1.Sinele omenirii intră în osmoză cu sinele propriu, din simbioză ia naștere un sine superior, care transfigurează toate actele spiritului.

2.Sinele superior desăvârșește imanența și divide sufletul în silabe, iar fiecare silabă este o tăcere însămânțată cu eufonii.

3.Să urci un munte format din roca idealurilor este esențial, însă trebuie să știi cum să cobori fără să cazi în abis, dincolo de munte se află ceva care-ți înglobează esența.

4.Când blazarea inoculează în minte și corp sațietatea și lehamitea de a lupta cu simulacrele și iluziile, te sechestrezi în lăuntru, de unde contempli spectacolul creat de personajele ce au monade în suflet.

5.Mă rotesc orbital în jurul sinelui poetic posedând energii siderale.

6.Noul om se pliază peste vechiul om, iar structura existențială desuetă se zguduie din temelii, doar esența omului rămâne aceeași, restul este înlocuit de o nouă matrice existențială.

7.Uneori ai impresia că ești un vis visat de Creator și că te miști predeterminat în acest vis.

8.Expresia : mașini sentimentale, este un nonsens, căci mașina nu are niciun sentiment, ea face ce a fost programată să facă, iar în spațiul sentimentelor nu pot circula mașini.

9.Săturat să se învârtă în cercul existențial, cu aria destinul, cu fisuri lipite cu cleiul sufletului, omul religios și-a transmigrat materia în sfera divină, simbolul perfecțiunii, cu viața și timpul curgând prin albia credinței.

10.Omul ateu și-a structurat ființa în cub, cu muchiile ascuțite semnificând decepțiile și deziluziile, iar cu fațetele reprezentând ipostazele vieții.