o panică dulce îmi aprindea ochii
ochii mei arătați pe furiș în dreptul abisului
ca într-un luminiș
ochii mei proaspăt deschiși ca niște nori mari, insulari
ochii mei, ce avari
în ei apari, în ei dispari
la fel ca broasca spartă a gerului
cu unghiile tale prea mari
cu o dantelă fină peste gene

înghițeam nopțile, decupam din aerul cald o învelitoare
pentru visul acela care se zburătăcea printre nori și sori de-sine-stătători
m-aș fi dat la o parte să-i fac loc să treacă
era tăios ca o sabie scoasă din teacă
nu aveam decît o învelitoare cu care ștergeam transpirația visului
doar atît, o zestre impură bună de pus în gură

îmi ceream dreptul la somn
o gorilă mă descheia la cămașă
mă făceam comod între năvod și cravașă
îmi schițam viitorul prolog
ca un fitil prin frunzele mari ale nopții
sub care mă culcam umil
ca o fiară cu răgetele desenate pe blană
îmi desenam nervii, ce palimpsest
glasuri luate în arest, care-abia pot să geamă

făceam o muncă de birou
eram fericit ca un bebeluș în cavou
ca un bibelou dat cadou în noapte nunții
cînd totul e nou
eram fericit ca un ou, ca o santinelă uitată
făceam din nervi o lentilă
și toată lumea îmi părea umilă
cu urme vagi de ștampilă
eram trist ca un pisc
făceam o muncă servilă