Alfonso își păstra spaima în buzunarul unui rictus la colțul gurii
Leo - direct în mârâit printre baloane mici de spumă albă
nu știa nimeni a cui este mai densă când se va slobozi și cum

despre zeul Pan încă nu auzise îngrijitorul Alfonso
dar noaptea visa o gură de cușcă și două mantii albe fluturând
își așeza frumos pe umeri una - pe cealaltă nu știa cui s-o dea
îl apuca dimineața visând zeul cu picioare zvelte cu brațe lungi

pe lumină
vedea gura rotundă și mare a cuștii unde Leo căsca enigmatic

Alfonso îl hrănea la ore exacte - la ore exacte mirosul de om
mersul despreunat în umbra cuștii mantia rămasă din vis
îi deveniseră nesuferite lui Leo

într-o zi a pus botul pe mușuroi a lăsat pleoapa stângă deschisă
pentru câteva furnici patinatoare iar mârâitul s-a auzit
doar în difuzorul din garsoniera ¾ a îngrijitorului Alfonso

de-atunci
Alfonso n-a mai venit la grădina zoologică
se ducea zilnic în magazine cu jucării de pluș
căutând sosia lui Leo să-i spună la ore exacte că a sosit

dar oricâte jucării a luat oricât le-a-nvârtit cheița din spate
nu semăna niciuna la mârâit cu Leo