în balcon la cucurigul blocului
oră mititică a nopții
liniște ca-n urechile surdului jos
și sus adâncul nesfârșit de stele
aș crede că sunt la priveghiul lumii dar nu
marea cea făcută din picături rebele
îmi doarme la picioare
valurile ei sunt generații
și valul meu s-a spart la țărm
din el aici eu sunt o picătură pe faleză
mâine mă voi evapora sau poate
un toc pe mine va aluneca
și voi simți pentru ultima oară
căldura unei pulpe sidefii
glumesc cumva cu moartea de ce nu
când mi-a fost dat să fiu
cu universul tot răsfrânt în mine

nea Nicolae nu veni
am totul și mi-i bine