Sinele creează un câmp sufletului, pentru a-l prezerva de asalturile suferinței și își proiectează substanța în a fi-ul care străbate întâmplările în ritmurile timpului.
A fi-ul absoarbe centrul existenței în care se află echilibrul ce reglează oscilațiile vieții, transplantându-le un algoritm după care se setează viața cu secvențe racordate la fațetele existențiale.
Un sine fals încărcat cu impurități respinge centrul ce a absorbit adevărurile și preferă periferiile în care s-au strâns iluziile, mistificările, trogloditul și decadența.
Omul fără niciun sine și-a pierdut a fi-ul prin labirintul vieții și acesta este manevrat de haosul ce-i imprimă hazardul și fortuitul, iar fără niciun sine structura existențială devine fragilă și axa ființială este afectată de rigiditate și inflexibilitate.
Cu o mulțime de sine omul dobândește o personalitate complexă, eclectică și alambicată și dimensiunea sa existențială are atâtea ramificații câte sine posedă.
A fi-ul în care converg o mulțime de sine se multiplică, ceea ce duce la amplificarea ființei, așa că ar fi uluitor să ne construim câte un sine în conștiență, în gândire, în spirit și în imanență, care se adaugă la sinele genuin, superior, fals și la non-sine.
Sinele genuin sparge oglinzile în care se reflecta invers non-sinele izbind cu non-urile sale câmpul ființării.
Non-sinele uzurpă funcțiile și aspectele eurilor care s-au proiectat din curiozitate în non-sinele absorbind vacuitățile.
Mă întreb dacă ar apare un non-om ca un hibrid între om și pseudo-om, dacă non-omul ar inversa realitatea, viața și fenomenele printr-o non-conștiență care ar înscrie omul în alte tipare, repere și coordonate existențiale.
Spiritul și-a construit propriul sine pentru a se deconecta de la sinele fals și non-sine, a stabilit corelații cu sinele gândirii și al conștienței.
Toate tipurile de sine converg în esența divină a omului, creând un câmp care prezervă a fi-ul de forțele centrifuge care-l pot proiecta la periferiile existenței unde totul este depreciat, alterat, pângărit și pervertit și unde omul troglodit este înconjurat de rebuturi, defecte, reziduuri și promiscuități.
Atâta timp cât există sărăcie și bogăție, una înghițită de penurie, alta dilatată de inflație, omul nu este egal și nici nu poate fi vreodată, atâta timp cât gândurile, matricile și faptele diferă.
Uniformitatea umană nu poate explica și nu poate trece cu vederea ipostaza că unii oameni sunt proști, iar alții deștepți.