Ceața ignoranței care învăluie cuibul iubirii transformă în irealitate o realitate reducând și fluidizând perechea în două amintiri spectrale.
Violet care este culoarea tristeții transformă într-un pat de lacrimi locul unde se consumă iubirea.
Tristețea ca o promisiune uitată , ca o datorie neachitată și imputată , ca un pachet de țigări proaste fumat într-o oră, diluează existența în două dâre lungi albastre , iar fericirea se poate vedea doar privită la microscop, unde suntem germeni pe lamelă.
Inocența este ucisă într-o lume în care interesul escaladează verticala ființei.
Promisiunile neonorate în care se înfășoară speranța ,consumă elanurile transformându-le în acțiuni sterpe către nicăieri.
Inacțiunile se coagulează în jurul singurătății care face din comoditatea firii o constanță a vieții și din afinitatea solitudinii cu tine însuți un mizantrop, un leneș sau un egoist.
Respingând acțiunile , cultivând inacțiunile fizice, se stimulează activitatea spiritului prin cugetare , reverie sau imaginație , cu cărțile creând o lume personală a gândirii.
Efortul de a ieși din inactivitate este cu atât mai mare cu cât obișnuința de a lenevi s-a înrădăcinat într-o fire contemplativă proprie artiștilor, fiindcă lenea este sursa filozofării.
De aceea inacțiunea are beneficii spirituale cu efortul gândirii având ca efect pozitiv crearea de poezii, romane, picturi, etc. și neajunsuri materiale, căci acțiunea fizică precede fapta descătușând energii creatoare de bunuri materiale, pe când creația descătușează energiile creatoare de bunuri spirituale.