temnița acelorași vorbe, hârtia are strai de cerneală mucedă,
cuvântul rânced cântă un imn de netrebuință,
e vreme de când literele și-au pierdut fecioria-n palavre
aruncate pe fereastra pierderii de vreme

mi-aș dori să scriu un nemaifost, să-l urc în diligența cu îngeri în ham,
Dumnezeu să-l primească la cină, a-i număra tainele
și mult să mi se bucure penița, mumă de stih în travaliu de lumină,
în dezlegarea la eternitate și divin

mi-aș dori toate acestea întru așezământul de pace al duhului
să știu că n-am iscălit doar nimicuri în haos latent
supărând pe Domnul cu lenea cuvântului