gîndirea noastră pe trotinetă în căutarea Capului Bunei Speranțe
prin norii care cu ajutorul nostru sunt solvabili
îmi caut de drum îmi însiropez carapacea
loviturile din pintenul orgoliului
soarele înșelat de o meduză cu porii scoși la plimbare asfixiază depărtările
gîtuie imposibilul sunat cu surle și trîmbițe în lipsă de altceva mai bun
îmi văd de cărare fac abluțiuni în stil minoic și propuneri pentru dezastre
securitatea de a sparge semințe afetul scos astfel la plimbare
la pas prin poieni melancolice prin lumina înstelată ca o rană în iarbă ascult vîntul fanatic orizontul ca un ziar despre posibil
cu satisfacția în palme mă grăbesc spre desfășurător
mai am ciuperci și șerpi și șopîrle dar în rest satisfacția se sălbăticește

ca un diafilm făcut din hîrtie de filtru respirația încetează
în vîrful pomului de iarnă se așează simboluri, provincii secționate
cu aceste concluzii în minte patul are nutrețul fixat, stabilit pînă la ultimul deget
cifrele vibrează în aer mizează pe descompunere
ca o piatră de rîu ca un călăreț itinerant eu îmi fac de lucru mi se pare mie sau hîrtiile menajere sunt viața cu stabilopozii crezuți pînă acum pe cuvînt
folosind bolți de catifea și chenare mistice se poate propune un întuneric mai uman o apă mai frauduloasă totul pentru ca convențiile să funcționeze
la latitudinea limbricului din stomac paginile fixate duios în memorie se mistuie se descompun în ele e încapsulată iluzia par să nu se mai termine fac fulgi
aștept otrava picurată în urechi și spasmele nobiliare

călărețul fără cap a ajuns pînă aici în inima muzeului aici se poartă drapele și cocarde se pun în scenă festivități pe care le duce în spate cum poate
eu îmi semnez demisia îmi văd de clasoare de arcuri de rîuri de foc păreri diametral opuse care-și luminează teroarea ca niște străduțe laterale unde nu e loc de întors
cu rumeneala confuziei pe ele se nasc în continuare numere acestea se subordonează se subjugă își găsesc o formă de exprimare
atacurile cu vînt și cu praf nu ar fi nimic dacă nopțile nu ar fi încuiate în aparatele lor de maximă precizie găsești un trecut pregătit să fie orchestră cîntă cu rotocoale de fum o stranie melopee care deșiră baierele pungii ale așteptărilor ne toarnă carafe îndesate de concluzii cartea devine deodată mițoasă se joacă șotron pe dedesupt se duc negocieri

credeam că se pot duce tratativele astea pînă la asaltul venelor al nopții acolo lăcusta încetează să fie timp și nu mai sare caligrafiază doar urmele meticuloase își înmoaie degetele în amintiri
dar pentru că am spus că nu se poate mă aflu în același compartiment de tren slab luminat care merge spre niciunde care ne face să credem că a început să meargă care-și folosește îndatoririle pentru rămas bun
carafele se durează se agață de paginile lor de relieful purtat prin memorie credeam că filele se ajută scoarță cu scoarță ca să nu-și mai întindă capcane
credeam că se poate să rimez un sfînt cu o moschee o satisfacție cu un gol în stomac datoriile ni se impută de aceeași mașină mortuară la care am uitat prefixul se duce prin vecini prin curți de izbeliște prin ligheane nespălate unde se metisează lumina
îmbogățim bugetul cu aceste armuri puse la îndoială, aduse de viitură, ele fac față vîrtejurilor adorate care ne taie unghiile
rumoarea se dă în rate mi se aglomerează pe limbă împreună cu restul obiectelor scoase la vînzare în fața ghenei se caută un straniu proprietar el își crește rîmele prin memorie le împachetează în primii saboți pescuiți după inundații
cu poalele rupte cu liniștea în urechi mă determin să încetez
florile își croșetează istoria în aceleași glastre în care se ofilesc