Fiecare a avut vise în tinerețe. Visul meu era să fac o bandă desenată sau un film după un roman. Nu mi-am atins acest vis pentru că nu mă învîrtesc prin lumea scenariilor sau a graficii. Dar vreau totuși să-i fac dreptate acestui roman. Va fi destul de greu să vă conving dat fiind că nu aveți romanul în față dar merită să încerc.
Romanul Întrerupătorul este o poveste cu cheie despre perioada comunistă dar și despre capitalismul incipient. Începutul romanului este fals fie pentru că trebuia să treacă de cenzură fie pentru că scriitorului i-a luat mai mult timp și combustibil ca să decoleze. Mulți cititori au întrerupt lectura din acest motiv (Mitoș Micleușanu, de pildă). Începutul real s-ar situa după mine și după ediția mea (București: Eminescu,1991) la pagina 34.
Încerc un fel de reabilitare. Așa cum Călinescu l-a adus pe Macedoski în canon pentru că aveau anumite afinități și eu vreau să îl aduc pe Harry Salem în atenția publicului. Nu spun că ar fi un autor canonic dar este o figură în literatura noastră și merită un loc mai bun.
Întrerupătorul funcționează ca o valiză cu fund dublu. Dacă ne uităm în al doilea compartiment vom da peste o imagine a comunismului comparabilă cu cea din Arhipelagul Gulag. La prima vedere este un roman umoristico-fantastic. Dar nu este greu de făcut o paralelă între între planeta pe care personajul romanului este deportat și Arhipelagul lui Soljenițîn.
Arhipelagul Gulag este un fel de moșie a Sovietelor dar și o formă de exterminare prin muncă. « Pentru a concepe și a pricepe acest sălbatic adevăr, trebuie să-ți fi tîrît vieți de-a rîndul zilele prin lagăre, prin aceste locuri unde, fără o înlesnire cît de cît, nu apuci să supraviețuiești nici măcar unei singure condamnări, căci lagărele au fost născocite pentru exterminare.»
Planeta Novalis este, în schimb, o planetă fără însușiri. „ Alte planete, inclusiv Terra, se sufocau de cîte caracteristici aveau, în schimb Nomalis nici una. [...) Nomalis reprezenta un caz rarisim cînd o planetă (constituită totuși din materie) nu se supunea legilor materiale nici măcar celor mai generale și mai autoritare.”
Dar situațiile prin care trec rușii în Arhipelagul Gulag nu frizează și ele absurdul. «Există în codul penal (cel din 1926) un articol complet absurd (articolul 139), avînd ca obiect „limitele legitimei apărări" și potrivit căruia tu, cel atacat, n-ai dreptul să scoți cuțitul înainte ca atacatorul să -l ridice pe al lui asupră-ți, nici să -l înjunghii înainte ca el să te înjunghie! »

Pentru a supraviețui în astfel de lumi unde abrurdul este lege, disimularea este o calitate esențială. În Gulag ea « este, poate, trăsătura cea mai caracteristică a tribului zek. Zekul trebuie să-și ascundă intențiile și faptele atît față de vătafi și gardieni, cît și față de brigadier și de așa-numiții „ciripitori". »
Pe Nomalis disimularea capătă proporții hiperbolice : « Cînd ajunse exact la jumătatea drumului de perete o văzu. Luase exact culoarea peretelui și pe ea apăruseră și tot felul de pete și coșcoveli iar într-un loc se întrezărea sacojiul unei cărămizi iar într-altul sta scris cu cretă : „ Paula e urîtă." Devenise perete. »
Dar chiar și pe Nomalis aura uniformității totalitare pîndește și poate fi resuscitată. Iată de pildă o piesă de teatru de acolo : « Piesa se intitula „ Triumful și răsplata disciplinei organizate, ponderate, reținute, calme și sedative ” ». În acest spectacol Albert nu vede altceva decît « lungi articole oficiale, moraliste, scrise direct de cenzura cea mai drastică, deși pe Nomalis nu există cenzură ». Modul în care se exercită influența pozitivă asupra copilului neadaptat din piesă este o pastișă evidentă a literaturii proletcultiste care a înflorit și pe la noi într-o vreme.

Proza lui Salem este o surpriză continuă și din această cauză nu este la fel de solidă ca cea a lui Soljenițîn. Ea nu își propune să ne transmită o experiență de viață ci doar să ne prezinte viața cotidiană din alt unghi. Uneori acest efort poate fi simțit de parcă scriitorul ar fi obligat să producă surprizele una după alta și nu mai poate ține pasul.
Și lumea Arhipelagului este una plină de surprize. Din această cauză : « Niciodată nu vei putea auzi un zek spunînd: „Primăvara viitoare am să...", asta deoarece toată lumea știe că încă mai trebuie să treacă iarna, lăsînd la o parte faptul că în orice moment soarta te poate arunca de pe o insulă pe alta. Într-adevăr: o zi poate însemna o viață! »
Dar sitațiile imaginate de Salem duc aceste surprize la limita verosimilului : « Nimeni nu poate să știe pentru cît timp este înmormîntat, dacă nu cumva va învia, dacă nu cumva se va transforma în stafie, iar dacă se va trezi fantoma n-are de unde să știe pe unde va trebui să bîntuiască, dacă va trebui să se limiteze la domeniul cimitirului sau … i se va da în primire un castel »
Este un fel de joc psihologic prin care scriitorul se joacă cu propriile sale spaime.
Din această albie, din acest nivel minim al lumii întoarse pe dos, apele romanului încep să se înalțe. Salem conturează o lume spumoasă și luxuriantă chiar dacă aceste contururi devin contradictorii. Este ca și cum ai urmării creasta unui val într-o furtună. Și pentru a întări faptul că nu există vreo morală sau destinație finală a acestui roman, el se încheie în mod circular. Albert, personajul principal, se întoarce la funcția sa de controlor de calitate, cu puțin timp înainte de a fi deportat pe Nomalis.
La prima vedere acest Albert este un anti-erou, un tip slab care nu are nimic în comun cu deținuții din lagăr. Băștinașii Arhipelagului sunt niște supraviețuitori de profesie în timp ce Albert își petrece majoritatea timpului autocompătimindu-se. Dar el este un deportat pentru că, după lungi tribulații, a luat o decizie de nesupunere. La pagina 72 Albert modifică parametrii de funcționare ai unui robot care urma să devină propriul lui șef. Este o acțiune nebunească, prost disimulată și ușor de descoperit dar este o acțiune.
În încheiere nu pot decît să spun că această carte poate fi citită cu încredere de cei care au apreciat „Maestrul și Margareta”, incusiv dl. Mitoș Micleușanu, cu condiția să sară peste paginile 1-32 și apoi peste paginile 35-66. Aceste pagini pot fi citite ulterior dar ele nu fac parte din firul narativ.