1.Orizontul bucuriei este obturat de suferință, care este telurică, în timp ce beatitudinea ține de divin.

2.Suferința înseamnă dezechilibrul și disfuncționalitățile organelor și poate fi diluată prin activitatea febrilă a spiritului, transpusă în creație.

3.Eu cred că există ierarhie în lumea sufletelor, așa cum există ierarhie în lumea entităților divine : îngeri, serafimi, heruvimi, arhangheli.

4.Enumăr câteva categorii de suflete : suflete elevate ai căror posesori sunt erudiții, suflete sacramentale ce vin în contact cu divinul, pe care le posedă sfinții, suflete esoterice menținând legături cu transcendentul, ce aparțin inițiaților și profeților, suflete al căror vector este îndreptat în jos, încătușate de tină, ce aparțin vulgului.

5.Oglinda poetului reflectă tristețea boemului cu ritmuri de melancolii, transpusă în cuvinte elegiace încinse și ea vorbește mai clar prin eufonia imaginilor, decât orice raționament obiectiv.

6.Eul boem al poetului conține în el strigătul prometeic al celui ce vrea să disloce din amintiri tot ce e nociv, nefast, cuprins de eroare, influențând în mod negativ prezentul.

7.Am căutat să inserez în structurile psihicului și ale sufletului, tonicitatea entuziasmului ce dărâmă de pe piedestalul existenței statuia trufiei insidioase, maladive și tiranice.

8.Când limitele expresivității sunt forțate, cuvintele galopează înspre o poveste a lumii plină de stihii, nesupusă dogmelor.

9.O expresivitate care își forțează limitele, duce către abstractul ilogic și paradoxal, către o anarhie a versurilor.

10.Anarhia versurilor, fiecare de sine stătător și lung cât o clipă somnolentă, dilatată peste goluri, produce seisme, în urma cărora se prăbușesc structurile lingvistice.