agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-10-23 | [This text should be read in romana] |
Omul realist face puține erori, omul iluminat niciuna, iar de vulg se atașează o sumedenie de erori, căci mintea lui este impregnată de întunericul propice greșelilor, nereușitelor și gafelor care îi încovoiază axa, îi șubrezește structura și îi maculează matricea ce are puține și desuete elemente, spre deosebire de omul erudit care și-a construit o mulțime de elemente propriei matrici ființiale, fiecare străbătut de elevație, emulație și profunzime.
Erorile opacizează perspectiva, viziunea și adevărurile, energia lor îl îndreaptă pe om înspre înapoi. Erorile nu merg înainte înspre evoluție și progres, ci înapoi înspre stagnare, inferioritate și regres, uniformitatea lor ce atrage ternul, prozaicul, platitudinile și aberațiile are un sens unic care deviază înspre contrasens, pe când reușitele au sensuri multiple și radiale și multidimensionalitatea lor întregește omul, integrându-l în deplinătatea ființării. Reușitele augmentează ființa și converg în spiritualitatea activă, asumată și implicată în viața omului specializat în reușite corelate cu succesele ce promit omului străbătut de ele ceea ce vulgul nici nu poate să-și imagineze. Prin sinergia inteligenței și a adevărurilor la care se adaugă tenacitatea, experimentarea, riscul și inovația, se ajunge la succese care pentru unii reprezintă sensul exponențial, esențial și suprem. Odată ce ai atins succesul îți dorești să asimilezi un succes și mai mare, iar adicția la succese este posibilă prin grefarea potențialului nelimitat din imanență pe a fi-ul ce înglobează în concret materia reușitelor. Adicția la erori este posibilă prin infuzarea în adevăruri a enormităților pe care omul traversat de erori le consideră normale. În haosul încuibat în ființă proliferează erorile care pot împinge omul în penibil, ridicol și rizibil și care înnegurează conștiența și obnubilează conștiința ale căror funcții se depreciază divizând luciditatea care procesa lumina și adevărurile, astfel încât părțile ei atrag parțialitatea, subiectivul și eterogenitatea. O ființă modelată de armonie distinge erorile care stau alături de autenticitate și veridicitate și astfel le poate proiecta dincolo de spațiile ființiale.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy