porți marea pe umeri și zâmbetul tău e greu ca o sirenă
soarele stă nemișcat printre nori nici nu transpiră cu ochii la părul tău
la acel șuvoi în care își prinde cârligele de lumină
eu îmi scot ghearele, zgârii întunericul cu unghia
mă îmbrac într-o cămașă de apă cu cătușe elastice
îi beau mânecile largi îi umplu pieptul cu vise
îmi cuibăresc urâtul între frunzele uscate de pe umerii tăi
umerii tăi ca un val greu care mereu coboară și se ridică mereu
peste toate astea
tumultul arenei începe să se reverse cu gânduri multe dar mărunte