În ultima perioadă am constatat, tot mai amar, cît de ușor este să faci jurnalism apărat de căldura unei redacții. Mergi la o conferință de presă - te-ai scos. Notele informative de la poliție, ISU și ambulanță sunt o constantă zilnică. O constantă care ne rupe complet de realitate. La fel ca și statisticile furnizate de ANAF, AJOFM sau alte instituții.
De o bună bucată de vreme, mai în toată presa se găsesc titluri de genul Șomerii ne-au costat milioane de lei, Șomajul a înghițit miliarde de la bugetul de stat. Și tot așa.
În(cerc) să rămîn obiectiv. Există destui pierde-vară care se lăfăie pe banii statului, făcînd din statutul de ajutor social un titlu de glorie. Există destui analfabeți care nu au luat bacalaureatul și visează italienește sau englezește, iar pînă atunci sparg o bilă cu 250 de lei pe lună. Orice medalie are un revers.
A fost extrem de greu să mă cobor de pe piedestalul pe care mi l-am construit cu peste opt ani cotizați la ajutorul de șomaj. Să bat pe la ușile primăriei. Sau să am de-a face cu nesimțirea medicului meu de familie care nu m-a consultat în viața lui nici măcar o dată, ca să-și merite banii pe care-i încasează. Per capita. Auzi tu, per capita, de parcă aș fi un exemplar ce trebuie să-și poartă mîndru crotalul. Iar cînd îi ceri chitanță pentru cei 10 lei pe care îi dai pentru adeverința că ești apt să stai degeaba, îți spune că ți-a făcut un bine. Că dacă vrei chitanță trebuie să dai 15 lei.
Revin. I-aș întreba cei cu titluri pompoase cît au înghițit șomerii. Ori dacă le-ar arde de mestecat în momentul în care s-ar trezi în șomaj. Pentru că se poate întîmpla oricui. Nimeni nu e de neînlocuit. Economic vorbind, nu sîntem decît o categorie socială care produce găuri în buget.

*

În dimineața de Bobotează m-am trezit meticulos ca un mentalist. Mi-am zis că toată lumea se bulucește la promoțiile de aghiazmă gratuite îmbuteliate de AF B.O.R(sec)(cu certificat de garanție că te vindecă și de ultimul strop de evlavie), astfel că e numai bună ziua de vizat carnetul de șomaj. Se pare că vizionarea filmelor polițiste în care apare cîte un mentalist a dat roade, pentru că pe holul agenției pentru ocuparea forțelor de muncă erau doar vreo zece persoane. M-am așezat cuminte la rînd. Þineam carnetul de șomaj în mînă ca atunci cînd eram mic și stăteam la coadă la magazinul din Favorit pentru rația de zahăr. Miros de balegă, parfum ieftin, V33 și motorină. În spatele meu un bărbat trecut bine de 40 de ani. A lucrat la IMR, apoi pe la Cărămidă, apoi în construcții. Peste 20 de ani vechime în cîmpul muncii. Șomaj 250 de lei plus un spor pentru grupa de muncă. Că ultimul an a avut pe cartea de muncă venitul minim pe economie. Îmi vine să cred că sunt născut cu stea în frunte. Opt ani și cinci luni cotizați, studii superioare, ultimul an cu salariul mediu pe economie. Felicitări, sunteți norocosul indemnizat cu 469 de lei timp de nouă luni. Tre să recunosc. Are și statul ăsta o ironie specială de calculează și la sfîrșit dă 69. Adică ne-o tragem unul altuia cu dragoste nețărmuită.
În sediul agenției un du-te-vino continuu. Oameni dezorientați cu documente gălbejite. Femei spășite de parcă le-a bătut bărbatul cu o seară înainte. Bărbați cu ochii cețoși ca fundul paharelor nespălate de la crîșma de cartier. Funcționari care se strecoară prin oameni făcînd grimase de parcă ar lucra într-o leprozerie. Doi analfabeți care pozează cu smartfonul panoul pe care sînt afișate joburile în străinătate. Că deh, jobul e job și locul de muncă e loc de muncă. Bă, zice unul, aici scrie că trebe minim studii liceiale. Ce ie aia? Uăi, rapăn, adică tre să ai bacul, vine răspunsul.
E rîndul meu să intru la viză. Steaua(mea din frunte) sus răsare/ca o gaură-n buget mai mare. Mă simt norocos. Funcționarii mă întîmpină cu respect. Păi ziceți și voi scumpete de odor cu facultate la Cuza, fără taxe(nu la vreo universitate de prin scara blocului), ani de muncă prestați în folosul propriu, al comunității, al statului și al binelui universal. Apoi sunt rugat să completez o fișă de evaluare. De felul meu sînt săritor și știu că una din obligațiile lor este consilierea în vederea reintegrării în cîmpul muncii. Că în cîmpul electromagnetic al angajaților nu există pentru moment vreo deschidere. O domnișoară îmi spune: văd că ați lucrat cam mult ca jurnalist. Altceva, ca de exmplu în domeniul juridic-pentru că tot aveți studii, nu v-ați gîndit?(Recunosc, singurul lucru la care m-am gîndit pentru moment e că domnișoara nu avea verighetă pe deget. Mi-am alungat repede gîndul din cap spunîndu-mi că domnișoara ori este electrician în timpul liber-iar electricienii nu poartă verighete din cauza riscului meseriei, ori că e implicată în cine știe eu ce openmind relationship). Îi răspund, nu prea convins, că aș încerca. Păi avem ceva posturi de consilier juridic, dar sînt pe la niște agenții imobiliare și case de pariuri cam dubioase, îmi spune. Zîmbesc complice și-i răspund că știu exact despre ce e vorba, nu degeaba am lucrat în presă. V-aș recomanda niște cursuri de reconversie profesională, dar știți cum e, e început de an și nu știm ce ni se aprobă de la București. Ce vi s-ar potrivi ar fi niște cursuri de inspector resurse umane, dar alea sunt contra-cost. De data asta zîmbesc enigmatic. Păi orice reconversie către sine costă, îi răspund. Păi atunci zice, următoarea viză e pe 6. Perfect.
Pe 6 ieșim din nou în oraș.