nimeni nu simte izvorul lacrimei celuilalt
chiar dacă i se întâmplă și lui să plângă
uneori

***

lumea e o nucă
femeia un subterfugiu
bărbatul i se ascunde sub fuste așteptând să crească
apoi i se ascunde sub fuste pregătindu-și
descendența
o scoate din inimă din cap din birou
și o trimite să rezolve comisioane
între timp nuca devine tot mai
neîncăpătoare
plozii se luptă în ea pentru supremație
până când se golesc toate
toți
de miez
de la mic la mare

lumea e o coajă
în coajă bărbatul împleticit în femeie se face
gol
absență
uitare

___
copyright Adela Setti