„ Nu am să cad tocmai acum, cînd în sfirșit îmi doresc din nou să trăiesc...
Trebuie doar să mă respect suficient de mult, astfel încît, să fiu cineva în ochii mei.” Și zicînd asta, trase toate draperiile, lăsînd astfel să intre lumina în casa cu miros de vechi, casa sufletului său. Se privi în oglindă și își zări chipul deformat. Oglinzi care mint...
Dar ea? De cînd nu mai spusese adevărul? Despre ceea ce era cu adevarat, ceea ce își dorise să fie...
...și toate figurinele acelea de ceară, ce o înconjurau peste tot. Așa zișii prieteni, în mijlocul cărora se afla mai tot timpul, pierzînd timp prețios în încercarea de a fi ceea ce nu era de fapt.
Dar GATA! Nu au decît să se topească sufletele lor de ceară galbenă!