vorbește. da.
vorbește cu mine
de ce nu spui astăzi nimic? știu.
de multe ori m-am simțit și eu ca tine. da. singur. trist. speriat. mic. da.
acolo în lumea aceasta mare care nu mai are nevoie de oameni mici ca noi
întinde mâna ta și eu o voi prinde și o voi mângâia
ții minte că ți-am promis? da. sunt aici.
dincolo de asfaltul încins
de mașinile care nu se mai termină
de autobuzele jegoase
de oamenii reci care privesc numai în pământ
de minciuni
de ipocrizie
de lăudăroșenii
de grandomanie
de consumerism
de perfecțiunea prefăcută
dincolo de toate te aștept
acum mai mult decât oricând
am crescut, lângă tine, cu tine, alături de ei
când închid ușa și intru, îmi deschid lumea
cât de mult aș vrea să înțeleagă cei care renunță că nimeni în lume nu e mai bun decât jumătatea ta
vorbește. da. cu mine.
cu cea care mereu te-a iubit, deși uneori poate uită să îți spună
vorbește și dă-mi mâna ta. da. ca atunci. una. doi. trei. patru
aici e toată viața mea. de la una la patru.
când eram doar una te visam. da.
în fiecare zi. priveam departe prin fereastră și te visam
acum te am și îți spun: vorbește. da. cu mine
să nu epuizezi niciodată cuvintele pe care ai vrea să mi le spui. niciodată.
aici se termină ața care nu ar trebui să se rupă vreodată
aici greșesc oamenii
își epuizează cuvintele, privirile, sentimentele.
nu. vorbește. da, cu mine.
eu inventez mereu o privire, un gând, un cuvânt pe care să ți-l spun când vii
adesea nu mai am răbdare și te caut
vreau să îți spun acum tot ceea ce simt. acum.
nu vreau să aștept să te întorci din lume
nu vreau să ne aștept până când nu mai suntem obosiți. da. vorbește
cuvântul pe care vreau să ți-l spun astăzi este unul simplu: noi
nu e inventat recent. nu.
e unul vechi, vechi de când lumea
te privesc și știu că lângă tine am găsit ceea ce căutam cu privirea dincolo de fereastră
tu știi
vorbește. da. cu mine. acum. da.
când e greu, sunt aici
când e bine, sunt aici
când scriu, sunt aici
când mângâi obrazul lor mic, sunt aici
sunt mereu aici
pictez cu mii de culori pentru că tu mi le-ai dat
știam așa de puține culori
da
vorbește. cu mine
mă uit în jur și tristețea celor care se despart mă paralizează
privirea copiilor care au părți din sufletul lor în diferite case, mă paralizează
lumea aceasta mare, lumea care conține arbori ce ating cerul și foamete
oceanul albastru cu delfini și războaie.
vorbește. da. astăzi. da. cu mine
așa cum o faci cu ochii tăi când îmi spui: mulțumesc. da.
știu. știu că ești aici. rămâi. cuvinte simple. familie. legătură. eternitate.
dincolo de tot ceea ce ne dezamăgește
sunt stânci cu vârful înălțat spre cer
poteci doar de noi știute
păsări a căror nume nu îl cunoaștem
rugi de mure care ne așteaptă
copaci cu flori roz
pietre în formă de inimă pe care le găsește ea. da. ea. vorbește. da. cu mine. cu ea.
așa cum vorbești acum, așa te va asculta
acum, de acum. vorbește, construiește
aici se clădește totul
aici între una și patru. da.
știu că știi. știu că ești aici. cu mine. cu Ea. cu El.
de la una la patru doar atât știu și e tot ce am nevoie. vorbește. cu El. pentru El ești cel mai puternic
spune-i câte mașini încap în mânuțele lui și câți dinozauri mari au trăit cândva
vorbește, iar când lumea e prea mult, când simți că ești trist, când simți că vrei să fugi, ia-mi mâna și fugi
tu știi că nu-mi pasă ce spune lumea. fugi.
du-te acolo sus în vârful de munte pe care îl iubești și spune-I cât de frumoasă e viața în patru. da.
vorbește cu mine. atunci când tu ai o sută și eu nouăzecișinouă vorbește cu mine. nu trebuie prea multe cuvinte.
știi tu. acelea simple. eu sunt aici.
vorbește