agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ nu pot respira ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-16 | | Doamne, cât de singur sunt de-un veac! Iubitei i-am greșit în decembrie, pe opt. Un cuvânt necugetat. Și i-am rănit inima. Nu-mi explic. Cu-această lună mă-mpăcam! Prea norocoasă lună a iubirii, te regret în zeci de feluri, sute și mii de ori!... Mi-am secat singur albia, înghițând lacrimi de neputință. Devin sloi, nu pot auzi nimic. Decât izvorul vocii Tale. Doamne-al meu ! Doamne, am ratat să-ți devin cavaler imperial! Sunt un clovn căzut în luptă. Dacă mă vei reimagina, după măcel… Să-mi schimbi fesul de-arlechin găurit, Să-mi coși dominoul căsăpit, ca să ies cu ghetele răsfrânte peste front, dar n-o să uiți nici Tu, Înalte, c-am fost mort și încă sunt, numai după ea… Mi-am înclinat capul. Ca un om de rând. Sabia Ta nu m-a distins dintre candidați. Chiar îi plăceam trimisului Tău cu aspect feminin ? De ce n-am tăcut pe opt?! Juram c-o să m-alegi… Doamne, cât poți, dă timpul înapoi, iar de nu poți, îți mulțumesc supus ! Când mlădița credinței mi se va ridica-n altoi, o să cerceteze-un braț cristalin cursul meu secat? Doamne, Îți promit, că m-am schimbat de-acum. Doamne, nu mai sunt trupul de ieri inert, am suflet dăruit. Sufletul mi-este încredințat. Că nu mă vei lăsa. Eu stau sub pașii Tăi. Nu m-ocoli ! Dă-mi un bocanc ! Doi… Și Petru s-a îndurat de-un Făt- Frumos-din-Lacrimă făcut țărână. Scuipă-mi încă o dată viață peste oase! Să-mi mai curmi din vină ! Apleacă-ți fruntea Ta cu pacea peste mine. Ia-mi mâna din genune. Imprimă-mi un arc voltaic în inima ce mi-a crăpat fără bătăi de aripi... Pășește pe șira spinării mele. Vezi, Doamne, cât s-a-ncovoiat? Aproape seamănă cu cheile Dobrogei. Prin piept s-a adâncit peșterea lui Adam. Aici, peste ochii cu cearcăne, e Dealul Căpățânii. De când s-a întâmplat? De când stau încremenit? De când vulturul mă scurmă? De când scot recolte nesăpat ? De când durez prin iarnă săgetat ? Nu știu de când, Doamne, stau. Stau ca zmeul în pământ uitat. Auzi, să fiu iubit…, apoi să decad ! Să-mi fac, după puteri, cât de cât misiunea, dar să mă descurajez subit, să rămân fără un sfanț, apoi să văd că lucrul cel adevărat s-a depărtat! Păi nici în copilărie nu mi-a fost dat să intru, ca acum – de voie, în coșmar! Doamne, stă lumea și se uită ca-ntr-o sală la saltul înapoi, la clipa de om laș, nătâng, tâmpit... Doamne, stau îngerii-n sobor și-mi urzesc o saltea, pentru că atunci când sării, n-aveam! M-am aruncat ca un bolid. M-am sfărâmat. Știam că sunt mai alungat din Cer decât... Nu mai vorbesc! De-acum să se clatine sala! Puțin am îndurat. Mult timp mă mai rabzi. Sala Ta care mă absoarbe e departe. Sala asta ce-i? E o sală părelnică viața fără iubita mea. Se uită la mine cum gesticulez. Ca Dan Puric. Ca Pierre Marguerite în sceneta pierderii de sine. O pantomimă cu Pierrot. Asta sunt eu acum. O arlechinadă fluierată. Post Scriptum: Serbarea cu Eminescu a fost măreață! Elevii mei, entuziaști. Desene, recitaluri de poezii. Cerc artistic. Seminar despre viața Poetului. Păcat că n-a fost măcar... o secundă, Doamne, să mă vadă-n gând ea! Desene: “Memento mori” – dinar macedonean, steag dacic, cal roman “Crăiasa din povești” – trandafiri în apă și văzduh (cum eram noi la început) Portret Eminescu la Viena. Iar jos, el ca înger, deasupra Ralucăi, mama sa. Încă un desen cu poemul fantastic “Vis” – ultimele trepte, se vede ca-n oglindă, iar un porumbel, Duhul Sfânt, îi dă coroană lui Eminescu, visătorului ce s-a visat! Alte două desene ale unei eleve artiste, care n-a putut să vină săptămâna asta la școală ca să-și recite și poeziile din “Caietul” ei ținut secret până mai ieri – ce sper s-apară și-n revistă : Unul, c-un șarpe vărgat ca anaconda, în verde cu roșu însă, cu o creastă-coroană mai mare decât cea de păun, rotundă. Șarpele e fugărit de-o inimă înlăcrimată, golită de efort. Celălalt, cu flori viu colorate-n lumina lunii. Din brațul unui trandafir galben-portocaliu iese-un fluture bleu. În dreapta sunt alte flori. Una roșie, cu patru petale. Un ciulin mov. Ca un arici rotund. Și altele. Iar deasupra, zeci de păsări măiestre – Miazănoaptea multiplicată.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate