am simțit adevărata frumusețe
ca pe un ecou tăcut / plutind
prin ungherele minții / la ora trei dimineața.
mă trezesc uneori / și o caut
în mijlocul camerelor goale
convins că se ascunde în spatele viselor
pe care le uit imediat ce mă ridic din pat
// de vină e fereastra și sărutul tău cald //

în liniștea aceasta / aud un pian
cântând undeva în depărtare
iar fiecare notă îmi spune că frumusețea
e mai mult un sentiment decât un obiect
pierdut în ocean.

îmi place să cred că e un motan
care își schimbă ascunzătoarea
de fiecare dată când mă apropii
lăsând în urmă misterul acestui declin
așa cum îl definesc constelațiile.

frumusețea e acea curba / într-o proximitate iluzorie.

am încercat să o ating / să o resping
să-i mușc degetele îndoite pe umărul meu stâng
dar cuvintele s-au dizolvat ca un simbol
al valurilor care alintă țărmul
în nopțile de vară.

așa că rămân în tăcere și o aștept
știind că se va arăta când uit complet
când uit să o mai caut.

poate tocmai în acest gol
dintre întrebări și răspunsuri
trăiește adevărata frumusețe
la granița fină dintre vise și realitatea
primului nostru sărut.

așa cum adesea ai spus…
„doar organic”