Notă: Textul conține părerile mele pur personale și subiective.


Duelul facultate-student e un șir de agilă batjocură reciprocă, tu îți bați joc de mine, eu îmi bat joc de tine, ne iubim apoi ne scuipăm. Noi nu frecventăm dar condamnăm, ei nu ne predau dar ne cer, iar la sfârșit intră în vigoare canibalismul: nu știi, baiețaș, deci te mănânc.

Stau în sala de lectură, la o aruncătură de băț de facultate, unde se ține cursul de genetică la care am întârziat (nimic nou sub soare), pentru că prelegerea se ține în așa fel încât, dacă notez, n-apuc să înțeleg, dacă înțeleg, n-apuc să notez, deci rezultatul e același. Așa că, undeva în subconștientul meu, s-a înființat un pitic freudian maestru ce-mi zămislește numai acte ratate. Sunt veșnica întârziată. N-o să știu genetică niciodată. Modul acesta de predare se vrea modern și perspiration free pentru profesorul care stă degajat cu deștu` p-un butonel și-și zice : press. Asta se cheamă bătaie de joc subtilă, finuță, aproape inconștientă și nebătătoare la ochi, asta e bătaia de joc soft.

La histologie în schimb, unde se face frenetic prezența, adică de fiecare dată, unde suntem tratați cu lapte, miere, cu câte-un AK 47 și cu umărul rece și implacabil al unei doamne, care deși predă foarte bine, doarme doar pe pioneze, acolo, suntem veșnic prezenți. Aici bătaia de joc e de altă natură, dar și ea subtilă. Suntem tratați ca procesoare menite să acumuleze și nu să existe, cu care nu se produc schimburi reale afective pentru că, sigur că da, ne ies la toți din creștet niște cabluri care duc la prize, iar după curs, ne dăm la unison Log Off.

O altă manieră de bătaie de joc este cea reciprocă, absolută și-n total comun acord. Asta se întâmpla la anatomie. Noi nu studiam, ei nu predau, cadavrul se-nvechea, sesiunea venea, frumos se zâmbea, notele se rezolvau, măcar parțial. Și trăiam într-o comuniune sfântă cu bancuri, formol și cu asistenți incredibil de plictisiți, și n-am fi schimbat stilul, Doamne ferește, pentru că se potrivea modulului nostru complet iresponsabil de a privi viața; asistenți printre care exista și-un coșmar cu dinții maro-cenușii și mahmur pe perioade a căror lungime n-a putut fi niciodată determinată, și care pus într-o sală cu trei cadavre, arăta cel mai mort.

Mă rog, mai sunt și-alte metode pur studențești de bătaie de joc de toți și de sine, noțiune asamblată fonetic în sfântul cuvânt : copiat. *Sunt multe lucruri sfinte-n facultate. Și se copiază, se copiază bine, pe principiul deloc greșit “la anu` cine-o să-și amintească ce-a învățat acum?”. Acesta ar fi un principiu nobil și de-a dreptul profund, însă motivul conștientizat abia cu o zi înaintea examenului se cheamă simplu lene.

Totuși, masa colcăitoare de plagiatori este una minoritară, să nu atribuim dracului mai mult negru decât fumegă. În general populația studiază, pătrunde pe meandrele științei dezbracă amănuntele, legile pure, ideile, mecanismele și rațiunile organismului uman (moment în care se lasă de medicină și face poezie...). În sprijinul etalării acestor studii abisale vin examenele. În special cele orale în care exacerbarea IQ-ului ofilit, pentru a înghite două cărți și jumătate într-o săptămână, naște mamuți ai gafelor. Întrebările “de ce” și “pentru ce” sunt cele mai prăpăstioase, afectează, denigrează și distrug orice intelect care n-a băut decât carafe de cafea cu două zile înainte de examen. Aici, în funcție de profesor, bătaia de joc e unilaterală sau bilaterală. Nu mă-ntrebi, mă fac că știu, de mă-ntrebi, iar mă fac că știu, dacă îmi arăți că realizezi că nu știu, atunci tac suspendat și dacă-mi iese, te fac să crezi că tu ai predat înfiorător, da, ești un profesor limitat, prost și ratat. Sigur, trebuie o agilitate a minții diabolică pentru a zgudui un profesor, și pentru asta s-a inventat cafeaua.

E mereu o balanță între prostia/cunoașterea studentului, afișarea lui hotărâtă/timidă și percepția profesorului severă/laxă. În funcție de acești parametri se aud zbierăte ca “Da` nu se mai poate!! Lucruri esențiale!!!” și studenta plânge, “Sigur nu vroiai să fii șofer? Nu?”, “De ce-ați lăsat portarul în examen?” .. până la studenți care au venit să ia 10, dar nemulțumiți de cum s-au prezentat, aleg să pice examenul, să piardă bursa, pentru a reda examenul. Și îl redau, și iau 10.

Suntem mulți de multe feluri, la medicină cel puțin, și cred că mediul acesta se potrivește oricărei facultăți. Ne batem joc sau suntem batjocoriți, ne pasă și/sau chiulim, respectăm și/sau hulim, râdem și plângem mai ales în sesiuni. Câteodată ne e greață, câteodată nu vedem scopul, câteodată găsim în facultate sursa a tot ce e rău, apoi totuși o iubim, dar dupa 6 ani se duce-amorul (sfânt și el) și vine un altul, rezidențiatul sfânt și lung, pe perioada căruia ne batem joc, dar în general suntem batjocoriți, dăm din coate dacă nu fugim, îi batem pe toți ca să supravețuim, ne mușcam și mai și huiduim, ca să ajungem și noi în poziția de-a batjocori pe alții, informația, meseria, pe om și viața lui, așa cum ni s-a dat și nouă în coaste. Și doare pentru că unii uităm să fim medici și doar supraviețuim.

Iar ca încheiere, anul acesta ni s-a vârât cu pompă și fast pe gât, ca materie, Etica medicală. A fost predată umflat, unisemnatic și în cel mai superficial mod cu putință de către un medic cu prestigiu, cel puțin local, pe care la sfârșit subtil l-am mituit și-am luat toți 10.

Buni medici!!