Când ploaia cade pe pământ
Și udă totu-n cale,
Aș vrea să-mi șteargă și din gând
Dulceața guriței tale!

Ea mă îmbată de dorință în fiecare seară
Și nu mă lasă să trăiesc...
Aș vrea ca luna să răsară,
Iar eu din nou să te iubesc!

Dar cum poate să răsară luna
Prin sutele de nori de ploaie,
Ce-ntunecă cu picuri zarea,
Cufundând lumea-n uitare?

Iar când ploaia se oprește
Și stelele s-aprind pe cer,
Lumina din ochi s-ofilește
Căci eu nu mai pot să sper!