Of, clipa mea albastră, ce te-aș spăla în lacrimi, să nu te vadă nimeni așa murdar de vis, să plâng de bucuria, cu aripi de îmbrățișare, de nu mi-ar fi aproape oceanul interzis... Care ocean, ce lume acvatică băsmești, m-ai întreba cu ochii, tot fulgerând albastru... și ți-aș tăcea în galopul acelui cal sihastru, fugit din spuza arsă a unor vechi povești...
Of, clipa mea albastră, mă învăluie lumina, în depărtari apun fără să pot răzbate ceața, cade ghilotina trecutului în viitorul orb...