Vara mama scotea cuferele de le naftalină.
Iarna punea murături în butoaiele în care mă ascundeam
apoi mă dădeau afară cu mirosul de usturoi împletit
în ștromoiage lungi ca niște codițe de fetiță blondă
cu zulufi si petale vegetale.
Aveam lămpi de gaz, sobă de fontă cu lemne mocnite, erau
Bucureștii ce crezi, metropola tinereții mele care se arăta
promițătoare cînd ieșeam țanțoș cu cravata de pionier
și pistruii pe care nici fardul mamei gros nu-i ascundeau,
înghesuit în tramvaiul 3 cu care ajungeam transpirat
mirosind acru a ceapă,la lacul Floreasca
unde era să mă înec deștept cum eram crezînd că pot înota
instinctiv fară lecții și colac de salvare, măcăit
doar de rațele lacului ierbos.
Trăiam fară de griji, bunicul mă chema pe nume
măsurîndu-mă la tocul ușii ca să vadă mîndru
cu cîți centimetrii am urcat spre tavan.
La școală ne citeau despre Stefan cel Mare și Baiazid dar cele mai interesante erau lecțiile de științe naturale cînd
aduceam broaște și melci în buzunarele pline cu frunze grase
furate din Cișmigiu. Dar nu despre asta vreau să-ți povestesc ci despre prima dragoste cînd într-un vîrf de munte am găsit-o pe Li cea cu pielea albă de porțelan, ca o piersică proaspătă, radiind a dragoste nerisipită încă, curioasă să sarute un naiv cu buze moi, timid și neîncercat de altele.
Prima noapte semăna a calvar militar într-un pat mare scrobit cu roșul unei voite crime.
Nu știu ce am simțit, dar se numea prima dată.
Mi-era somn și vroiam să visez, neobișnuit cu
un trup străin, gol, cuibărit în mine, căutîndu-mă.
Imi venea să aprind lampa cu gaz a copilăriei și să
studiez meduza molatecă, adormită lîngă mine.
Mă năpusteau lecțiile de anatomie, discuțiile
cu băieții "specialiști" în femei și mirajul că mi se întîmplă mie.
Pipăiam aerul care mirosea a ceva nou, neștiut, acrișor, ce
nu se putea povesti sau simula cu nimic în lume. Oare ce simțea Li? Cum o să știu ce se petrece cu femeia asta în devenire, seducția mea consumată. Ce viitor vom avea? Dimineața am fugit cu bagajele nefăcute, să luăm primul accelerat spre Gara de Nord zburdînd după ea prin coridoare pustii, cercetînd după perdelele CFR unde ești? și ne găseam și ne sărutam, rîzînd ca nebunii, ronțăind excitați ciocolată și fumînd prin toate ferstrele deschise prin care simțeam viitorul clocotind pentru noi,
enorm, misterios și elastic ca un balon roz în formă de inimă îmbrățișîndu-ne cu brațe largi cît să încapă toată tinerețea care mi se termina acolo, care mă proiecta în lumea unor adulți serioși, îngîndurați în existențialismul lor cotidian.
De aceea cînd mă întrebi dragă prietenă ce am făcut în vara
lui 64 am să mă uit la tine lung, cu un fel de tristețe în ochi, cu un răspuns banal pe care îl bănui după cum
îți ștergi o lacrimă fugară de pe aripa clipei, iubisem...