Intors si aruncat in larg vazduh,
Inchid ochii si ma culc.
Am sa-i deschid cand nu o sa mai fie ceata,
Cand voi fi facut stana de piatra.

Reci sunt ale mele pacate
Intunecate-mi sunt urechile cu vata imbibata
Dau sa tip dar limba-mi e sfarmata
Iar pe buze un lacat sta sa crape.

Ma trezesc intr-o cruda lume,
Care ma uraste si imi spune felurite,
O lume aspra si luminata,
De-un soare negru care incet..usor..crapa.

Dar toti si toate eu le schimb,
Prin ale mele ganduri transformate in pacate,
Iar lacrima ce-mi cade acum e schimbata in strofe
Acum e liniste...e pace...oare?

Sa ma lasati sa-mi plang chinul in a mea falsa pace,
Sa merg domol pe strazi intunecate,
Sa ma ridic si sa fiu tras de spate,
Sa cad din nou si sa ajung sub ape.

Suntem simple aschii ce sar la orice gand,
Simpli oameni ce se cred presus de toate,
Simpli cersetori ce ne furam haine luminate
Si totusi Dumnezeu ne iarta si ca un parinte ne tot cearta.

Spune-mi tu acum in fata,
Bland si suav cititor,
Cine sunt si cine suntem noi?
Cum de pot si de putem trai atat?
Cand infipti suntem de adanci pacate?
Te salut si te astept sa ne gandim si sa gasim
Solutia chinului infinit.