agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1585 .



Scenariu de horror românesc
personals [ ]
(scene nasoale rău, cu "șiit" și cu "fac" de te-ngrozești!)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alcoor ]

2008-08-05  | [This text should be read in romana]    | 



Dom'le, când nu se poate, nu se poate! E lege! Și, mai ales, soarta asta parcă e croită din perdelele celui mai nenorocit bordel din fundul iadului! Cum vrei tu ceva, n-are! Cum nu vrei, ia d-aici! Atunci găsește! Și cu cât mai tare fugi de ceva, cu atât se miră drăcoaica să îți scoată-n cale!
Uite, io acu' tare aș fi vrut să uit de o noapte horror trăită în L.M.(liceu militar), pe când ieream cantemirist! Dar nu! Apare Nichipercea și sare îndatoritor: "- Ia de-aici, vecine!" n-are, dom'le, altă treabă decât să-și bage coada în treburile omului!!!
Ieri fusei pe baltă! Nici ca nufăr, nici ca lebădă, numa' ca pescar momental acu', al'dată încerc și p'alea! (Asta ca să terminați cu ironiile și să căscați trompele lu' Eustațiu la meșteru'!)
Veniră niște prieteni de la București și mă rugaseră de vreo săptămână să le iau un bon la baltă, ei sunt morți după pescuit... io, mă știți, dacă ar fi să mănânc toată viața de acu'nainte numai peștele de-l răpusei io, mor de foame până mâine dimineață! Am prins unul odată, acu' fo doișpe ani, pe baltă la Lazăr, lângă Izvoru Rece, dar când a scos dracul capul din apă și s-a uitat reprobator la mine, am urlat de spaimă și am dat cu lanseta peste cap de l-au căutat băieții fo doo ore prin lanul de porumb din spate, că îl teleportasem pe orbită geostaționară, așa dădusem cu el de spaimă! Dom'le, nu-s fricos, da' ierea urât al dracu'! Mi-au zis băieții ulterior după aia că ierea pui de somn, d-aia era așa negru și urât, da' io nimic, de atunci mor de drag să merg la pescuit, visez noaptea că mă aleargă dinozauri când e vorba să merg la baltă!
Buuun! Am ajuns noi la balta renumită, am așezat tabăra, după care toți - parcă-i vedeți, nu? - gata! Nu se mai cunoșteau, se supăraseră deodată, s-au despărțit cu ură și s-au împrăștiat pe malul bălții, fiecare trăgând cu ochiul la ce momeală folosesc ceilalți și chinuindu-se să nu vadă ceilalți ce momeală folosește el...
Parcă jucau poker pe averea neamului, așa de importanți erau!
Normal că am luat și io o lansetă și zvrrrrr! cu iea în apă! Nu vă grăbiți, ați înțeles pe dracu'! Am zis zvrrrr! cu ea pen'că așa a fost, nu-i hiperbolă, nu-i metaforă! De emoție să nu stric lanseta omului, nu'ș cum am făcut că o căutară băieții fo juma de oră pe sub apă, că, vezi mătăluță, io de emoție, cum zisei, mi-a transpirat mâna! Și zgâindu-mă io un'să dau cu iea, să nu încurc ațele lor, dădui de zbură mulineta cu carbonu' după iea! Omu' ăla, Nelu, nu mai plângea după carbon, zicea că era vechi, își făcuse stagiul, dar mulineta ierea scoasă din ambalajul original de dimineață, când să pornim la luptă! Nou-nouță, dacă mă credeți!
Am scăpat ieftin!
Nu m-au bătut, le ierea milă de moaca mea, zic io! Se uitau din când în când la mine, peste umăr, și oftau! Dar am ajuns prieteni iar, că tot io le-am salvat unealta! Da, ce credeați, că las io treburile încurcate?! Nu trece fo oră și mai bine, că îmi cere unu' un foc. Io făceam pe supăratu', de! Zic: "Vino tu și ia-ți!"
Veni omu' spre mine, și când se apropie iel cam la un metru, odată căscă ochii larg, cu o meclă d-aia de om lovit de noroc... cam așa cre'că se uita Ecaterina Teodoroiu pe valea Jiului când o nimeriră nemții cu mitraliera! Dacă nu, atunci sigur se uita așa Gheorghe Doja când îl gâdilau ungurii cu focu'!!! Și începu să țipe! Da' vezi, că nu numa' că țipa. Sărea șotronu'... nu'ș ce făcea, cre'că-l ardea pământu' la tălpi!
Cân'colo, ce credeți?! Cum făcusem io, că uitasem să fac nu știu ce pe la mulinetă, și când am zvârlit-o-n baltă, a rămas chestia aia de plumb, cu un fel de arc și cu fo trei cârlige în iarbă, pe mal! Și ăsta tocmai o găsise. De fapt io am găsit, iel doar a nimerit cu talpa-n cârlige! Și apucai io de sfoara aia și am tras carbonul omului pe țărm, la doc uscat, de, cum se zice în marină! Da' mai-nainte am tras fo 150 de metri de sfoară, de mă săturasem...
Mie mi-a fost greu - nu mi-a fost, să deșir 150 de metri de nylon d-ăla! Hi,hi,hi! Dar omu'! Nelu, de! Să stai tu să-nfășori la loc pe mosor atâta amar de sfoară!
Mare lucru cu pescarii ăștia!
Atunci mi-au recomandat prietenește că, dacă o fi scris să scape vreunul viu de lângă mine, măcar să fiu cuminte, să aibe și ei o șansă! Și mi-au găsit menirea: aveam o ladă de bere rece de băut, renunțau ei la porția lor, grătar de făcut, alea-alea!
Acu' țineți-vă bine, ascundeți telecomanda, goniți copiii la culcare și luați-vă soacra-n brațe, să nu facă infract, că începe horroru'... începe partea aia cu șiit!
După fo zece beri, nu-i normal să? Voi nu pățiți la fel? Io mă gândii că-i mai bine să-mi caut un loc retras, intim, dacă se poate, un'să stau pe gânduri!
Și plecai prin juru' bălții! Dar știți zona! Așa-i la câmpie! De-aia îi zice câmpie, că e netedă! Când nu vrei, atunci te vezi pân'la orizont! Așa că mă dusei pe malu' bălții, printre papură și trestie. Și găsii un loc de ziceai că sunt la Operă, în lojă! Balconu' revoluției, soro! Că de-acolo a început viața să dea cu șiit în noi!
Și ca să nu mă surprindă f'un trecător ocazional cu partea ceea unde nu te vede soarele, mă întorsei cu spatele la baltă să fac de la balcon direct în apa lină!
Eeeee.... atunci mă podidiră amintirile! Uite-așa stăteam io mai demult, ani buni, pe un mal așijderea! Mergeam într-un orășel de munte, unde tocmai îl repartizaseră pe bunul meu cumnat la terminarea facultății. Mergeam să-l vizitez, să văd și io unde a înțărcat dracu' iapa. Că atunci când ne-a zis unde l-a repartizat, tata l-a lămurit: "- Fiule, te-a dat unde a înțărcat dracu' iapa!"
Și nu mințea, că vorbea serios.
Am coborât io în gară purtat de o aprinsă și dureroasă senzație de sfârșeală! Eram la capătul puterilor, mi se topea existența de chin... Vă dați seama că de pe la Roșiori mă luase o diaree cu care m-am luptat fo doișpe ore, foindu-mă pe bancă, în compartiment, pen'că era trenul așa de aglomerat încât nici dacă făceam acolo, pe mine, nu aveau oamenii, săracii, care încotro să scape???
Mă uit disperat pe peron... nimic! Nici un w.c.!!!
Caut peste tot, scanez în infraroșu, în raze X, sex oral! Acolo urma să se inventeze w.c.-ul peste fo dooj'de ani!
Ies din gară și o apuc pe drumu' spre oraș cu disperarea crescând în progresie geometrică cu pașii pe care încă mai puteam să-i fac, da' cu picioarele împletite, știți cum e! La un moment dat, pe o latură a străzii, prăpastie! Se vedeau case un pic mai departe, se auzeau voci și zgomote ca de piață, da' nu se vedea nimic! Ceru', muntele și case în oarece depărtare! Voi chiar credeți că aș fi ratat așa ocazie? N-aveam cum, oricum mai departe nu mai ajungeam! Ori lângă mine, ori pe mine, voința mațelor e supremă, habar avem noi ce-i aia voință! Când zic ele "Aici!", aici rămâne! N-ai încotro!
Dau repede pantalonii jos și mă reped la bordură deja aliniat cu spatele spre prăpastie, nu mai aveam timp de întoarcerea din trei mișcări! Nu mă mai gândeam dacă am hârtie la îndemână, nu mă mai gândeam că sunt, totuși, pe un drum deschis circulației, putea să treacă atunci și coloana oficială, era caz fortuit, nu răspundeam penal!
Deja anticipam clipa aceea de supremă fericire, mai fericire decât cel mai al dracului orgasm, când aud un strigăt deznădăjduit:
"- Nu pe mineeee, băăăă!"
Ce să vezi, mirare! Dincolo de bordură nu era prăpastie, erau tarabele pieței, e drept, cu câțiva metri sub nivel, da' destul ca să nu creadă că șiit-ul meu e găinaț de vultur!
Mucalit, omu' în pericol! Continuă repede, cât mă chinuiam io să opresc fatalitatea:
"- Dă-te doi metri mai la stânga, că acolo e taraba lu' nenorocitu' ăla de Mitaci!"
Ce să mai zic?
Că de la amintirea asta, adânc ascunsă în memorie, năzări să iasă la suprafață a mai tare, noaptea aceea de groază, când ierea să îmi moară tot plutonu' asfixiat de arme chimice în dormitoru' L.M.-ului?
Râdeam de unu' singur în papură și îmi aminteam:
Într-o seară de toamnă vine prietenul, colegul și camaradul meu, Tibi, la mine și cugetă cu voce tare: "- Io mă-c să beau ceva în oraș, că mi s-au agonizat simțurile de sete!"
Ca un elev corect, sârguincios și înclinat spre absolutul evoluției, întreb: "- Pe unde sărim gardul?"
Stați să vă isplic, că al'fel habar aveți cum stă de vine treaba!
Noi ieream elevi la liceu militar, mai precis la "Cantemir", mândria Văii Prahovei. Numa' că acolo, în anii ăia, era armată, frate, nu bătaia asta de joc ce se numește azi armata țării! Regim de cazarmă strict, nu ieșeam pe poartă decât pe scut sau la vacanță!
Credeau ei, ofițerii! Hi,hi,hi!
Mai ieșeam, de pildă, pe la gardul infirmeriei, care era într-un loc mai retras și într-un unghi care ținea cu noi... între gardul unității și clădirile cu dormitoare era un spațiu verde, cu pomi fructiferi, în general meri, dar suficient pentru a ne camufla evadarea...
Zis și făcut! Sărim gardul, eu cu Tibi, imediat după stingere, când tocmai se lăsa întunericul. Vorbisem cu santinela dinainte, să nu ne trezim căzuți la datorie pe timp de pace, mitraliați de individul, că la întoarcere sigur urma să fim atât de beți încât numai mers de pisică nu mai reușeam noi!
Fugim la braserie, o terasă superbă, cu bere rece și proaspătă de Azuga, pe atunci numărul unu în România și extrem de apreciată în Europa! Stăm și noi ca creștinii la o masă și vine ospătaru' cu tristețe în suflet și-n glas și ne anunță că berea noastră e pe litoral, să facă plajă, a trimis-o conducerea de partid și de stat în schimb de experiență... da' poa' să ne ofere ăl mai bun vin de-a născut Valea Călugărească de anu' trecut și până-n clipa aia!
Conta? Nu conta! Dacă e gâtu' uscat și chiorăie mațele Marseilleza precum legionarii prin dunele Saharei, bei orice! Numa' apă nu, ie păcat să strici așa sete cu apa! Cu apa se stinge foc, se udă roșiile, nu se dă la oameni să bea! Darmite la niște cătane bătrâne cum ieream noi, cantemiriștii, la fo 14 ani!
Și, așa, ca să știi și tu, a zis cândva unu' o vorbă care isplică tot:
"- Io nu beau apă! E oribilă, apa, e scârboasă: atâția pești fac dragoste-n ea!"
Când vine ospătaru' cu butelca de vin destinată noo, cin'crezi că apare pe scările terasei?
Aș putea acu' să zic că ierea comandantu' liceului, "Schultz", așa îl poreclisem noi, că avea o față și o căutătură de prusac, dar la inimă era tot cantemirist de-al nostru! Aș putea să zic așa, da' te-aș minți și, vezi mătăluță, noi, cronicarii, tre' să consemnăm istoria așa cum a fost! Că e istorie, vere, ce scriu io acilea! Noaptea aia, pentru plutonu' 5 ierea să rămână scrijelită pe cruce, mai ales dacă ne îngropau la Săpânța, să poa' să scrie pe bune ce ne-a făcut felu'...
Nu ierea Schultz, ierea un cerșetor. Un simplu cerșetor, un nene ce putea să fie Moș Crăciun dacă ierea mai gras, așa simpatic ierea! Imaginați-vă că sare Popeye de pe ecran și vine în lumea reală, la masa voastră! Cum ar semăna? Ãsta intrase atunci pe terasă.
Se dă ușor pe lângă o masă, cu privirea abătută, de parcă ierea cufundat în adânci meditări și bolborosea oarece incantații, voo-doo ziceai că zice.
Casc urechea și aud vag:
"- Vinul Domnului care faci rău la capul omului... marș pe gât!"
Dom'le, când a rostit "marș pe gât", să vezi iuțeală de ninja! Se repede ca un vultur pe masa de lângă el, ia paharul din fața meseanului ce-l privea gură-cască, așteptând să vadă ce vrea Popeye, și-l dă peste cap. Acu', cum să vă spun! Io zic că avea o pompă de vid, omu' în mațe, că aspiratorul industrial tot mai zăcea o nanosecundă până să tragă tot vinul din pahar! Mesenii de la masa respectivă izbucnesc în râs, în timp ce Popeye se mută alene lângă altă masă, unde ochise el că lumulița nu fusese atentă la el și iereau gata să o pățească și ei. Ãștia de tocmai o luaseră peste ochi, știi cum e românul, "să moară și capra vecinului!"... se amuzau copios, fără să le dea vreo secundă prin cap să facă ceva care să-l demaște pe răpitorul de pahare.
Continuă jocul ăsta pe la vreo trei mese, când am ghicit că suntem amplasați pe traiectoria moșului. Mă întorc spre Tibi și-mi expun planul:
"- Fii atent! Ne facem amândoi că nu am văzut nimic, nu știm nimic! Și când vine Popeye la masa noastră, îl las să spună poezia, da' când zice , mă reped și iau io paharu' primul!"
Bun planul! Vine și rândul nostru! Ajunge moșul lângă masa noastră, io căutam cometa Halley pe cer, Tibi calcula radical din treișpe milioane, habar aveam noi de tataie! Se uită el lung la noi, mai face un pas, se apropie de masă. Eu mă încordasem pe ascuns, gata să săr ca un arc după polologhia ce avea să urmeze. Când-colo?! Ce credeți? Aud repede: "marș pe gât", fără toată poezia aia, și îmi ia moșu' paharu' și-l azvârle în neantul din mațele lui, după care pleacă râzând șmecherește!
Mă simțise, tataie, simțise că sunt atent și mi-a făcut-o! Eu așteptam versurile, el a început direct cu refrenu'!
Am râs și noi, era prea dulce moșul să te superi pe el, după care ne-am irigat fiecare propria Sahară.
Când s-a închis terasa, ce să-i faci? Tot ce-i bun, trece repede! Hai la cazarmă, ambii amândoi mai beți ca niște pirați pe care potera greșise temnița și-i încuiase în pivnița de vinuri a castelului...
Vă dați seama că drumul era mult mai la deal, acu', spre cazarmă! Obositor, șovăitor... ufff, ce chin! Da' cu gardul, ce belea! A încercat Tibi atunci o chestie de o citise în cartea lui de yoga, cum că materia se supune minții... a ordonat gardului să se culce până era să ne audă și impegatul de la Gara Nistorești, aia de la fo 5 kilometri de liceu! Gardul ori ierea dușman, ori beat! N-a vrut! Dom'le, așa gard al dracului, mai rar! Nu s-a culcat nici măcar așa, să vedem noi că vrea da' nu poate!
Scârbă, gardul unității! Atunci ne-am hotărât să-l sărim. Am sărit întâi eu. Am sărit cam vreo oră, până am obosit. Când mă întorc să dau ștafeta camaradului, îl văd pe drăguțul de Tibi întins în țărână, dând din mâini și din picioare ca într-un cine-știe-ce ritual demonic. Normal că m-am panicat, se mai auziseră pe atunci cazuri de otrăviți de la fo sticlă de bere sau de vin, spălată cu cine știe ce substanțe...
Sar distrus, gândindu-mă cum o să petrec io duminică în cimitir, muncind la groapa ăstuia, că Tibi știți că ierea genul "mai bine îl sari decât să-l ocolești!", avea de pe atunci câteva chintale!
"- Tibi, dacă tot mori, îmi lași mie radio-ul ăla la care asculți tu Cenaclul joia seara, sub pătură, după stingere? Că la cum arăți, nu mai apuci joia care vine!"
Tibi șopti ceva slab, ca o părere. Mă aplec, ceea ce, la cum se învârtea Pământul ca turbatul, vedeți că era un gest de eroism curat, și ascult mai de lângă sursă:
"- Nu mor, boule, mă antrenez!"
Cuprins de o reglementară mirare cazonă, doar ieream cătane, nu?, îl chestionez:
"- Adică... cum te antrenezi????"
"- Bă, vacă proastă!" isplică Tibi cu răbdare, "am zis că uite, e gardu' culcat pe pământ, că așa ie mai ușor, și mă antrenez să-l sar!"
Ierea spre dimineață când s-a îndurat Preamilostivul de noi și, printr-un miracol cum numai El știe să facă, ne-am trezit pe iarba din curtea cazărmii. Îmi amintesc, vag, ceva despre un tunel săpat pe sub gard, dar nu mai rețin dacă a fost doar o ipoteză sau chiar am transpus-o în faptă... Ce știu sigur era că îl căram pe Tibi, copleșit de apăsarea tonelor acestuia, spre Paradisul reprezentat atunci de clădirea companiei a 6-a, cea ce avea onoarea să ne aibe în formația ei de bază.
La un moment dat, mă simt ușor ca un fulg... am crezut că l-am pierdut pe Tibi, dar acesta mă liniștește cu un sughiț amarnic:
"- Stai acolo, nu ți-e un pic rușine? Are omu' o necesitate și voi, gata, pe iel, să-i tulburați initmitatea!"
L-am văzut trăgându-și pantalonii și ascunzându-se, pudic, după un copac, dar restul nu mai pot să vă fac portret acum că mă-ntorsei cu spatele. Ierea, totuși, treaba lui, nu?!
Revine draga balenă lângă mine, mai ușor cu fo doo kile, și îmi declară fericit că poa' să meargă și pe propriile lui ambele amândoo picioarele, a vrut doar să mă vadă dacă îi sunt prieten și-l car în cârcă dac-o fi să-l zdrelească f'un cartuș inamic pe frontu' de vest!
Am ajuns în dormitor tocmai când se uita plantonul la ceas să dea "Deșteptarea!" Ne-a zis în treacăt să dormim mai grăbiți, că mai ie doar fo juma de oră și gata noaptea! Asta urmăream și noi, un somn reparator, atât de necesar și... ziceam noi, de meritat!
Dar când să adorm începu oroarea!
Prima victimă a fost, pare-mi-se, "Crocodilu", tipul ăla din Caracal care dormea la geam.
"Băăăăă, care ești nesimțit și te beși în dormitor?" cugetă "Crocodilu" romantic.
Nimeni - nimic! Deși până atunci nu se mai întâmplase atare grozăvie, să tragă vreunul vreun "Pershing" și să nu fluiere, plin de mândrie, așa cum își revendică teroriștii atacurile cu bombe, să știe națiunea cine le-a înfipt-o!
Nu trec doo minute și sare și "Cămila", din patul lui, apropiat oarecum de al "Crocodilului".
Aici tre' să vă precizez că în liceul militar, toată suflarea, de lșa femeia de serviciu până la comandant, avea poreclă, dar chestia e că fiecare își cunoștea porecla și chiar o purta ca pe un blazon!
Ce mai, vere, în dooj'dă minute devine isterie generală.
Nu mai dormeau nici păduchii, toată lumea căuta cremenalu'...
Ajunsese și la mine duhoarea, mă sculase din mormânt, așa ierea de grav ce se scăpase acolo, în dormitor! Toată pucioasa și sulfuroasa unui vulcan ie coco-șanel pe lângă ce lovise plutonu' 5...
Unu' mai timid începuse să scrie acasă, mititelu' de iel, să-și lase ultimele gânduri de pe lumea asta posterității. Altu' se plângea că moare virgin, altu' că n-a apucat să spargă geamul frizeriei, cum obișnuiam și noi să ne mai descărcăm stresul uneori... durere, vere, tragedie greacă, homeriadă, iliadă, intram în lista martirilor neamului. Io mi se pare că mă apucasem, pragmatic cum mă știți, să scriu pe un colț al cearceafului lista cu membrii plutonului, în ordinea de bătaie, să știe ăia cum să ne scrie pe marmura mausoleului, să nu uite pe fro'unu' dintre noi, că ierea păcat, nu? Tu ce crezi?
În toată durerea aia, în toată isteria, mă trezesc cu o mână că mă pipăie ieșind de sub patul meu. V-am zis că ie horror, nu m-aț crezut! Așaaaa, deci iese o mână din bezna podelei și pipăie chiorete până dă de pielea mea. Am zis că-s gata, da' nu mă dumiream de ce vine Moartea așa, pe ascuns, de parcă mă ruga să tac, să nu-i dau una peste ochi...
Cân'colo, auz de sub pat vocea tremurată, pierdută, răgușită de disperare, terminată de deznădejde a lui Tibi. "Pârjoala", de! Prietenul meu, care, credeam io, venise tocmai din capătul cel'lalt al dormitorului, târâș, răpus de bășinile ucigătoare, pentru a muri împreună, alături de bunul și dragul lui camarad de arme...
"- Mopsule, tu ești?"
Am confirmat pozitv, deoarece așa primisem io porecla mea proprie, așa rămâneam în analele (totuși... urât cuvânt, se putea găsi altul!) în istoria "Cantemirului".
"- Băăăă, Mopsule! Ia-mi o piatră de pe inimă, salvează-mă de la sinuciderea neuronului meu prin concentrare maximă, adu' focu', Prometeule, luminează-mi grota precambriană!"
Bine, n-a zis igzact așa, da' terminați cu prostiile, io scriu, deci scriu cum îmi convine! Așa-i?
"- Ce-i, măi, inumanule!?"
"Pârjoală" se scutură ca prins într-un frison, disperat. Mă strânge mai abitir de mână și scapă grozăvia! Credea, matahala, că iel ie Killer-Ucigașu', iel e cel ce ne-a adus chinurile iadului în dormitor, se bănuia pe sine, se acuza în conștiința lui de camarad.
"- Bă! Tu mai ții minte ce am făcut io după ce am învins gardul?"
Aprob că da, mai țin minte.
"- Bă, tu mai știi că io m-am dus după un pom și m-am scăpat acolo de balast?"
Mă înfior la așa amintire, dar găsesc puterea să aprob.
"- Bă.... Io, pantalonii... i-am dat jos! Dar izmenele?!?!"

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!