Relația cu celălalt reglează climatul social în care trăim. Umanizarea societății nu ar fi posibilă fără modificarea structurilor sau transformarea modului în care îl percepem pe celălalt. Ce este acesta pentru mine ? Un celălalt diferit pe care încerc să îl "tolerez" sau un altul asemeni mie, cel care îmi seamănă și pe care sunt dispus(ă) să îl iubesc? În acest loc se află întreaga diferență între celălalt și aproapele meu. Celălalt înseamnă altul, cel care nu sunt eu. Această idee este întotdeauna atinsă de o nuanță de negativitate. Este eminamente de dorit să îl tolerez pe celălalt, iar acest lucru este doar minimumul relației de la persoană la persoană. Cine se simte confortabil în a fi tolerat, recunoscut ca altul și parțial neînțeles? În aproapele meu, văd un om ca și mine, supus aceleiași condiții, acelorași întâmplări și încercări, capabil ca și mine de a gândi, de a iubi, purtând aceeași demnitate. Ideea "aproapelui" se îmbogățește cu tot conținutul ideii noastre despre om. Convingerea referitoare la măreția omului și la experiența fragilității sale ne îndeamnă să îl ajutăm și să îl iubim pe aproapele nostru, dar nu cu o iubire-sentiment, care este, prin natura sa, selectivă, ci cu o iubire binevoitoare, prin natura sa, - universală.
Totuși se întâmplă uneori ca întâlnirea cu celălalt să fie pentru fiecare o neplăcere care ne împiedică să acționăm și să ne exprimăm. Tot ceea ce se face nu numai în public, ci pur și simplu, în prezența celuilalt, devine mai greu de făcut. Timiditatea afectează numeroase persoane. La copil afirmarea sine-lui în fața celuilalt ia adesea o formă dominatoare și agresivă. Astfel se manifestă "voința de putere" care există în fiecare dintre noi ca tendință. Nietzsche a exaltat-o în concepția sa despre "supraom". Când virtuțile de căpătâi, sunt așa cum le propune Nietzsche, voluptatea, dorința, dominarea și egoismul, celălalt este folosit drept un instrument Pentru Hegel, conștiința sine-lui implică recunoașterea altor conștiințe în fața cărora mă situez în opoziție. Cel mai slab îi slujește celui puternic. Relația care se stabilește este aceea a stăpânului față de sclav care va dura până în ziua când, transformând prin muncă lumea lucrurilor, sclavul va accede la conștiința de sine și va răsturna situația pentru ca stăpânul să depindă de el. Aceasta este ideea pe care și-a însușit-o Marx.
Psihanaliza, inspirată de Freud, a pus agresivitatea printre tendințele fundamentale ale omului. "Homo homini lupus" a spus cineva înaintea lui. Iubirea față de aproape este imposibilă. Acest pesimism a fost criticat de unii psihanaliști. Dar ideea o vom regăsi la Sartre. Potrivit acestui autor, celălalt este pentru mine o amenințare. Cu privirea sa mă transformă în obiect, îmi violează conștiința, mă posedă, îmi răpește lumea. Piesa de teatru "Cu ușile închise" prezintă infernul sub forma unei camere de hotel în care se află adunate trei personaje. Fiecare are drept călău pe fiecare dintre celelalte două personaje și situația duce către o serie de neînțelegeri și eșecuri relaționale care duc la concluzia : "Infernul sunt ceilalți"! Ce aș putea să fac eu ? Să îl iubesc sau nu pe aproapele meu ?