în brațele nopții se cam îngroașă obrazul se visează violet, se scot artificii pe nări
pupila ți se dilată fragedă ca o salată
respirația se retrage în scorbură încet ca o șopîrlă
amintirea se poticnește ca un miriapod cu piciorele rupte și mă aruncă de viu în apele înghețate
eu îmi aștern cenușa înțelegerii rămîn suspendat în anotimpul copilăriei
îmi așez servietele prin bănci străine
îmi ascut ghearele pe fildeșul uitat pe fundul farfuriei
cuvintele îmi ies vii dintre unghii ca niște insecte care sug sîngele nopții
sunt și ele o parte din mine ca o colecție de retine
mișc soarele spre interior mereu spre interior ca butoiul unui pistol