În toamna asta am câteva note noi dintr-un posibil jurnal.
În primul rând despre aceea că...
La începutul lui septembrie pretutindeni aveau loc lansări de carte: la Biblioteca Națională, la Biblioteca municipală B. P. Hasdeu, la ”Moldexpo” în cadrul Bookfest, cel mai important Salon de Carte din România, care din anul curent a trecut Prutul.
Cu această ocazie am făcut și eu o mică donație de carte din partea mea și a autorilor, care n-au venit la Chișinău din anumite motive: „Comuna Galda de Jos : Secvențiar istoric și imagistic”, autori: Cristian Florin BOTA, Gabriela Mircea. Cartea dată - scumpă și voluminoasă, despre câteva localități din județul Alba, am dat-o Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, iar peste câteva ore am intrat în sala de conferințe ”Alexe Rău”a BNRM. După prezentarea cărții ”Cuvinte înflorite”, de Nina Soroceanu au urmat alte lansări de carte: la Biblioteca ”Onisifor Ghibu”, autor poetul Teo Chiriac. Au participat: președintele Uniunii Scriitorilor – Arcadie Suceveanu, poetul Leo Butnaru și mulți alții. Apoi la ”Moldexpo” unde erau prezente editurile principale din România și de pe loc, (din Chișinău) s-au derulat diferite activități, inclusiv și lansări de carte. Așa, bunăoară pe data de 3 septembrie a avut loc lansarea volumului ”Astronomul Nicolae Donici”, autor Magda Stavinschi de la București.

A fost o lansare deosebit de frumoasă. La ea au participat: academicianul Ion Tighineanu, AȘM, Haralambie Corbu, academician și dumnealui, originar din Dubăsarii Vechi, unde astrofizicianul Nicolae Donici a avut un observator astronomic de calibru mondial la vremea lui. Din localitatea de pe malul Nistrului au venit: primarul Vitalie Casian și doamna Elena Casian, care timp de două decenii a lucrat ca profesor de istorie în școala din localitate, exercitând și funcția de director. Din Chișinău au participat personalități din știință și cultură: Ion Holban, autor și dumnealui ai unei monogrfii despre Nicoale Donici, Ștefan Tiron, autorul unei cărți noi de Astronomie în limba română, scriitori și ziariști din Republica Moldova și din România.

Ștefan Tiron mi-a oferit câteva imagini de la lansarea cărții. Iar dl Ion Holban mi-a oferit cartea dumisale ”Elanul tineresc și visul cutezător al astrofizicianului Nicolae Donici, ctitorul unei citadele știiințifice la Nistru” din care citez următoarea observație: ”asteroidul ce poartă numele Nicolae Donici are numărul 9494, în ordine numeric este alături de cel ce poatră numele Eminescu, 9495.” În unele cazuri impresionat de cele văzute, Nicolae Donici uita pe un moment că este astrofizician. El pentru unele clipe chiar devine poet, evadează în frumusețe, lăsându-ne mărturii de o rară splendoare artistică despre ascensiunea pe vârful Mont Blanc, despre priveliștile ce se deschid privitorului odată cu ascensiunea pe munte, despre răsăriturile de soare și jocurile fermecătoare de lumini ce se văd ”deasupra lumii”, descrieri comparabile doar cu cele despre auroara polară ale lui Constantin Stere (1865-1936) din volumele ”In preajma revoluției”, observată de scriitor în apropiere de Polul Nord, în timpul surghiunului său, ori mai bine zis, a deportării acestuia în Siberia polară.

Incendiară și foarte emoționantă a fost prezentarea cărții ”Astrronomul Nicolae Donici” de către autorul ei; doamna profesor de la București - Magda Stavinschi, care a avut multe publicații despre personalitatea savantului nostru, despre anul încetării lui din viață și despre locul decesului - la 22 noiembrie 1960, localitatea Puget Teniers, în apropiere de orașul francez Nisa.

În cadrul evenimentului ”Bookfest” la Chișinău au fost multe moment interesante cu lansări de carte, întâlniri cu cititorii. Eu am redat doar un mic moment din tot ce am reușit să observ și să reușesc a fi prezent. Prezentarea cărții de poezie în română-franceză a poetei și a cercetătorului literar – Victoria Fonari, bineînțeles, tot merita și ea să fie considerată drept un moment aparte și destul de deosebit. Însă, n-am fost la momentul lansării ei în sala respectivă a Bibliotecii Naționale. Și îmi pare rău, pentru că, a fost frumos și bine. Ba chiar a fost o activitate de nota zece, dar…
Despre alte evenimente de acestea, sper să mai pot scrie în viitor.

De pe blogul bibliotecii Ovidius...

Aflăm că și în luna octombrie, în ziua de 27 octombrie, la Biblioteca „Ovidius” din sectorul Centru al capitalei moldave a avut loc lansarea cărții „Destăinuiri deasupra Carpaților” de Valerian Ciobanu-Vieru. La întâlnire cu scriitorul au venit elevii claselor a VII - IX, de la Liceul „Universul”din capitală.
Totodată, în susținerea autorului de proză de anticipație, se afla în sală doctorul fizician Ion Holban, membru al Consiliului Național de Acreditare și Atestare, Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale al Academiei de Științe a Moldovei, un prieten bun al bibliotecii noastre, menționează pe blog, șefa bibliotecii date. Dumnealui a fost invitat să modereze și să însuflețească întâlnirea.

Valerian Ciobanu și-a prezentat noua carte, drept o revizuire a volumului „Ultimului extraterestru”, continuând aventurile fantastice ale eroinei sale, Letiția Leu, care apare pentru prima dată în cartea „Fulgere în tunel”(2012). Acum autorul își trimite personajul în spațiul cosmic, unde au loc diferite aventuri, inclusiv și o călătorie temporală, o întâlnire pe planeta Marte cu spiritele dacilor, care apar sub forma unor holograme cu chipuri foarte asemănătoare cu personajele istorice demult dispărute, dar pe care, noi le mai putem vedea pe Columna lui Traian de la Roma.

Luând cuvântul academicianul Ion Holban, a vorbit despre multe personalități întâlnite în viață, amintindu-și și de scriitorul Alexandru Gromov, care a exploatat tema fantasticului pe melagurile basarabene. Ion Holban a povestit și despre astrofizicianul Nicolae Donici, despre care și dumnealui a scris o carte.

Spre finalul întâlnirii, scriitorul Valerian Ciobanu a răspuns la numeroasele întrebări ale elevilor. Au vorbit despre cosmos, timp, spațiu. Pentru ei, un mare interes a prezentat Letiția Leu, personajul lucrării. Multe întrebări s-au referit anume la acest personaj enigmatic, care a părăsit Pământul în anul 2003, s-a întors în anul 2013, apoi a revenit după o călătorie temporală în anul 2048.
Profesoara de limba și literatura română din Instituția Publică Liceul Teoretic Universul, doamna Eugenia Ișcenko a caracterizat noua apariție editorială ca pe una, care are tot ce i se cuvine unei opere literare: subiect, punct culminant, deznodământ și unele reveniri la realitate din fantastic, apoi și viceversa. Lucrarea nu este groasă ca volum, dar are un conținut bogat în imagini frumoase, are metafore și scene interesante din viața unei adolescente, care are timp și pentru lecturi în bibliotecă, dar și pentru a destăinui unele crâmpeie din copilărie.
Elevii s-au interesat din ce considerente autorul și-a intitulat cartea ”Destăinuiri deasupra Carpaților”.
- Da cum crede-ți dumneavoastră că era mai bine ca să-mi intitulez cartea: Destăinuiri deasupra Everestului?
- Se știe că Carpații sunt matricea poporului român, așa că, eu chiar n-am avut încotro. Da știți că și Jules Verne are o carte: ”Castelul din Carpați”?
Și eu, după aproape o sută de ani, pot să-mi permit și niște ”Destăinuiri deasupra Carpaților”, a răspuns autorul.
Bineînțeles, au fost și multe alte întrebări ale copiilor, care nu se mai săturau de informații inedite, care nici n-au observant cum a trecut mai bine de o oră și jumătate de când stau la bibliotecă și conversează ba cu Valerian Ciobanu, ba cu savantul Ion Holban, care i-a dus i-a ”plimbat” imaginar prin toată Galaxia.

Apoi într-o altă zi am zis că...
”Nu cunosc opinia domnului critic literar Ion Ciocanu despre noua mea carte de narațiuni fantastice (sau de proză de anticipație) intitulată ”Destăinuiri deasuupra Carpaților”, însă pe a domnului Ilie BUJOR o reproduc cu plăcare. Pentru că publicistul cu nume de Bujor, de floare frumoasă, a observat, că lucrarea mea ”este o carte modestă ca volum, însă plină de substanță ca idei și imaginație, simboluri și metafore.”
Ea se citește cu interes. Eu îndrăznesc să spun mai mult. În ea sunt și câteva previziuni, că nu înzadar este proză de anticipație. Nu am prevăzut doar că după câțiva ani după ce am pășit pragul casei părintești a scriitorului rus și regizorului de film Vasili Șukșin, atunci când voi fi redactor la televiziunea noastră, ( din RSSM) într-o zi la Moscova voi fi găzduit în casa domniei sale chiar de văduva lui, fosta-i soție, actriță de teatru și cinema Lidia Fedoseeva Șukșina. Nu întâmplător am inclus și eseul despre Vasili Șukșin alături de unele destăinuiri ale Letiției Leu, personajul meu lirerar, care în viitor va fi tentat să caute viață pe planeta Venus, deși acolo este tare-tare cald, iar presiunea atmosferică e de vreo sută de ori mai mare decât pe Pământ. În climatul insuportabil, chiar mortal pentru pământeni, ea va căuta viață, pentru că acolo există viață pentru venusieni, însă viața lor se află la un stadiu foarte primar, ca și pe Pământ, acum un milion de ani în urmă!
Așadar, am mai editat o carte. Este a zecea la număr, dacă nu a 12-a! Alți autori postmoderniști și republicaniști au mai puține cărți și se cred cineva. Da eu oare, cine sunt? Răspund după ce mă întorc dintr-o călătorie la mănăstirea Putna și la casa poetului eternității noastre Mihai Eminescu, cât și în alte locuri demne de văzut din Țară.

Din Țara noastră, zic eu, fără a pune puncte de suspenzie pentru ”deștepți” și clar – văzători. Fiindcă eu sunt scriitor de anticipație, iar ce știu aceștia, a dovedit-o cu brio Jules Verne. Peste un timp, aproape tot ce scriu acești scriitori, se adeverește a fi real, ba chiar și mai real decât în cărțile lor științifico-fantastice.
În cele ce urmează - despre ceea ce spuneam: Mănăstirea Putna, Voroneț în Jurnalele mele de la 25 iulie 2016.

Așadar, m-am întors după o călătorie de trei zile în Țară, adică în România. M-am întors în Chișinăul nocturn de după ora două de noapte. Am fost la Iași, la Botoșani, Suceava, la Mănăstirile: Putna, Voroneț, Humor și altele. Călătoria ne-a fost cu autocarul, care s-a defectat la Botoșani. Bine că la Botoșani și nu undeva în câmp, pe o șosea îndepărtată, fiindcă autoritățile locale au reacționat la timp, destul de promt și neântârziat ne-au pus la dispoziție alt autocar, cu numere de Botoșani, mai bun și mai confortabil decât cel, cu care am pornit din Chișinău!

Primul popas l-am făcut la Iași, unde ne-a întâlnit George Simion, de la ”Acțiunea 2012”, vice-primarul Iașului Gabriel Harabagiu și alte personalități. La al doilea popas, de la Botoșani, ne-a întâlnit primarul Cătălin Flutur. În Iași eu n-am fost de vreo zece ani. Așteptam să-l văd la fel de frumos și în vara asta și să întâlnesc oameni cu inima deschisă. Și așa a fost! Deși ne-am aflat acolo doar câteva ore, mai mult pe la Mănăstirea ”Sf. Trei Ierarhi”, cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, ridicată între anii 1637 -1639, la Catedrala Mitropolitană și Palatul Culturii, am reușit să întâlnesc persoane în etate, care au înțeles rolul unirii, ori a reunirii noastre la Patria-Mamă. Cineva mi-a cumpărat chiar și o carte mai nouă de a mea: ”Destăinuiri deasupra Carpaților”. M-a impresionat, atât Palatul Culturii pe interior, cât și Palatul Roznovanu – Primăria Municipiului Iași, Catedrala Catolică ”Sfânta Fecioară Maria Regină” cu o formă circulară, cu mozaicuri cu cele 15 opriri ale Căii Sfintei Cruci.
Un înflăcărat iubitor al Iașului - scriitorul Ion Mitican l-a descris cu lux de amănunte. Dragostea pentru orașul dat răzbate din fiecare pagină a sa și este transmisă cititorului, care, odată prins în mrejele unei cărți, nu numai că nu va putea să o lase din mână, dar va dori să citească încă una și încă una.
Ion Mitican ne-a lăsat niște însemnări ale lui Rudolf Șuțu, care își amintea că, prin anii treizeci ai veacului trecut trenul de plecare la Ungheni costa un leu și 50 de bani. El te ducea la Ungheni, având atunci 35 de vagoane toate pline de lume. La coborârea din tren ”în gara Ungheni vizitatorii erau frumos primiți de către vestitul lăutar Arghir și filigornistul Curechi, care cântau în grădina lui Sinică. Alt taraf cânta pe malul Prutului, celor ce se primblau cu barca pe apă. Mesele în grădinile lui Sinică și Zamfir erau neîntrecute.” Astăzi nu mai este așa cum a descris vremea ceea Ion Mitican sau Al. Vlăhuță. Doar Prutul parcă nu s-a schimbat: ”Tăcut, posomorât, mâncându-și mereu malurile-i nisipoase, Prutul n-are nimic din frumusețea râurilor ce înveșnicesc pământul țării noastre.” Nu vreu să continuu, fiindcă mă cuprinde jalea cea mare.

A doua zi, plecăm la Suceava – oraș mare cu blocuri, departe de imaginea istorică pe care o aveam în minte. O bună parte din excursie ne-am aflat la cetatea Suceava , apoi am vizitat o mănăstire, mai bine zis o biserică din centrul orașului, după care ne-am întors la Botoșani, însă nu la locul cazării, orășelul studențesc de lângă Liceul Ștefan Luchian, aproape de Casa memorială Nicolae Iorga, ci la mănăstirea Agafton renumită pentru faptul că acolo s-au călugărit mătușile lui Mihai Eminescu, Fevronia și Olimpiada, iar maica Olimpiada a fost chiar stareță.
Acolo am avut parte de un prânz pe cinste. Însă până la acel moment am vizitat la Ipotești Casa memorială, copie fidelă a clădirii în care familia Eminescu a locuit timp de 30 de ani (1848-1878). Casa expune obiecte și materiale originale aparținând familiei, în special din zestrea mamei poetului, Raluca. Are trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și a surorilor poetului. Am alergat prin curtea vastă, apoi am mers pe jos și până la lacul Codrilor albastru acoperit cu nuferi. În Botoșani am mai fost pe lângă monumentul răscoalei de la 1907 până la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, a doua ctitorie a Elenei Rareș ridicată în 1552, unde a fost botezat poetul Mihai Eminescu.

În ultima zi am vizitat Sfânta Mănăstire Putna și Mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, apoi am ținut calea spre Gura Humorului, printr-un peisaj mioritic idilic, până la Voroneț. Biserica Voronețului – minune absolută, înconjurată de un zid înalt, construit ca s-o apere de vântul din nord, mi-a părut o adevărată bijuterie în jurul căreia se aflau sute de turiști din Europa. Auzeam însă mai mult limbile franceză și italiană. Pe un polonez l-am confundat cu un englez, dar asta nu contează. Ar fi fost mai bine, dacă vizitam și celelalte mănăstiri: Humor, Moldovița, însă noi ne-am grăbit să ne întoarcem la Chișinău, pentru că pentru mulți ziua de luni, era zi de lucru, da nu de odihnă. Am ajuns însă, nu duminică seara, cum preconizam, ci, deja luni, în plină noapte și spre dimineața zilei de luni 25 iulie.
Apoi în zilele următoare m-am gândit la ”Corăbii cu catarge din anul 1958” sau la...
Catalogul corăbiilor – 58 (O antologie), care să înceapă cu fraza:
...Iar munții Carpați sunt ”flota” ce leagănă catarge... pe Oceanul cerului.
În anul 1958 au început să apară ”corăbiile”, care vor pluti pe valurile oceanului cerului. Oare era întâmplător faptul că la 27 ianuarie 1958 s-a început Congresul al XXI-lea al Partidului la care, Nichita Hrușciov anunța că se intră în faza de construcție a comunismului? Întrebarea vină n-are, însă nici un răspuns clar nu prea îi găsim. La 2 februarie 1958 am apărut și eu pe lumea asta, născut în URSS. În acelaș an a fost înființată televiziunea Moldovei la Chișinău, adică puțin mai târziu, în primăvara anului respectiv.
Aceste reflecții eu le văd legate de problema timpului, care interesează de mult pe filosofi și, firește, ne privește pe toți. Implicit însă, când aducem în discuție timpul, timpul nostru, cel pe care l-am trăit sau îl trăim, cel pe care-l simțim, cel în care ne bucurăm și suferim, în care obținem succese, dar și comitem greșeli, avem a discuta și despre destin, destine. Așadar,(cu riscul de mă repeta) - timpul nostru și destinul nostru. Destinul celor născuți în anul 1958 și după...

Nu sunt contemporan cu Mircea Eliade, care s-a ocupat de mai multe ori și de problema timpului. În schimb am fost contemporan cu fondatorul lingvisticii integrale, cu geniul lingvisticii, profesorul Eugeniu Coșeriu pe care am avut ocazia să-l văd și să-l ascult măcar o singură dată în viață. Statura colosului de la Tubingen (Germania, unde a activat din anul 1963 până la decesul său în 2002) s-a impus în lumea științifică de pe toate meridianele. Despre aceasta vorbesc de la sine circulația pe plan mondial a operelor Domniei Sale și traducerile în numeroase limbi: japoneza, coreeana, filandeza, engleza, rusa, ceha etc., cele mai multe lucrări fiind scrise în spaniolă, germană, franceză, italiană.
Revin însă la timpul nostru, adică la al celor născuți în anul 1958.
Se spune că fiecare zi aduce ceva nou și în fiecare zi trece în dimensiunea trecutului ceva care până atunci constituia o actualitate și o certitudine. Totul se mișcă și se îndreaptă într-o direcție sau alta, este jocul permanent al iluziilor vieții . Iar noi, oamenii alegem: ori vom fi simpli spectatori în teatrul vieții, ori vom urca în scenă, asumându-ne rolul de actor-peregrin, căci cel care participă activ la evenimentele din propria sa viață și se comportă ca o persoană pasivă, afectată de întâmplări și incapabilă să-și modeleze propriul destin, este, poate fără să își dea seama, un călător-explorator. Acesta în fiecare zi învață o nouă lecție despre sine și despre lumea din jur și, astfel, puțin câte puțin, acumulează cea mai prețioasă dintre toate bogățiile; propria experiență.
Despre ea, în cele ce urmează, vom povesti, mai bine zis vor povesti câțiva dintre cei născuți în anul 1958. Actorii-povestitori sunt diferiți unul față de altul. Unul este poet, altul arhitect, inginer, aviator etc., etc. Dar să nu lungim vorba. Unul dintre protagoniști este Lidia Grosu, altul Iurie Ciobanu, Ion Ciobanu, Vasile Gârneț și încă multe Lia, Vasile, Vitalie, Valeriu... Unul, bineânțeles, sunt eu – Valerian Ciobanu.
Spuneam că Mircea Eliade cuprindea în noțiunea de timp orele și zilele consacrate creației, fie că artistică sau literară sau științifică. Eu, fiind născut în URSS, conștientizez că, Uniunea Sovietică n-a fost doar o țară, ci a fost mai mult decât atât; a fost cel mai mare proiect politic utopic al modernității. Și la timpul respectiv am avut eroi și noțiuni cunoscute doar de cei, care s-au născut și au trăit, au locuit în aceiași komunalkă numită URSS, fiind și sub puterea sovietică, apoi ceva mai târziu eliberați de sub puterea dată, însă nimeriți în hăul care s-a căscat după destrămarea URSS.
Am fost și eu ca alții: pioner, însă la început a trebuit să devin oktombrel (un fel de șoim al patriei), apoi komsomolist.
Am purtat cu mândrie și demnitate insigna de oktombrel, o steluță roșie cu un chip cîrlionțat, blond și angelic al copilului Volodea Ulianov. Crescând – a trebuit să trec în următoarea fază: în cea de pioner apoi în următoarea...
Aceste rânduri le-am notat în luna august 2016. Altele, probabil, vor mai fi.
În toamna asta și în iarna anului, care încă nu s-a terminat.

Și dacă, dumneavoastră ați avut răbdarea să citiți sau măcar să ajungeți cu privirea până aici, vă rog să parcurgeți cu privirea și cea mai recentă postare a mea la rubrica personale ”Cine este LETIȚIA LEU”. Sau mai bine n-o căutați, fiindcă o găsiți chiar, în cele ce urmează, în câteva rânduri.

”Astăzi, (5 noiembrie 2016) urma să văd primele raze de soare deasupra Mediteranei și a Israelului, ori mai bine zis, deasupra statului Israel și apoi în Tel-Aviv. Însă, din drumul meu, am fost întors acasă de un polițist de frontieră de la Leușeni. Întors acasă în „cușca” numită oficial Republica Moldova, în care cetățenii ei pe data de 13 noiembrie își vor alege președintele țării, am meditat nu puține ore, ci aproape toată noaptea. Aceasta, bineînțeles, după ce am suferit un mare stres la Leușeni. Revenind la Chișinău, mi-am amintit că, la cea mai recentă întâlnire, pe care am avut-o cu elevii din Instituția Publică Liceul Teoretic ”Universul” din capitala moldavă eram întrebat de către câteva eleve din clasele a 9-10-a: ”Cine este Letiția din cartea mea, cine e protagonista ei?” etc., etc.
La acea întâlnire răspundeam sincer, însă un pic evaziv. Aici și astăzi, vreau să răspund mult mai sincer. Vă spun ceea ce cred acum.

Letiția Leu din mai noua mea carte ”Destăinuiri deasupra Carpaților” (2016) sau "Aproape de Carpați" (2017) nu este altceva, decât o particulă a Lui Dumnezeu din sufletul meu, care săvârșește o călătorie temporală în viitor. Adică, la un moment anume, ea zboară cu o viteză foarte apropiată de viteza luminii, în proporție de 99% la sută din viteza luminii. Iată cine, sau mai bine spus, cine este Letiția Leu.
Dumneavoastră cunoașteți că există Zodia Leului, dar și semnul astral – constelația Leului pe bolta cerească. Așa, pe scurt și succint, urma să le explic elevilor, care m-au întrebat cine, sau ce, este pentru mine personajul meu Letiția Leu.”
Oare am fost mai sincer azi, decât ieri?

Crede-ți-mă așa cum doriți pentru vă spun că prima dată la Zilele Literaturii Române în R. Moldova participă scriitoarea Eli Bădică de la București și alții. ”Este minunat ceea ce se întâmplă în aceste zile pentru că așa putem să ajungem către public și să venim în întâmpinarea promovării lecturii. Evenimentele de până acum (19 mai 2017) au fost foarte interesante, pline de discuții vii și tot felul de dezbateri. Avem nevoie de astfel de evenimente din ce în ce mai mult”.

La ediția din acest an (2017) mai participă scriitorii Dan Coman, Alex Cosmescu, Ana Donțu, Paula Erizanu, Vasile Ernu, Iulian Fruntașu, Florin Lăzărescu, Alexandru Matei, Alina Purcaru, Maria Șleahtițchi, Tatiana Țîbuleac, Lucia Țurcanu.

Zilele Literaturii Române vin cu scriitori foarte buni și foarte importanți și o astfel de ediție capătă o nouă abordare, alta decât cea a numeroaselor festivaluri desfășurate în Moldova, afirmă Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier, co-organizatorul ediției din acest an. ”Festivalurile care se organizează în R.Moldova au mai degrabă o trendă pășunistă. Noi încercăm să venim cu altfel de scriitori, cu un altfel de discurs în care să vorbim că literatura română este mult mai mare, mult mai bogată și să încercăm să privim nu în trecutul glorios, dar și în viitor. Să aducem scriitorii buni astăzi care vor fi scriitorii canonici de mâine ai literaturii române. Aceste Zile ale Literaturii Române îmi inspiră optimismul că anume cartea românească va avea cititori și mâine”, afirmă directorul Editurii Cartier.
Eu din partea mea ași mai zice că și cinematografia românească va avea spectatori. Am fost la comemorarea cineastului, regizor și scenarist Vasile Pascaru cu vreo câteva ore mai devreme de a mă întâlni cu scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu. Acolo am auzit regrete și păreri de rău. "Ah, nu vom mai avea asemenea regizori, așa oameni în arta cinematografică!" Când l-am ascultat ce spunea prozatorul și scenaristul din Iași, Florin Lăzărescu, doza de tristețe și regrete după Vasile Pascaru s-a mai subțiat un pic. Iar când mi-am dat seama, că el Florin este și autorul unor filme, care au câștigat peste 50 de festivaluri internaționale de film, printre care Sundance, SUA și altele, ca premiul Ursul de Argint, premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu european din 2015, Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu, 2016 toate tânguielile și gândurile rele, parcă s-au spulberat. Vom avea și o literatură bună și o cinematografie cu spectatori, care va aduna, dacă nu milioane, apoi cel puțin zeci de sute de mii...
Pentru că astăzi, altfel se numără și nu ne mai putem îndeletnici cu număratul ca și odinioară.

Totuși, mă gândii eu puțin, dacă am dat o secvență de pe blogul bibliotecii Ovidius, de ce în toamna asta să nu dau și altă secvență de pe blogul bibliotecii Ștefan cel Mare și Sfânt? Mai ales, că una este amplasată spre Telecentru, cum se spune la Chișinău, iar a doua în sectorul Botanica, însă nu pe o stradă oarecare, ci pe bulevardul Decebal.

Cartea ca o călătorie Intergalactică

La sfârșit de septembrie curent a fost dat startul lansărilor de cărți, editate de către Editura ”Gens Latina”, din Alba Iulia la biblioteca Ștefan cel Mare și Sfânt din sectorul Bonanica al capitalei. La prima întâlnire urma să ajungă editorul, scriitorul, Virgil Șerbu Cisteianu, laureat al unui Premiu Lucian Blaga pentru cartea eseu despre ultimii ani de viață și de chin ai poetului, filosofului - Lucian Blaga. Pentru că, editorul încă se afla în drumul dintre Transilvania și Republica Moldova autorul Valerian Ciobanu a propus elevilor din clasa a XI de la Liceul "Elena Alistar! din Chișinău să accepte o imaginară ”călătorie intergalactică” și să facă un popas în paginile cărții sale ”Aproape de Carpați”. Sugestia a fost acceptată. Iar când a sosit doamna Lidia Grosu, poeta și critic literar, adolescenții deja discutau aprins cu scriitorul Valerian Ciobanu despre personajele din carte, despre problema, că Pământul nu trebuie să devină ca Venus și viața de pe pământ să capete accentele din povestirile SF cu subiecte apocaliptice. De subiect s-au arătat interesați toți participanții la lansare sosiți împreună cu profesoara de limba și literatură română, Natalia Mășcăuțanu.

Poeta, exeget literar Lidia Grosu l-a caracterizat pe autor ca scriitor maturizat deja și care nu repetă căile scriitorilor de SF Jules Verne, Mark Twain și alții, ci merge pe calea sa axat pe realitatea de acasă frumos dozată cu fantezie, invitând cititorul în călătorii interplanetare și chiar intergalactice, însă, revenind mereu pe Terra la mituri, la legende etc.

Lansări de carte cu Virgil Șerbu Cisteianu au mai avut loc în municipiul Chișinău, însă titlul de început a evantaiului de lansări aparține bibliotecii Ștefan cel Mare și Sfânt, unde scriitorul Valerian Ciobanu le-a promis cititorilor săi de diferite vârste, că îi va invita și la alte lansări, inclusiv la lansarea următoarei cărți, care urmează să apară la o altă editură din România și dumnealui consideră că această zi nu este așa de departe. Poate, ea va fi chiar după sărbătorile tradiționale de iarnă, în ianuarie sau în februarie 2018.