agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2042 .



Ultima scrisoare
personals [ ]
(monolog Rimi)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [patriku ]

2010-05-07  | [This text should be read in romana]    | 



(Rimi stă pe o bancă într-o stație de metrou, și scrie o scrisoare, e foarte calmă)

Dragi parinți,
E duminică dimineața, sunt la metrou, stau pe o bancă și aștept. Nu vă spun ce, e surpriză. În timp ce stăteam așa și priveam lumea cum trece încruntată și agitată, fiecare gândindu-se la problemele sale am început să mă gândesc și eu la ale mele. De vreme ce de curând am aflat adresa voastră am hotărât să vă scriu, fără a sta prea mult pe gânduri. Aici e cel mai intim spațiu pe care l-am putut găsi vreodată, e atât de multă lume în jurul meu și totuși parcă nu e nimeni, parcă în tot zgomotul acesta de agitație, mișcare, vorbă, eu mi-am găsit propria liniște. Ce absurd și totuși cât de adevărat este. Nu v-am mai văzut de 27 de ani, așa că era cazul să vă scriu. Numele meu e Miriam dar toți îmi zic Rimi, nu știu exact de ce, așa mi se spunea încă din primele zile petrecute la orfelinat, deci de când eram mică, mică. Ce frumos era acolo, mă bucur enorm că v-ați gândit la varianta asta, altfel ce aș fi făcut, vă dați seama atâta timp pe capul vostru... atât de mult timp să am părinți, care să mă crească, să mă educe, să mă iubească. Oricum, vreau să vă spun că am 27 de ani și sunt căsătorita de aproape 5 ani. Nu am copii la orfelinat și nici acasă, nu vă mint vă spun cât se poate de sincer. Îmi plac copiii, sunt frumoși, plini de viață și nu le pasă de nimic, cea mai frumoasă perioadă din viață e copilaria... pentru unii. Numele soțului meu e Nicu, ce nume frumos, nu? De fapt îl cheamă Niculae, în fine, suntem o familie fericită. Pe el nu l-au lăsat părinții la orfelinat, ci au murit când era mic, avea vreo 6 ani. L-a crescut bunicul său, ce om de treaba... alcoolic, a murit de ciroză când avea Nicu 16 ani, s-a bucurat fiindcă îl bătea aproape în fiecare seară.
Eu momentan sunt șomeră, am lucrat la o firmă de taximetrie. Nu ca șofer dacă asta credeați, eram receptionista... ce viață frumoasă am dus acolo. Câtă lume a mers cu taxiul datorită mie, eram zeița taximetriei. Toți colegii erau de treabă, mă bârfeau tot timpul, făceau glume pe seama mea, frumos ce să mai zic, mă distram tare. Într-o zi, un coleg taximetrist s-a dus la patron și i-a spus că am încurcat niște comenzi, pentru că am adormit la servici. Normal că nu a fost așa, de asta sunt șomeră. Nu contează, important este că soțul meu este artist, în timpul liber, acum muncește la o firmă de salubrizare. Viața cu un artist mă face să visez, să aberez, să sper la nemurirea sufletului, să am grijă ce arunc la gunoi și mai ales unde arunc. E obsedat de păstrarea mediului, de curățenie în general. De asta e și foarte curat, ordonat și bineînțeles de o foarte mare încredere, e foarte devotat în tot ceea ce face.
Ne-am mutat de curând, stăm în chirie. Am vândut fostul apartament din centru pentru că era o zonă prea aglomerată, cu banii obținuți ne-am luat și mașină. Este frumos aici unde stăm acum, avem vecini de treabă, mai ales vecinul de jos, toată lumea zice că e pește că vin prea multe femei ușoare la el și pe urmă apar și bărbați suspecți. Sunt doar invidioși că omul își trăiește viața, ce să fac eu dacă are mulți prieteni. Important este că apartamentul nostru este destul de mare, iar proprietarii nu ne iau foarte mulți bani. Doar că nu ne ajung tot timpul să plătim taxele integral, e ceva normal oricum, așa că nu o să insist pe tema asta.
Mă întorc acum la soțul meu care bineînțeles mă înșeală cu o vecină, Ela, îl înțeleg. Ela e foarte dichisita, e coafeză, are bani, mulți prieteni și e alcoolica. Are tot ce nu am eu, adică e logic să mă înșele, nu? M-am resemnat cu gândul acesta, așa că nu vă faceți probleme. Au trecut deja trei luni de când se întâmplă treaba. E frumos, am mai mult timp pentru mine. Stau toată ziua în pat, mă uit la telenovele, ascult manele, mă masturbez, calc, fac de mancare... treburi femeiești pe care nu le-aș fi putut face dacă soțul era tot timpul lângă mine să mă streseze, că vrea sex sau chestii de genu'... Am o viață liniștită...
De câteva zile am văzut că soțul meu e foarte supărat, am crezut că poate s-a certat cu Ela, dar nu căci continuă să meargă la ea. Am încercat tot felul de metode să-l înveselesc, de la streaptease la a-l imita pe Becali sau Michael Jackson, credeți-mă pe toate le-am încercat! Degeaba. El tot supărat era. Sunt convinsă că și Ela a încercat, prin diverse metode… Nu știam ce are pentru că nu-mi vorbea prea mult, deloc mai bine zis, nici măcar nu mă privea.
De ceva vreme, am avut un vis. Se făcea că vroiam să fug, trebuia să fug simțeam o nevoie acută să fug, dar nu puteam fugi mai repede, fugeam dar foarte încet așa în slow motion, parcă ceva mă ținea, nu-mi dădea drumul. Am avut aproape în fiecare noapte acest vis. M-am gândit ce ar putea să însemne, dar nu găseam răspunsul. Am citit cărți despre interpretarea viselor, și a simbolurior, miturilor și tot felul de nebunii de genul asta dar nimic despre visul meu, așa că m-am resemnat și am încetat cercetarea, mă gândeam că poate e pur și simplu un vis, nimic mai mult. De fapt nu tot ce ni se întâmplă trebuie să aibă vreun rost, e doar ceva aleatoriu.
Să revenim la soțul meu, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat ce are. Fără vreo jenă mi-a răspuns. Fusese concediat de la muncă și era ziua Elei, iar el nu avea suficienți bani pentru a-i cumpăra inelul promis. L-am ajutat eu cu banii ce i-am mai avut. (Banii de taxe) S-a dus și a cumpărat inelul. Mai apoi a mers la Ela. Eu m-am pus liniștită la TV, să urmăresc ultimul episod din telenovela preferată. După ce s-a terminat m-am pus să dorm. Nu am putut, am avut din nou acel vis și m-am trezit brusc. Era ora 2 noaptea. m-am dus și eu sus la Ela. Am luat înainte din șifonier pistolul ce l-am cumpărat la negru acum vreo două săptămâni special pentru acest moment și i-am împușcat pe amândoi. M-am întors acasă. Mi-am pus un pahar de tărie. M-am îmbătat nefiind băutoare. M-am pus în pat. Am adormit. Am visat, fugeam, fugeam, fugeam, parcă eram la proba de 100 m și depășeam toți concurenți. Asta era! mi-am zis a două zi, și anume azi. Tot azi am aflat că și voi sunteți morți.
De dimineață am auzit poliția, agitație, toți vecinii pe scară, băteau la ușa mea. Am sărit pe geam. Stăm doar la etajul unu. Am fugit până am ajuns aici, la metrou. M-am așezat pe bancă să-mi trag sufletul și să mă gândesc ce să fac. Acum mă uit în jurul meu și văd oamenii care sunt preocupați de grijle lor, toți ca niște roboți fac același lucru zi de zi, mai cu rost, mai fără rost, depinde de fiecare. Niciunul din cei prezenți acum în această stație de metrou nu știe nimic de mine, trec toți și poate că nici nu mă observă, sunt toți la fel de indiferenți în privința mea precum și voi, dragii mei părinți ați fost. Nu știu, poate că v-ați mai gândit din când în când la mine, sau nu. Nu asta este important, oricum dacă v-ați fi gândit cu adevărat nu m-ați fi abandonat. Știu, poate aveați și voi problemele voastre, poate chiar unele asemănătoare cu ale mele. Nu știu nimic despre voi decât că ați murit. M-a dus cineva la mormântul vostru. Nimic, asta am simțit, un mormânt ca toate mormintele din orice cimitir plin de oameni morți pe care nu i-am cunoscut niciodată. Am crezut că voi avea un sentiment de atașament, sau ceva dar... nimic, n-am simțit nimic. Totuși se pare că aceast contact cu locul vostru de veci tot m-a adus undeva: aici. Vă spun acum pe șleau... Dracu' să vă ia!


Cu dragoste și stimă,
Miriam/Rimi, fiica voastră

P.S. Să ne vedem cu bine, în pistol mai e un glonț. (scoate pistolul, nimeni nu reacționează în niciun fel, se uită în jur, își duce pistolul la tâmplă și se împușcă)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!