Deși... pare incomodă, bârfa morții e la modă
căci subiectul pare-a fi, întru ordinea de zi.

Nu e oră, nu-i minut, fără un deces trecut
pentru că e-n legea firii, scrisă-n soarta omenirii
pe om viața să îl poarte, între naștere și moarte.
Cel puțin deocamdată, pân' ce omul se mai saltă.

Disputele, ce tot apar, au mai toate ca sumar
întrebarea cu perdea: ce-o fi dincolo de ea!?...

Oare, până-aici ne-a fost!?... Chiar de am ținut și post?
Sau... să fie cum spun unii: și dincolo ne ard cărbunii!

Alții dintre noi mai zic, chiar că au murit un pic
și că ce-au văzut pe sus, e un bine de nespus
pe care l-au părăsit, căci vremea nu le-a sosit
și-alungați au fost, cu rugi, să revină iar la prunci
dar, de-acum, cât or trăi, cu dor își vor aminti.

Însă-au fost și mulți bruscați; de Ernii chiar alergați!
prinși și fierți întru cazane, căci n-au respectat canoane.
Dar au revenit și ei, pe motiv tot de tulei!
însă-ntorși de-acu viază în oase numai cu groază
propunându-și, mai apoi, să își schimbe-al vieții croi...

Ăialalți, de nu se-ntorc, mult mai mult cară în port
așa că, mi-a dat prin cap, să vorbesc c-un apostat
care, zdruncinat în fire, să pârască-avea pornire.

Am făcut cu el și-un pact: el să spună, sub contract1
iară eu să îmi notez, ca apoi să difuzez
pentru ca lumea să afle că problemele sunt grave!
și că-ar trebui din viață! să le căutăm povață
căci ce-acolo întâlnim, depinde de cum trăim:
atitudine, gânduri, simțire; tot ce este făptuire.

Și a spus atât de multe! că m-a luat cu rău de frunte
dar cum i-am promis să scriu, juruind pe-al meu sicriu
nevoit am fost, pălind, dinții să îi strâng... scriind...

Multe, chiar de port perucă, păru' mi-au făcut măciucă
dar au fost și părți hazlii, făcându-mă... a hohoti
cum și chestii ce uimesc, ce gura ți-o cam lărgesc
dar și altele cu stres, ce la rânză nu mi-au mers.

Acuma... cu-ngăduință, rog însă într-o privința:
niciunul n-am fost prea tari, în a fi gureși cobzari.
De poate idei mai sunt, palid puse-s în cuvânt
și cu-atât mai mult din mers, puse-au fot ele în vers
rog deci, treceți cu vederea, în fraze... alinierea...

Iată-mă deci pregătit, să redau ce-a povestit
în detalii chiar mărunte! despre cele petrecute
pe căile de el parcurse, ce în moarte sunt impuse
dar cu-o mică uvertură, despre cel din bătătură
și cum dat i-a fost să moară; întâmplare cam bizară!

Drumul este continuat și în viața ce-a urmat!
și cu relatări aparte, după următoarea moarte
căci, ce a urmat, apoi, dat a fost pe alte căi.
Dacă-ntâi a fost prin Rai, Iadu'-a fost al doilea plai.

Narațiune-nfrigurată, despre-o lume-ntunecată
unde sigur n-ai dori să îți pierzi măcar o zi!...
darămite un mileniu... care-i media-n domeniu.

Toate însă, la un loc, se îmbină ca-ntr-un tot...

Nu e chiar ca-n zi lumină, ci-i un vis care combină
cântărind cumva-ntre ele, impresii și știri din stele
dar și de prin sub niveluri, fiecare-ntr-alte feluri.

Toate, pentru-a fi-nțelese, sunt cu rațiunea drese
multe fiind însă pe dos, de cum ne apar pe jos
ceea ce ar vrea să spună că mintea-i încă nebună
căci sufletul mereu va cere... nu morală!... ci plăcere.

Și ca tot ce-am convenit, să nu pară... prea-mbâcsit
sau prea-n glumă luat să fie, ori ca simplă fantezie
am adus și argumente, spre sfârșit mai elocvente
cum că moartea nu există, fiind doar o dovadă tristă
a unor idei nefaste, ivite în gândiri iconoclaste
devenite-n chin și jale, spaima lumii materiale...

Iară tu, ce fugi de ea, află că... ce va urma
e mai mult decât o viață ce pe-aici îți pune-n straiță
doar că ce... după, vei fi, ține de ce-aicea știi
de ce simți, de cum voiești și de felul cum gândești
iar ce-o fi ca viață nouă, depinde de amândouă...

Expunerea nu-i chiar poveste! o puteți primi ca veste
căci, privită în oglindă... moartea-apare ca o pildă
când pe față, când pe dos; în glumă sau în serios
scrisă cu un scop anume, ce chiar ea urmează-a-l spune...

Vă previn însă, loial... că-s probleme spre final.
Partea aceia, de-i citită, vă anunț că-i bântuită.

De v-o merge cumva rău, nu sunt eu de vină, zău!
dar, pentru că-s... scriitor, mă simt oarecum dator
să vă-anunț... anticipat, că ceva... nu e curat!

Și v-o spun cu elocvență!... din propria experiență.
Desigur, în cazul meu, pot spune c-am fost... releu
strânsă fiindu-mi legătura cu ideile... și partitura.

Voi, ca simpli cititori, egali... nepărtinitori!
poate veți fi absolviți... de lecturi cu paraziți.

Dar, când veți citi de Iad, să vă amintiți un sfat:
Poate n-ar strica... 'nainte, doar în câteva cuvinte!
să-ndreptați... cu sfiiciune, către Domu'-o rugăciune...

Ce-a ieșit din conlucrare... e chiar ce mai jos apare
iar dacă ești ispiti... alocă-ți timpul potrivit
căci povestea-i îndelungă... spre-nțelegere să-ajungă.

* * *

Fost-am duce-ntr-un regat, om de vază, respectat
de supuși, de cei sărmani, de-al meu rege și dușmani.
Un războinic de temut, pentru-ntreg ținutul scut
spada-mi fluturând solie între pace și urgie.

Faima, crucea, omenia; titlurile... modestia
blazonul, mila, dreptatea; curajul, singurătatea
tot ce-n mine-a fost iubire și elan spre dăruire
sabia, calul È™-armura, toate-mi defineau statura.

Am luptat pentru ducat, pentru rege și regat
cot la cot cu tot oșteanul și cu cel ce-și iubea neamul
pentru-o viață-n libertate, pentru cruce și dreptate.

Aveam tot ce aÈ™ fi vrut; nu mi-aÈ™ fi dorit mai mult!
Avere, succes, mărire!... smerenie... dar și uimire!
bun-renume în relații și ranchiună de la alții.
Aburii mândriei duși; mână fermă-ntre supuși.

Prietenii nu îmi lipseau, nici femei ce mă-ncântau...

Le aveam ca bun stăpân, fără lor să mă supun.
Le duceam toate cu mine, între milă și asprime
purtându-le însingurat, cu un suflet ne-mpăcat
gândurile fiindu-mi duse și-nspre legile nespuse
care guvernau ascuns, într-un hău de nepătruns.

Soață nu aveam în lume, să poarte același nume
nu-mi știam copii din flori, nici nepoți din frățiori.
Un frate, doar de la tată, luat de Domnul, mai în grabă
și o soră la distanță, dusă pentru-o alianță.

Tatăl meu... și el răpus, de dușmanii din Apus
și o mamă ostenită, de durere-mbătrânită...

Numai moartea în urgie, partener părea să-mi fie
și-o prezență nevăzută-a lumii-n lume neștiută
iar în luptă, calul meu, frate-alături la mult greu...

Când Ares mă îndruma, chipul morții mă-nsoțea.
Îl zăream prin ambuscade și în luptele purtate
întinzând spre mine brațe, încercând să mă înhațe.

În luptele corp la corp, aștepta precum un corb
unul dintre noi urmând, să-o urmeze în curând
pe tărâmuri de apoi, fără drumuri spre-napoi...

O tratam cu nepăsare, fără-a-i da ocol în cale.
Zile, lunile și anul zburau negândindu-i hramul.
La schimb viața i-aș fi dat, pentru cruce și regat
însă n-am gândit un pic, c-o va lua chiar pe nimic!

că lovit voi fi, jenant, de-al ei braț chiar din neant
purtând sabia în teacă... cu garda asigurată
motiv nefiind de-a lupta, înspre-a apăra ceva.