agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-25 | [This text should be read in romana] |
Prin ’86 am “făcut” creasta Făgărașului. Am plecat la drum două familii, apropiate ca vârstă și preocupări, fiecare având câte doi copii între 9 și 11 ani. Dacă cineva își închipuie că în Făgăraș cel mai greu lucru e să pășești pe crestele unde numai caprele negre se avântă, acel cineva se înșeală. Cel mai greu e să ajungi până acolo. Prima zi ne-a scos sufletul, ne-a turnat plumb în picioare și, dacă nu ne-ar fi fost rușine de copii, cred că ne întorceam rostogol înapoi la câmpie. Încărcați cu rucsace grele, corturi, saci de dormit, aragaz și butelii de campanie, haine și mâncare, cu mușchii neobișnuiți cu efortul continuu, cu bășici la călcâie și cu plămânii afumați de țigări, simțeam că ne dăm duhul. Singura consolare erau copiii: deși aveau și ei rucsăcelele lor cu haine, zburdau în jurul nostru, fără probleme de respirație sau de febră musculară. Nu știu dacă am avut un alt moment în viață în care m-am bucurat atât că am ajuns la destinație. Mai exact, prima destinație: cabana Bârcaciu.
Nu voi descrie nici călătoria, nici peisajele, scrierea de față nu se vrea un reportaj. Vreau totuși să remarc un lucru. Deși peste tot se vorbește despre Negoiul și Moldoveanul de parcă ar fi vârfuri gemene, nu este deloc așa. Negoiul se află într-o zonă plină de stânci. Diverse formațiuni din piatră capătă forme ciudate, treci peste lespezi încălecate și pe lângă ace verticale, urci și cobori strungi abrupte cu nume sugestive: Strunga Doamnei, mai lejeră, Strunga Ciobanului, în care te ajuți de cabluri verticale și Strunga Dracului, în care ne-am aventurat numai cei doi bărbați, ușurați de rucsace. În schimb Moldoveanul privit de pe vârful de alături, Viștea Mare, pare un deal mai năltuț, înverzit și molcom. Dar panorama e unică. Se zice că pe vreme senină se vede Dunărea. Pe platoul de lângă Negoiul am avut cea mai mare surpriză posibilă într-o vacanță. Din cauza vremii -de altfel singura zi cu vreme urâtă- n-am putut termina etapa propusă și a trebuit să înnoptăm în corturi. Am reușit să cazăm copiii în refugiul Negoiul, o căbănuță cu priciuri, neîncăpătoare pentru toată lumea dornică de adăpost. Dimineața, un salvamontist cu rolul temporar de cabanier ne-a cerut datele personale: - Nu costă nimic dar știți, trebuie să mai completăm registrul, să arătăm că avem activitate. I-am dictat numele și locurile de muncă. Trei dintre noi eram colegi de serviciu. Omul ridică ochii spre mine: - Centrul de Calcul Constanța ? Știu, acolo a fost scris Sarefi. Am rămas mut. Sarefi era programul cu care mă mândream eu cel mai mult pe vremea aceea. Știam că e folosit în multe centre de calcul din țară, dar chiar așa, lângă Negoiul… După o scurtă discuție totul s-a lămurit. Salvamontistul lucra iarna la un centru de calcul din Brașov. Vara își lua trei luni de concediu (sau obținea o detașare, n-am înțeles exact) și bătea Făgărașii. Oricum, a fost singura zi din viața mea când am plutit cu capul în nori și la propriu și la figurat. Să se audă de tine la 2500 metri înălțime e ceva… Bâlea Lac era popasul de care ne temeam cel mai tare. Era intersecția cu Transfăgărășanul, erau acolo parcate mașini cu nemiluita. Nu ne așteptam să găsim cazare, dar încercarea moarte n-are. Am mers la cabanier. - Aveți locuri ? Suntem două familii cu copii destul de mici. - Nu avem, încercați mai pe seară. Ne-am așezat pe o băncuță, încă nu era ora mesei. Vedem doi vlăjgani cu rucsacele în spate cum se duc la recepție și –culmea !- li se dau locuri. Prietenul meu și cu mine sărim în picioare să-l strângem de gât pe cabanier. - Bine, domnule, noi am venit mai devreme, avem copii cu noi și totuși lor le dai locuri și nouă nu ? Cabanierul, un tip masiv, în vârstă, se uită urât la noi: - Asta e cabană pentru muntiști. Cei doi vin de la cabana Podragu, mi-au arătat chitanța. Îi arătăm bocancii, rucsacele. - Păi și noi venim de pe munte, de la Negoiu. - Bocancii nu înseamnă nimic. Aveți chitanță ? Aveam. O păstrasem întâmplător ca să ne decontăm între noi. Așa că am primit și noi locuri și nu a mai trebuit să instalăm corturile. Se dormea tare rău în ele. Mai târziu stăteam la taifas cu cabanierul, la un pahar de Cotnari. - Vin ăștia cu mașinile, bagă în buletin un Tudor sau chiar un Bălcescu și cer cazare. Își închipuie că totul se cumpără cu bani. Să se ducă mai jos la Bâlea Cascadă, ăla e hotel pentru turiști. Asta e cabană pentru muntiști. A doua zi dimineață am simțit totuși avantajul șoselei. La celelalte cabane aprovizionarea se făcea cu măgărușii, mâncarea era curată dar sărăcăcioasă. Aici, înainte de a pleca ne-a băgat cabanierul în bucătărie și ne-a îndemnat să facem aprovizionarea pentru restul călătoriei. Niște bunătăți pe care nu le mai văzusem de ani de zile: cașcaval, salam de Sibiu, ciocolată… Era în 1986. Perioada cea mai neagră din istoria recentă, în care lipsurile și nevoile înrăiau oamenii, favorizau corupția, ștergeau cu buretele ani de civilizație. Și totuși în creierii munților am găsit un om pe care vremurile n-au reușit să-l încovoaie și să-l facă să-și încalce principiile. Au trecut douăzeci de ani de atunci. Nu știu dacă mai trăiește. Dacă da, să-i dea Dumnezeu sănătate. noiembrie 2005 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy