agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1795 .



Calcatura
personals [ Thoughts ]
de efemerida neuronala

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Lara Thompson ]

2007-11-07  | [This text should be read in romana]    | 



Coridor amnezic

Þi-ai închis sufletul în bucata de carton uitată pe holul îmbâcsit de gelozii. Tencuiala scrisă melodramatic regurcitează amintirea incendiului de la apartamentul 37. A fost fum cât pentru trei ani de amnezie și panică cât pentru apogeul universului.
Þi-ai încastrat frântura de simțire fără să vrei... și tot fără intenție ai uitat în fiecare secundă, minut, respirație să rupi fibra maro și mucegăită și să te reașezi pe tine în tine.
Ai încuiat ușa galbenă și metalică lăsând tăcerea să privească lung și static încăperile proaspăt văruite. Clanța a sughițat scurt iar apoi a tăcut. Privești în jur... jurul din jur e singur și uitat în iluzie. Þi-ai dezlipit irișii din melancolie și ai început să calci ritmic și decis podeaua gri și rece. Cobori grăbit și visător, te caracterizezi cuvânt cu cuvânt în milimetricele firimituri de ciment octogenar și neînțeles de modernitate. În fiecare secundă te schițezi pe pânza imensă a lui “a fi”. Dacă cineva te-ar pierde, ori ar avea impresia că te-a rătăcit în vreun buzunar minutar… te-ar putea afla numai privind dalele colorate în roșu, ori băncile inospitaliere și tomnatice, ori tânara de bronz udată de transparența existenței, ori… te poate găsi în piatra ruptă din casa veche…te poate găsi oriunde, în mod special între foile îmbrăcate repede în noapte.
Teancul de celule arboricole încrustate albastru schițează chipul cicatrizat al unui suflet de fluture. Tocul auriu te colorează în tuș violet iar vitalitatea irlandeză îți dă suflet.
Dacă ochii încruntați de atâta falsitate ar avea vreodata senzația că ai împietrit în nesimțire, i-ai sfătui să privească răsăritul ori apusul din cioburi de inimă frântă… ar observa că respiri.
Tu mereu respiri… cu exceptia unui sfert trecut când ai stagnat în afara timpului și spațiului și a zilei de azi când te-a înjunghiat frica sau sila în fiecare milimetrică părticică dreaptă a trupului tău.
Ai ciobit și ultima treaptă a clădirii impunătoare și cariată… calci în continuare ritmic și visător. Figura de lut adusă de spate și pierdută în lanțurile muntoase ale cutremurelor existențiale, merge încet pe strada îngustă… te întrebi dacă farul unei mâțe metalice cu lăbuțe cauciucate va ști să miaune a așteptare. Privești lung la punga de cârpă peticită de lipsuri și ascunsă între degetele tremurate ale acestei figure triste. Traversezi șira de asfalt a orașului tău gândindu-te în continuare la această formă de viață care își face bilanțul cu Divinitatea. Te gândești și nu ai curaj să ajungi la nici o concluzie. Þi-e teamă să rostești: “E vina mea!”. E vina ta că îți petreci nopțile în camera cu ferestre înalte din tavan până pe podea și perdele violet și multe perne... în loc să fii realistă, să cauți răspunsuri la întrebările actuale. Fugitiv îți pierzi ochii în oglindirea ferestrei fumurii. Părul scurt zâmbește sarcastic în rigiditatea pur feminină. Imaginea bătrânei se estompează iar tu calci ritmic și vesel.
Forfota din jur e amețitoare, însă nu mai năucitoare ca extazul scrisului.
Aseară ai fost flămândă... flămândă de litere. Aseară ai urât frumos... trecutul în mod special.
La un moment dat ai lăsat din mână penelul și paleta de culori, în acel moment ai vărsat liniile, tușul, acuarela, uleiurile... totul în călimara cu cerneală și în pasta de scris, iar șevaletul l-ai înlocuit cu un A4, A3 sau alte A-uri.
Aseară ai avut momentul tău de dorință nimicitoare, ai ars în propria ta cenușă devenind cenușă-cenușă-cenușă.
Nu îți amintești nimic, decât că ai alunecat printre atomii nimicului alb și că ai băut multă, foarte multă cerneală.
Încă mergi...încă.
În clădirea cu trei etaje s-au strâns toate rasele intergalactice și și-au țesut plasele de intrigi în care să-și prindă victimele inocente și idealiste.
Exiști o secundă, două, trei, o mie, un miliard, un catralion... exiști până când nu mai exiști.
Revii pe pavajul plin de foi tomnatice și efemere...ce bine e!
Calci ritmic și obosit. Privești vitrinele care arată lumii palme de porțelan și ochi de lemn. E atât de oarbă inima în fața tuturor. Oftezi... e oarbă, dureros de nevăzătoare în fața iubirii!
Nu îți face griji! Nu vei călca ritmic rostind sunete articulate sau nearticulate îmbălsămate în îngerași, ursuleți, jurăminte și alte dulcegării. Nu vei păși obosit în încercarea de a nu călca în băltoaca unei iluzii sau a unui timp pierdut. La ce ți-ar folosi? Nu ai schimba nimic! De fapt, nu cunoști nimic.
Spre deosebire de alte forme ce calcă pe acest pasaj tu doar ți-ai ciobit aripa stângă. Þi-ai adunat cioburile și te-ai așsezat pe năframa umbrei, ai schițat astrul: “Fals”.
Remarci doar că fluturele are obiceiul să fie orb atunci când nu e momentul.
Derulezi rapid banda video... rapid.. rapid... ai ajuns la tine, în fața gurii sudate într-o portocală... sughiță scurt. Respiri. Nemișcarea cutiei de chibrit proaspăt văruită.
Þi-e lene să deschizi pleoapele metalice ale cutiei modificate... ți-e lene să mergi. Azi ți-e lene! Nu ai voie? Nimeni nu-ți poate striga asta... pentru că ești doar TU cu tine.
Uneori ți-e teamă să fii tu cu tine. Uneori te sperii de tinele din tine... uneori ai vrea...
Aprinzi lampa de pe noptiera de vise, îți arunci a somnolență picioarele reci (încă mai dormi cu plapuma pe cat și lăbuțele în părăsire) în papucii violet și groși. Te îndrepți ca o somnambulă spre bucătăria marină, deschizi dulaptul pentru a-ți lua un pahar și ca prin ceață auzi: “poc!”... simți un gol rece în palmă... parcă-ți luaseși un pahar sau poate că ai visat... redeschizi dulapul pentru un ceva real în care să torni apă rece de la robinetul proaspăt spălat cu detertrant. Ai vrut să distrugi piatra nesuferită de pe metal așa cum ai intenționat să o distrugi și pe cea de pe tine, atunci când ai făcut duș... numai că acolo ai folosit clor... nu-ți ajunsese detertrantul. Înghițiturile îți dovedesc că bei, târșâitul de pe podea îți arată că mergi, mirosul de levănțică din încăperea întunecată te anunță că ai intrat în TÃCERE, ticăitul yin-yang-ului îți spune că e ora unu dimineța. Părăsești papucii violet în locul așternuturilor gri... te ghemuiești ca un făt rănit și te regăsești în...
Uneori ai vrea să nu mai adormi îmbrăcată în praful unei zile terminate prost, uneori ai vrea să nu mai fii zbuciumată...uneori...
Te îndrepți spășită spre cabina de duș. Faianța gri te primește protocolar în timp ce apa de la duș (i-ai dat voie să cânte pentru că centrala are fițe) urlă “Neața!” la nesfârșit. Îți simți respirația sub biciuirile lichide ale unui nou început; îți treci mâinile reci peste nasul, ochii și buzele tale îmbrățișând totul trist. Remarci că azi ești Tristețe... nici măcar aroma intensă nu reușește să te binedispună. Te oprești sub rafalele de aer lichid și privești efemerida violet prinsă static în ramele fotografiilor sepia și alb-negru... zboară în întreaga încăpere, își bate aripile mari și tandre prin smoala aerului intim al existenței Tale... simți picăturile de apă alunecând pe pielea ta, receptezi fierbințeala ce-ți înroșește epiderma și te învăluiește în doza dublă de melancolie... răsucești robinetul și asculți calmitatea. Te ascunzi în halatul gri și te privești în ochii prinși de cornizele peretelui sobru... ștergi energic rămășițele buimăcelii de acum câteva clipe... înlături corneea, lăsând irișii dezgoliți în fața realității. Asta ești tu! O figură tristă cu buzele bătute în cuiele clownului etern... țesută din cicatrici și vise... îmbrățișată în toamnă... Asta ești tu! TU! TU! TU! TU!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!