de câte ori pleci
lași în urmă zâmbetul
ce își revarsă lava
prin toate ungherele casei...
urcă peste ziduri
acoperă cuvintele
crisalide în care sufletul
țese mătasea lunii
pentru nopțile când și dumnezeu
are insomnii...

de câte ori pleci
răsar la subsuoara clipei
alte vorbe
aripi retractile
fluturând
în privirea celor ce bat la ușă
albumul cu poze alb-negru
si propoziții simple...

de câte ori pleci
casa îngheață
numai drumul rămâne fluid

după chipul și asemănarea noastră...