu pâine. Trec pe lângă magazin și deoadată, ceva mă face să îmi îndrept privirea către el. Își dă seama că cineva se uită la el. Tresare. Apoi, intru în magazin și mă îndrept spre el. Mă gândesc, dacă nu e el și îl confund cu altul? Lucrul acesta nu mi s-a mai întâmplat până acum. Dar mă întreb, cum să îndrept lucrurile pe care le văd deformate? Nu știu dacă îmi vor trebui niște cursuri speciale?
Nu prea văd bine, S. își împachetează mâncarea într-o plasă neagră din plastic și, când mă vede, se uită la mine, de parcă nu m-ai fi observat de un car de ani.
De data asta, nu mai încearcă să facă pe durul cu mine. Se uită la mine cu milă.
,,Ce mai faci?”
N-am chef să-i răspund, apoi îmi pun tot felul de întrebări. De ce sunt nevoită să răspund, când n-am nici un fel de chef? Își dă seama că nu sunt în apele mele.
,,De-abia o mai duc și asta nu știu pentru cât timp.”
,,Ce fac ai tăi?”
,,Ce contează. Treba lor, eu sunt aici, și ei în Brașov. De unde să știu eu ce fac ei?“
,,Să știi că nu e bine deloc ce faci.“
Mă gândesc, de parcă tu ești cel care să-mi spui mie ce e bine și ce e rău? Cine te crezi până la urmă?
Nu mai mergem prea mult timp împreună. Sorin se îndreaptă spre sala de curs C4, iar eu spre sala C8. Eu o iau cu liftul, iar el merge un etaj pe scări. Nu știu însă pentru cât timp drumurile noastre o să fie diferite. Bănuiesc că nu pentru o viață întreagă. Aștept odată și-odată rezolvarea tuturor dilemelor.