rostogolesc o roată de timp
drumul își schimbă culorile
agitația îmi vuiește-n urechi
gândurile devin aparente
mă grăbesc
mă grăbesc
am nevoie de puterea oului
liniște
calm

ajung în vârful muntelui
de aici se simte altfel
un șir de gânditori
ultima
mă adaug tăcerii
sfioasă

palpită un izvoraș
chiar sub tălpi prăfuite
se sărută cu ele
pe unde o voi lua
întreabă
îl urc șerpuit pe gleznă
până sub inimă
să afle



********



din vârful muntelui
se poate atinge cascada
cu mâna

din vârful muntelui
se simte altfel
nu mai există oameni
vântul e doar energie
informația e omniprezentă

ridic sceptrul personal
cu însemnele senatului
cascada se desface-n două
numai pentru mine
se împletește cosițe
iată-mă chipul său
între șerpii albi
spune-mi
există o cale mai bună decât iubirea

a fi-urile poartă vibrația
cu poftă
cu înduioșare
ori cu viclenie
ori ascunsă revoltă
eu știu totul

sceptrul glăsuiește
roadele se vor coace curând
norii devin tăvi
înfiligranate cu lumină
anume

inima glăsuiește
inima glăsuiește
cele mai bune
cele necesare
tu viață-mi cere
de probă

prima probă




*********



ne întoarcem iar la poale
am făcut drumul în primul vis
de probă

aud marea ștergând cu hainele
picioarele infinitului

dorul ei mă domină
grația mă scufundă-n adânc

ce scrie pe-o tablă de piatră
scrijelind cu o scoică
pescarul

acum de aÈ™ afla ar afla marea
prinsă-n supunerea sa