1.Rațiunea își depune substanța în intrinsecitatea lucrurilor, iar gândirea luminează ființa ce orbecăie prin întunericul fiindului.

2.Dacă sufletul ar fi înger, am cunoaște puritatea zborului, dacă ar fi impregnat cu substanța rațiunii am epura erorile și subiectivul.

3.Ființa lăuntrică comunică cu ființa exterioară atâta timp cât ramificațiile afectelor ating conexiunile gândirii.

4.Contemplu o panoramă diversă și diferită într-o realitate mimetică creată de ipostazele ființării, cu eul umplând spațiul real.

5.Sinele descătușează eul și acesta, eliberat de corp, capătă ființă prin vis.

6.Sentimentele pot crește progresiv până dobândesc o concentrare covârșitoare și copleșitoare, sau se pot dilua în contactul cu o viață ternă.

7.Instinctele spulberate de efervescența sentimentelor, devin corpusculi pulverizați pe zidul pasiunii, crăpat în punctele indiferenței, ce a creat un iglu la polul nord al existenței.

8.Dorul copleșitor colonizează elanurile maladive, iar avântul îndoielnic și dilematic a străbătut ca o furtună de la nord la sud ființa înscrisă în coordonatele finitudinii.

9.Din încleștarea fericirii cu durerea s-a născut creația – apoteoză a înțelepciunii prin care omul se învârte prin pământul vâscos al existenței, pierzându-și esențele.

10.În prezent ceea ce nu se vede în om este un cub translucid, cu fațete – ipostaze existențiale, cu muchii – intervalele erorilor, cu vârfurile – evenimente fortuite ; cub ca un zar aruncat de Dumnezeu pe tabla vieții.