Cumpătarea diminuează excesul până ia consistența și forma modestiei dizolvând instinct venal.

Amatorismul în artă are similarități cu un profesionist, exeget și expert în prostie.

Țipătul pus față în față cu eufonia, are aceeași discrepanță ca logica pusă față în față cu un argument aberant.

Inventivitatea decodifică misterul care dobândește valoarea nebănuită a unei minuni flagelată de bicele aberante ale retrogradului.

Așa cum între gânduri se află hiatusuri, la fel în spațiile rămase neînsușite de curajoși se găsesc numeroși lași.

Efemeritatea se înfășoară în finitudine, pentru a nu fi atacată de 0-uri și face din vigilență o stare precaută.

Universul face din dimensiune infinit interval.

Nechibzuitul nu-și poate controla excesul, ce face ravagii dacă are în miezul lui eroarea.

Omul cu structură dezechilibrată se află înscris într-un spațiu limitrof.

Minciuna, pentru a opri efectele adevărului, îl bate în cui.

Inflația de elucubrații în minte pictează fizionomia unui nebun.

Nemurirea la contactul cu efemerul este pervertită de acesta și apar în ea goluri, imperfecțiuni, fisuri și impurități.

Un om sfânt se abstrage din socialul care-i pângărește sfințenia și în izolare își crește crezul sacrosant.

Netotul absoarbe anomaliile din tenebre și sufletul său vibrează pe frecvența malformatului mereu.

Esotericul dă misterelor din transcendent amplitudine.

Armonia creează un echilibru între stări, gânduri și suflet și cu fericirea are corelații și echivalențe.

Letargia are idiosincrazie la activități și se debarasează de hărnicie fără motiv.

Tinerețea debordează de energie din care face fantezii erotice și avânturi ardente.

Exotericul contopește filozofia cu religia într-o doctrină elaborând dialectica.

Revelația face din intuiția având conexiuni cu clarviziunea un al șaselea simț.

Abaterea de la destinul optimal ne provoacă debusolări și bulversări, căci rătăcim fără a vedea ceea ce are cel mai bun viața.

Tot ceea ce gândim și ceea ce facem construiește sistemul numit om.

Ãsta transplantat în artă sunt eu transfigurat, cu ființa templu.

Dorințele ne atașează de teluric, în schimb idealurile transcend omul.

Eternitatea e vârsta Creatorului, în schimb omul nu poate ieși din cercul efemer al ființării lui.

Sagacitatea conferă amplitudine vocației, pe când platitudinea eșuează în nimic.

Irealitatea acceptă în spațiile ei iluziile, care ar ușura și realitatea de adevărul consecvent, apăsător și greu.

Stima de sine mărește încrederea în potențialul propriu de la minim la maxim.

Timorarea își poate sparge crezul fragil, casant și delicat, construit din timidități succesive.

Elasticitatea minții o face să se extindă până în spațiile esotericului, însă trebuie să fim atenți la limita de rupere, căci dacă s-ar rupe ceva în minte, aceasta ar vibra sincopat, dezechilibrat și asimetric.