m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo și strada e plină de cioburi
mi-a pus frățește o mână pe umăr, sub umbrela fărâmițată de ploaie

brazii țineau câteva păsări pe crengi și ziua
pâlpâia aducând din ce în ce mai aproape o fetiță cu rochia ei galbenă, subțire
în pumn doi sâmburi care nu știu cum dar îi trebuiau
când arunci, desprinderea ia timp și frică iar pentru povești
nu există instinct

pe stradă era petrecere, copiii făceau curcubee cu pistoale de apă
un țânc plângea cu un dinte în mână și toți îi spuneau
nici nu știi când crește altul, pentru că și lor li s-a spus doar atât, ce rost are
să plângi mă, mâine vine o zână, a venit și când tata
scuipa sânge în patul de lângă fereastră

când totul așteaptă să primească perechea de aripi
e un alt fel de a spune că nimic nu vindecă
începi să crezi cum ai face dresură cu papagali vorbitori
pe ascuns îți crestezi buza și nimeni
nu te mai întreabă nimic

au trecut ambulanțe și-au luat
mașinile vor încetini și oamenii se vor uita la locul gol câteva zile
vor spune și altora, cu ușurarea
cu care te prinzi de o gaică murdară