1.Dragostea înseamnă rugăciune către principiul suprem feminin, cu ideea de femeie ideală așezată ca un panaceu peste rănile durerii.

2.Iubirea adaugă o nouă dimensiune vieții, căci fără ea existența este incompletă, iar societatea și socialul se sfărâmă în bulgării zgrunțuroși ai urii, invidiei și discordiei, însă o dragoste desăvârșită se realizează atunci când rațiunea și sentimentele se află în simbioză și în comuniune.

3.Există o similitudine între dans în a cărui mișcare unduioasă se intuiește armonia, și jocul spiritului cu ideile poetice și filozofice, între poezie ce transmite emoții și imagini și iubire a cărei afecțiune intensifică afectele și diluează monadele lumii, concentrând sinele în jurul a două spații care fuzionează.

4.Deși trăim în aceeași lume spirituală suprapusă peste real, suntem ființe deosebite, ne desparte structura spiritului, a rațiunii și a sinelui.

5.Tot ceea ce am făcut ieri și ce facem azi influențează ce vom face mâine, căci ființa este ființare în fiind.

6.Curiozitatea de a cunoaște psihologia celuilalt, de a-i intui imanența și de a-i pătrunde în intimitate, scade în cazul oamenilor mărginiți și crește în cazul oamenilor inteligenți.

7.Când gândirea se confruntă cu sufletul, se produce un dezechilibru provocând dispersia și bulversarea afectelor, iar când gândirea pulsează în armonie cu sufletul, structura ființială absoarbe fericirea din catharsisul generat de imanență.

8.Sublimarea iubirii cochetează cu Absolutul, însă imperfecțiunile umane o aruncă în realul concret.

9.În viață funcționează principiile compensației, cu cât dăruiești mai mult, cu atât primești mai mult, și principiile absurdului, cu cât investești mai mult suflet, cu atât ești mai dezamăgit, iar în locul sufletului apare un spațiu gol pe care nu-l poate umple decât manifestarea spiritului prin creație.

10.Respirăm prin măștile pe care ni le punem în societate, aerul se îmbujorează de atâta falsitate și se ascunde printre interstițiile luminii.