A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti... cam asa incep toate povestile. cu toate astea, eu nu am sa spun acum o poveste care a fost odata. povestile sunt pentru copii, imi veti spune, dar -va intreb eu- cine dintre noi a incetat sa mai fie copil? chiar si aceia dintre dumneavoastra care auzind intrebarea mea vor zambi si vor gandi ca vremea copilariei a trecut vor descoperi undeva lasat in umbra ... copilul din ei. asadar, orice poveste din lumea aceasta este pentru fiecare din noi.
A fost, deci, odata, nu de mult, un om care se numea Galmun Al'Izam.
Galmun avea cincisprezece ani si de cand se stia el fusese mereu nemultumit de tot ceea ce avusese sau i se intamplase vreodata. Galmun Al'Izam isi crease propria lume din care rareori lasa apropiatilor sa vada cate un zambet timid. Nimeni nu putea spune ca l-ar fi vazut vreodata razand cu adevarat sau bucurandu-se. De asemenea, nimeni nu il vazuse trist, sau suparat din vreun motiv, oricare ar fi fost acela.
Galmun traia in lumea lui, inconjurat doar de idei si de o perpetua stare de ... batranete. Asta pentru ca inca pe cand implinise cinci ani, Galmun incepuse sa se simta ... batran si fiecare zi care trecea isi aseza greutatea peste batranetea din el. Astfel, cand implinise cincispreze ani, Galmun avea o mie cinci sute patruzeci si sapte de ani, patru luni, douazeci si patru de zile, noua ore, zece minute si cincizeci si patru de secunde. Secundarul ceasului se misca o fractiune de secunda si astfel Galmun implini o mie cinci sute patruzeci si sapte de ani, patru luni, douazeci si noua de zile, trei ore si patru secunde. Timpul continua sa se astearna peste el si Galmun se intreba de ce toata lumea ii spunea ca e tanar, ca ar trebui sa se bucure de viata, cand el simtea fiecare secunda intr-un fel in care nimeni altul nu ar fi putut-o simti.
Timpul trecuse si Galmun ajunsese la varsta biologica de douazeci si patru de ani, mergand pe douazeci si cinci. In realitatea sa, insa, incetase sa mai numere anii pentru ca la un moment dat, calendarul refuzase sa i se mai arate. Depasise astfel limitele temporale ale lumii acesteia si in interiorul sau, Galmun murise, devenind ... un zeu. un zeu batran, insa ... un zeu foarte batran ... si singur.
"Doamne, isi spuse Galmun, unde oare voi ajunge in singuratatea mea? Mai exista oare granite pe care eu sa nu le fi trecut deja? Mai exista inca taine ale universului pe care eu sa nu le fi cunoscut? Ce ma deosebeste de Tine? suntem amandoi aproape la fel de batrani, ba inca eu cred ca sunt si mai batran, pentru ca imi amintesc de clipa in care cautand sens lumii Te-am creat. Suntem amandoi la fel de singuri in maretia noastra absoluta si amandoi cunoastem mai mult de cat ne va fi vreodata necesar. Suntem amandoi si vom ramane pentru totdeauna, daca mai exista pentru noi acest termen, de neatins pentru muritorii din jurul nostru!".
Trase cu putere o gura de aer in pieptul fizic, creand in acelasi timp uragane ce distrusera civilizatii aflate in declin dupa ce isi cunoscusera apogeul iar dupa ce distrugerea fu totala, dadu drumul aerului incepand un nou ciclu de dezvoltare al vietii in multiuniversurile pe care din atata bunatate le crease.
"Ma cheama Adam!", gandi Galmun. "Cel dintai!".
Proaspatul Adam uita pentru o clipa ca era parte din Cel ce-l crease si pret de-o clipire a genelor Demiurgului, Adam-Galmun se minuna.
"Doamne, ce frumoasa e lumea aceasta noua!"
"Dar este incompleta" raspunse Demiurgul-Galmun.
"Ce-i poate lipsi, oare?" intreba surprins Adamul cel nou.
"Este o lume imperfecta!"
"Cum ar putea fi lumea imperfecta cata vreme Tu Cel ce-ai creat-o esti perfect prin insa-Ti natura?"
"Este imperfecta pentru ca te-am creat!"
"Ma faci sa ma simt vinovat si umilit, Parinte! Cu ce ti-am gresit?"
"Eu am fost tu si ca si tine M-am simtit umilit cand Parintele meu mi-a spus ca sunt la randu-mi ... imperfect, asa ca iti inteleg frustrarea, dar nu-ti fa griji, te voi ajuta sa ajungi EU si atunci te voi primi in Mine iar cand asta se va intampla vom naste alte lumi si alti Adami asemeni noua si celor ce au fost inainte ca noi sa stim c-am fi fost!"
"Doamne, esti oare la randu-Ti un fost Adam? Ma pot intoarce in Tine si voi fi Tu?"
"Adame, nu vorbi nerozii! Cum sa fii Eu? Doar Eu voi fi tu, asa cum am fost de nenumarate ori pana-n clipa aceasta!"
"Dar Doamne, Ai spus ..."
"Am spus ce am spus! Si asta va ramane pentru eternitate asa!"
"Ai spus ca ma vei ajuta sa fiu Tu!"
"Uneori uit cat de imperfect am fost la inceputuri si uitand uit ca tu inca nu poti intelege MARETIA, asa ca am sa te iert, dar te avertizez, Adame, nu incerca sa imi rastalmacesti sau sa imi intelegi CUVINTELE. Ele sunt ale MELE!"
- Un ceai? intreba chelnerul care venise sa ia comanda.
Galmun isi ridica palaria cu boruri largi si privi pret de cateva clipe spre tanarul de langa el fara a spune insa ceva.
"Cat de departe a ajuns Adam ...!" gandi el, apoi isi spuse ca era totusi foarte departe de a-i semana. "Si totusi aceasta copie adamica pare a avea potential: nu pare a fi genul care sa caute maretia lumii ci se pune de buna voie in slujba celorlalti. Da, este un Adam pe care am sa Mi-l amintesc la momentul cuvenit! ... daca toti Adamii ar fi la fel ..."
- Da …, un ceai, te rog … cu lamaie si fara zahar!
"De ce oare m-oi fi obosit sa deschid gura?" gandi Galmun-Demiurg. "Era suficient sa imi doresc ceaiul acela cu lamaie si fara zahar iar el ar fi aparut inantea Mea!"
Apoi isi spuse ca muritorilor trebuiau sa li se dea semne de dragoste si mila, asa incat tanarul chelner trebuie ca se simtea inundat de clipa unica pe care Demiurgul i-o acordase.
Isi trase inapoi palaria peste ochi, intrucat lumina soarelui era destul de puternica in acea dimineata de primavara si se cufunda din nou in universurile interioare spunandu-si ca trebuie sa lucreze putin la intensitatea luminii; Soarele trebuia sa fie mai putin stralucitor. Apoi se razgandi si concluziona ca era mai bine asa.
"Lumea e imperfecta. Adam o destabilizeaza. Totul a fost creat in asa fel incat sa se mentina echilibrul. Singurul element ramas neechilibrat este el, Adam, eu. Va trebui sa il echilibrez. Va trebui sa MA echilibrez?! ... Nu, sa ne limitam la Adam! Dar cum sa il echilibrez, ce metoda sa folosesc pentru a-l integra in sistem? Trebuie sa se dezvolte, insa nu in detrimentul sistemului. ... Voi crea un pradator pentru Adam. Da, asta am sa fac!" exclama Galmun-Demiurg bucuros, apoi isi spuse ca nu putea fi o solutie viabila, intrucat un nou pradator ar avea nevoie la randu-i de un alt pradator si tot asa, ori pana la crearea lui Adam, sistemul fusese inchis. "Va trebui sa ii gasesc o alta metoda de distrugere partiala si in imensa mea mila si maretie, am sa il las sa isi aleaga singur caderea."
"Adam!" striga vocea interioara a Zeitatii.
"Da, Doamne! Ma relaxam printre palmieri si priveam, minunandu-ma, lumea pe care ai creat-o. Chiar e frumoasa!"
"Multumesc, Adam! Ma bucur sincer ca iti place. Iti amintesti cand ti-am spus ca esti imperfect?"
"Desigur Doamne, raspunse Adam. Chiar m-am gandit deseori de atunci la Cuvintele Tale. Drept sa iti spun, nu am reusit sa imi inteleg punctele slabe, dar sunt convins ca undeva pe parcursul eternitatii le voi vedea si atunci de buna seama le voi corecta."
"Adame, am hotarat ca pentru tine eternitatea Mea va avea o alta forma."
"Nu inteleg, Doamne", facu Adam incurcat.
Galmun-Demiurg zambi intelegator:
"Desigur ca nu intelegi. Ti-am spus doar sa nu mai incerci sa imi intelegi CUVINTELE. Ceea ce trebuie sa faci este sa le asculti si sa accepti."
"Da, Doamne!"
"Bun! Asta fiind stabilit, am sa te rog sa iti alegi o modalitate prin care sa uiti tot."
"Sa uit tot?! Dar, Doamne, eu nu vreau sa uit. Dimpotriva, vreau sa invat, sa aflu cat mai multe. Doar asa pot sa ajung sa Te cunosc!"
"Adame, incepi sa ma calci pe nervi! Tu nu intelegi ca nu conteaza ce vrei tu ci ce vreau EU?!"
"Da, Doamne!"
"Bun! Deci ....?"
Adam statu pe ganduri si pret de cateva decenii nu zise nimic. Apoi, inainte sa vina ceaiul, Adam vorbi:
"Doamne, daca tot e sa uit, macar pot sa te rog sa imi dai fericire?"
"Fericire ...", facu Demiurgul ganditor apoi concluziona amuzat: "perfect! Vei avea parte de fericire!".
In ochii lui Adam se putea citi bucuria. "Voi fi fericit!", gandi el si dadu sa se intoarca intre palmieri. Isi aminti apoi ca Demiurgul nu ii daduse inca voie sa plece asa ca renunta la gand.
"Mai e ceva, Doamne?", intreba el timid, sperand ca raspunsul sa fie unul negativ.
"Ma intreb daca intelegi oare ce inseamna ceea ce tocmai ai cerut!"
" ... daca mai e ceva?" se mira Adam.
"Fericirea!"
"Am gasit cateva definitii ale fericirii in baza de date a Edenului, Doamne. Asta a fost si motivul pentru care ti-am cerut-o!"
"Dar NEFERICIREA, ai gasit-o?"
"Da, Doamne, dar sincer sa fiu nu mi se pare deloc atragatoare ideea ... nu, sigur nu. Prefer FERICIREA".
Demiurgul zambi intelegator apoi spuse:
"Dragul meu copil, FERICIREA si NEFERICIREA sunt complementare. Nu poate fi una fara cealalta. Nu poti aprecia fericirea daca nu ai cunoaste si nefericirea. Ai ales singur si NEFERICIREA cand ti-ai exprimat optiunea spre FERICIRE".
"Inteleg!" facu Adam resemnat si isi pleca incet capul. "Atunci va fi si nefericire. Singur am ales, desi nicaieri in baza de date nu am gasit vreun tratat cu privire la legatura dintre cele doua ... Stiu insa ca asta nu este o scuza!"
Adam se caia in interior pentru alegerea facuta. Oare ar fi fost posibil? ... Nu, la cum Il stia pe Creator, nu, dar merita totusi sa incerce. Isi lua inima in dinti si spuse:
"Doamne, stiu ca am ales singur, dar dat fiind ca nu am avut setul complet de informatii, n-as putea sa aleg altceva?"
Galmun-Demiurg se simti in acelasi timp furios si distrat. Niciodata vreun Adam nu indraznise sa ceara ceva similar.
"Adame, ai impresia ca aici mergem pe variante ajutatoare? Sigur ca nu! Ai ales si asa ramane!"
Pe figura lui Adam se putea citi resemnarea.
"Totusi, pentru ca ai fost oarecum ingradit, iti ofer un bonus."
Ochii lui Adam scaparara a speranta.
"Dat fiind ca fericirea si nefericirea sunt complementare, am sa-ti creez ... un complement!"
"Ce complement Doamne?" facu Adam incurcat.
"Esti singur Adame, nu?"
"Nu Doamne, sunt cu Tine, desi uneori cand nu ma prea bagi in seama -si asta poate dura milenii uneori- adevarul e ca ma cam plictisesc".
"Perfect! De acum inainte, nu vei mai fi singur!"
"Inca un Adam!!!!" exclama Adam bucuros dar apoi se gandi ca nu puteau fi doi "Cel dintai!". "Curioasa treaba asta!", gandi el.
"Nu, Adame, nu inca! Vremea pentru Adam-Adam va veni mai tarziu, tocmai mi-ai dat o idee ... ce nostim!"
Adam isi scarpina ceafa si ridica intrebator un ochi spre Parintele sau:
"Atunci?"
"Dormi, Adame!" ordona Creatorul si in clipa aceea Adam incremeni.
"I-am promis un complement ..." gandi Galmun-Demiurg. "... un complement ... Va trebui sa faca parte din el. Stiu!!!! Voi lua o parte din el si voi crea complementul, dar ce parte sa iau, cata vreme Adamul acesta arata extraordinar de armonios? Sa ii iau mainile? ... hmmmm, nu, nu cred, arata destul de bine si in plus ii sunt folositoare. La fel si picioarele, si trunchiul si capul!!!! Enervanta treaba!"
Trecura cateva secole pana cand Creatorul-Galmun sa se poata hotari. Intr-un final, isi dadu seama ca Adam avea prea multe coaste. Isi aminti ca in repetate randuri Adam i se plansese ca il incomodau cand voia sa execute anumite miscari. Il distrase de fiecare data cu scancelile sale copilaroase, si de fiecare data respinsese cererea adamului de a i se scoate macar o pereche de coaste.
"Asa va fi!", spuse Creatorul. "Din coaste vom crea complementul si in coasta ii va sta!"
- Poftiti ceaiul! spuse chelnerul. Intocmai cum l-ati cerut: fara zahar si o felie de lamaie.
Galmun zambi si ii intinse chelerului o bancnota de zece halari.
- E prea mult, spuse acesta. Ceaiul este doar patru halari si douazeci si opt de cali.
- Pastreaza restul, spuse Galmun facandu-i semn cu mana sa se departeze. Sunt generos!
Chelnerul inclina din cap zambind si se departa.
"Frumos acest exemplar adamic, gandi Galmun. Au ajuns destul de departe!"
"Trezeste-te, Adam" spuse Creatorul. "Am hotarat cum voi proceda!".
Adam isi freca somnoros ochii si spuse cascand cu pofta:
"Doamne, sunt convins ca ai luat cea mai buna decizie".
"Complementul tau va fi parte din tine!"
"Il voi purta cu mine tot timpul?" intreba Adam nedumirit.
"Nu. Iti voi crea complementul folosindu-ma de parti din corpul tau."
Adam incremeni.
"Dar, Doamne, mie imi place forma in care mi-ai construit corpul si sincer nu as prea renunta la vreo parte din el. Daca imi dai voie, am sa ma opun acestei initiative."
Cat de obraznic devenise acest Adam!!! Pe de alta parte insa, avea dreptate si Galmun-Demiurg zambi intelegator.
"Mi-am amintit ca in repetate randuri te-ai plans mai mult sau mai putin oficial ca in marea Mea mila ti-am pus mai multe coaste decat ti-ar fi fost necesare."
Adam ranji asemeni unui copil prins cu mata in sac:
"Doamne, nu am vrut sa fiu lipsit de respect, dar n-am avut incotro!"
Galmun-Demiurg ramase pret de cateva clipe incurcat, intrucat nu intelegea atitudinea lui Adam. Sa ii fi scapat oare ceva?
Ii trecu prin minte ca Adam, satul fiind de atatea plangeri ar fi putut sa recurga la Arhanghelul Chirurg, cel responsabil cu modelarea fizica a speciilor de animale create, pentru a-si scoate coastele care il deranjau. Nu de putine ori, acesta se aratase ... dispus sa mai schimbe aspectul cate unui animal ici si colo in schimbul unei damigene cu tuica de palmier.
Lui Adam ii facea o deosebita placere sa schimbe cate ceva la vreun animal sau altul. Il facea sa se simta ... creativ, asemeni Tatalui.
"Ce ai facut, Adame?"
"Mmmmm ... nu prea stiu cum sa-ti spun ... aaaaaam ...."
" ... daaaaaaa ...." facu Demiurgul invitandu-l pe Adam sa continue.
"... am ... depus o petitie la tribunalul Edenului in vederea eliminarii a nu mai mult sau mai putin de doua coaste. O perecehe, ca sa fiu exact!"
Galmun-Demiurg rase cu pofta apoi spuse:
"Nu imi amintesc sa-mi fost raportat un asemenea eveniment. Stiu sigur ca nu, cel putin nu recent, intrucat Eu aprob sau resping asemenea cereri."
Adam inclina usor din cap, tinandu-si mainile la spate si spuse:
"Asta pentru ca un deceniu mai tarziu am retras cererea!"
"Serios?!" se mira Creatorul. "Te-ai hotarat sa renunti la hotararea de a renunta la o pereche de coaste?"
"Aaaaa, nu ... nicidecum ..."
"Adam, e ceva ce nu imi spui?"
"Pai, ca sa nu mai ocolesc prea mult raspunsul, am sa fiu direct."
"Perfect. Te ascult."
"Iti amintesti cand ai hotarat sa renunti la coada ursului?"
"Da, chiar foarte bine. Tin minte ca Arhanghelul Chirurg nu era nicaieri. Mi-a raspuns robotul de fiecare data cand am sunat, cum ca, vezi draga, ar fi fost impreuna cu prietenii in vacanta."
"Da, numai ca nu a fost intocmai asa", facu Adam fastacindu-se.
"Dar?!"
"In realitate eram amandoi sub cactusii din partea de est a gradinii, varsandu-ne maruntaiele la intervale aproape regulate, din cauza tuicii de palmier. Strasnica bautura! Te-am laudat amandoi cu o seara inainte la fiecare inghititura pe care o luam, pentru maiestria de care ai dat dovada creand posibilitatea aparitiei minunatei licori."
"Asa, care va sa zica ... Nu cumva ai incercat iarasi sa il mituiesti, nu?"
"Nu!" facu Adam apoi tacu pret de cateva secunde. "De data asta am reusit!".
Galmun-Creator nu isi putea crede urechilor. Adam ii sucise mintile bietului Arhanghel.
"Dar zau, Doamne, uita-te si Tu, vezi? Ma simt mult mai bine asa, fara coastele alea doua si in plus, nici nu se observa din exterior!"
"Extraordinar!!!!" se enerva Galmun-Stapanitor, "ai trecut peste Cuvantul Meu si ti-ai scos coastele! Asta o sa te coste scump, iti promit!"
"Dar, Doamne, oare nu Tu ai fost cel care mi-a tot spus ca nu trebuie sa inteleg CUVANTUL?" intreba Adam cautand o scapare.
"Adame, tuna Creatoruil, nu incerca sa ma duci cu vorba pentru ca nu are sa iti mearga! Da, asa am zis, dar trebuia sa imi dai ascultare! Asta ca sa nu mai spun ca acum nu pot sa implinesc ceea ce mi-am propus. Chiar aveam nevoie de coastele alea, naparstoc neevoluat ce esti!"
"Doamne, poate ca raul nu e chiar asa de mare pe cat crezi!" spuse Adam.
"Ce poate sa nu fie rau in toata povestea asta?! Aveam nevoie de coastele alea! Din ce iti voi mai crea eu acum complement?"
"Doamne, dar coastele se afla bine pastrate, asa incat, daca ai trebuinta de ele, Ti le pot aduce de indata, pentru ca, in mintea mea s-a nascut si gandul ca s-ar putea sa ai nevoie la un moment dat de ele, asa ca ... le-am pastrat!"
"Da? ... hmmm, poate ca intr-adevar, raul nu este tocmai foarte mare, dar de pedeapsa tot nu scapi."
Adam zambi impaciuitor si spuse:
"Sa merg sa iau coastele?".
"Mai esti aici?" intreba Demiurgul.
- Un buchet de flori, maica, sa-l dai domnitei ma-tale!
Galmun isi ridica palaria pentru a vedea cine vorbise.
- Hai, maica, zise din nou batrana. Doi halari buchetul ... si daca iei doua iti dau unul gratis.
"Inca n-am creat-o", gandi Galmun-Demiurg si isi trase inapoi palaria peste ochi.
Femeia mai incerca de vreo doua-trei ori, dar Galmun era departe.
"Doamne, m-am gandit ca totusi doua coaste ar fi prea mult, zise Adam, asa ca am adus numai una."
Galmun-Creatorul se uita cu mirare la creatura din fata sa.
"Adame, unde este cea de a doua coasta?"
Adam incerca sa banguie ceva dar intr-un final spuse:
"Am pierdut-o, Doamne, am pierdut-o!"
Galmun-Demiurg simti ca i se suie tot sangele la cap.
"Si imi spui asa senin ca pur si simplu ai pierdut-o???!!"
Adam tacu.
"Daca este undeva in gradina Edenului o vom gasi" spuse Demiurgul. "Am sa initiez numaidecat cautarea. Nu putem lasa ceva asa important la voia intamplarii!"
Adam incerca sa spuna ceva:
"Doamne ... Doaaamneeee ....."
"Ce mai vrei, creatura lipsita de respect si de minte?"
"S-ar putea sa nu fie nevoie sa initiem vreo cautare. N-as vrea ca din pricina mea intregul Eden sa se agite pentru nimic"
"Pentru nimic???!!! Cum adica, pentru nimic???? Coasta aia a ta e la fel de importanta ca cea pe care mi-ai adus-o! O vom cauta imediat!"
Galmun-Demiurg puse mana pe telefon si forma numarul departamentului de obiecte gasite al Edenului:
"Da, sunt Eu!"
De la capatul celalalt se auzi o voce:
"Saru' mana, Doamne!"
"Auzi, n-ati gasit din intamplare vreo coasta?"
"Doua secunde, Doamne, sa caut in arhiva"
Galmun-Demiurg puse mana peste microfonul telefonului si i se adresa lui Adam:
"Spre binele tau, roaga-te sa o fi gasit!"
"Nu, Doamne, nu avem nici o coasta in arhiva" spuse vocea de la capatul celalalt. "Era importanta?"
Galmun-Demiurg inchise telefonul si apoi exclama mai mult pentru sine:
"Importanta??? Sunt inconjurat de idioti!"
Forma din nou un numar si astepta cateva clipe.
"Ati sunat la departamantul de cercetari si investigatii al Edenului. Momentant toti operatorii nostri sunt ocupati. Pentru a va pastra prioritatea apelului, va rugam asteptati!"
Vocea robotului se opri si urma o portiune dint-un imn de slava.
"Momentan, toti operatorii nostrii sunt ocu ..."
Galmun-Demiurg inchise telefonul nervos.
"Incredibil! Astia sunt mereu ocupati ceea ce inseamna ca tot timpul se pierd lucruri pe aici prin Eden!"
Forma un alt numar si duse telefonul la urechea dreapta:
"Eu sunt, spuse el doua secunde mai tarziu. Cum cine EU? Singurul, Unicul, EU! ... aaa, nu m-ai recunoscut .... bine, fie, sunt cam nervos acum ceea ce face sa imi tremure vocea si sa mi se intunece oarcum aura, asa ca te inteleg. Auzi, stii cine e azi de servici la Cercetari? ... da, bine, astept!"
"Roaga-te sa dau curand de ei, altfel o sa-ti pun pielea-n bat!" zise Galmun-Demiurg adresandu-se lui Adam.
"Da, sunt inca aici", spuse apoi, adresandu-se arhanghelului pe care tocmai il sunase. "Am inteles, sun din nou!".
"Ati sunat la departamantul de cercetari si investigatii al Edenului. Momentant toti operatorii nostri sunt ..."
"Alo, da?!" facu vocea nervoasa a arhanghelului operator, intrerupand linia melodica a robotului.
Pe semne facea ceva extrem de important in momentul in care fusese deranjat iar asta in mod evident nu ii facea placere.
"Te-am deranjat cumva?" intreba Galmun-Demiurg pe un ton fals mieros.
"Tu nu deranjezi niciodata, Doamne", raspunse arhanghelul operator inghitind in sec. "Cu ce Te putem ajuta?"
Galmun-Demiurg hotari sa nu mai lungeasca prea mult convorbirea -asta si din cauza ca providerul hotarase de curand sa scumpeasca minutele vorbite- asa ca ii spuse operatorului:
"Vreau sa cautati o coasta! Imediat. Imi trebuia ieri!"
"Prea bine, Doamne. Imi puteti oferi, cumva, o scurta descriere a obiectului cautat? Cuvantul nu imi spune nimic ..."
"Ai auzit vreodata de DICTIONAR?!" tuna Galmun-Creator furios. "Pentru numele meu, ati facut cursul de formare profesionala degeaba! Poate ca ar trebui sa te trec la registratura!"
Se simtea cum arhanghelul operator transpira din cauza emotiei resimtite.
Adam chicoti acoperindu-si usor gura cu mana stanga.
"Iar tu nu rade, pentru ca inca n-ai scapat!" spuse Demiurgul adresandu-i-se.
"Bine, sa ma anunti cand o gasiti!" spuse apoi catre operatorul de la serviciul de cercetari inainte de a intrerupe legatura.
"Adica niciodata", chicoti din nou Adam.
"Ce-ai spus?" intreba Demiurgul.
"Nimic ... nimic ...!" incerca Adam sa isi retraga vorbele.
Cum Creatorul continua sa il priveasca insistent, Adam marturisi intr-un final ca fusese din totdeauna curios sa cunoasca taramul umbrelor, asa incat, intr-una din zilele ce urmasera operatiei arhanghelului chirurg, se strecurase frumusel afara din Eden si mersese in Infern.
Galmun-Demiurg crezu ca ii va exploda un vas de sange din cauza cresterii bruste a tensiunii. Simti nevoia sa se aseze si isi imagina un scaun imens.
"Sa nu imi spui ca ai pierdut coasta in Infern!"
"Aaaa, nu, nu, sigur ca nu, n-am pierdut-o!"
"Atunci nu inteleg ce legatura are vizita pe care ai intreprins-o -fara voia Mea si pentru care vei fi iarasi pedepsit sever- in Infern cu faptul ca iti lipseste o coasta!"
"Doamne, facu Adam plangacios, amandoi stim ce bestie a iesit din Cerber ... cainele ala e de speriat. Am incercat sa ii dau zahar ... n-a mers. Am incercat sa ii dau paine ... n-a mers. Ce mai incolo-ncoace ... n-a mers cu nimic si Doamne, cat imi doream sa vad Infernul."
Galmun-Demiurg vazu negru inaintea ochilor. Stia deja, fara sa mai auda povestea lui Adam, cum se petrecusera lucrurile.
Adam observa starea Parintelui sau si gasi de cuviinta ca ar trebui sa isi ceara scuze.
"Nu stiu cat mai conteaza acum, spuse el, dar ... imi pare rau! Zau, sincer ... imi pare rau!"
Cauta apoi sa se disculpe:
"Ce vina am eu ca m-ai facut asa curios? Dar zau ca nu am vrut sa ii dau coasta!"
"Ti-o fi luat-o el din mana!" spuse Creatorul dupa ce se mai linisti putin.
Adam se bucura vazandu-si parintele mai linistit si continua:
"Sa vezi, dupa ce nici nu s-a uitat la zahar iar de paine nu mai vorbesc, i-am aruncat cate putin din tot ce aveam la mine si curand nu-mi ramasese nimic in afara de coaste. Mi-am spus ca daca si asa nu il interesa nimic in ziua aceea -probabil avea indigestie- ce rau as fi putut face aruncandu-i o coasta? Numai ca bestia asta isi dorea. Probabil simtise mirosul coastelor mele si asta il facuse sa refuze toate celelalte bunatati. Nemernicul! ... Ei si cum spun, i-am aruncat coasta stanga, sau nu, pe cea dreapta ... sau ... nu, cred ca era cea stanga totusi. Asa ... si, bestia s-a repezit numaidecat la ea si din cauza lacomiei i-a ramas in gat si unul din cele patru capete a ... murit!"
Demiurgul radea cu pofta.
"Deci din cauza asta mi-a trimis Hades cerere oficiala de a renunta la unul din capetele lui Cerber .... A motivat ca nu are suficienta hrana, dar de fapt voia sa ascunda mica ta vizita in tinutul lui ... ce bandit si Hades asta!"
"Da, confirma Adam, dar pot sa iti spun ca e un tip de treaba. M-a condus apoi peste tot prin Infern si mi-a aratat tot ceea ce era demn de vazut. N-am ratat nimic, asa ca la urma urmei, a meritat coasta! In plus, Doamne, mai am una. Ce trebuinta ai putea avea de doua coaste, cata vreme vrei sa imi creezi un SINGUR complement, zau asa ... Hai, nu fi suparacios, ca nu asa Te stiu eu."
Galmun-Demiurg zambi usor, se ridica de pe scaun, il facu sa dispara, iar apoi spuse:
"Bine, fie, ma voi multumi cu o coasta, dar si tu va trebui sa te multumesti cu ce va iesi din ea!"
"Sunt deja multumit, pentru ca Tu esti multumit!" spuse Adam zambind bucuros. O scosese pana la urma la capat.
"Doamne, n-ar trebui sa-i informezi pe baietii de la Cercetari sa opreasca actiunea?"
Galmun-Demiurg zambi si spuse:
"Lasa-i! Sa ne distram putin!"