Ce mult am iubit o Sfântă Elenă,
Cu ochi luminoși, cu trup de sirenă
Cu buze aprinse de focul dorinței,
Gesturi provocând motivul căinței;

Ce mult am iubit-o, ce mult m-a iubit,
Nicicând n-am să uit ce foc ne-a unit
Și câtă patimă avea Elena în priviri
Cât vuiet și freamăt aducea la întâlniri;

Frumoasa Elenă cu trup de felină,
Acea mare iubire părea chiar divină,
Avea candoarea copilei atunci copiluÈ›
Acum se înalță spre înțelepte virtuți;

Copilul de-atunci spontan și frumos,
S-a transformat în femeie cu iz grațios
Femeie cu visuri și țeluri precise,
O mândră domniță ce-o găsim doar în vise;

Elena este femeia ce luptă cu sine
Trăind cu mândrie și făcând numai bine,
Parcă vrea să mai uite dorința supremă,
Tristețea de-o clipă o pune în dilemă...

Elena rămâne pe veci marea iubire,
Fiorul nostalgic dintr-o mare trăire ,
Acel vis tumultos împlinit în real
Echilibrul din suflet permanent și vital;