Mânca și vorbea la masă cu mine.
Apoi nu mi-a mai răspuns. Zâmbea
privind prin fereastra deschisă
a lumii. Și mâna-ncet i se strâmba.

Uita a vorbi. Bâiguia ca nebunii,
și noaptea-i plângea în palmă
cu stele, punându-i vălul durerii
pe strigătul țâșnit din rană.

Nu mai putea apuca viața de mână,
abia curgeau ale privirii pârâiașe:
se zugrăvea Hristos pe-a feței lună,
în timp ce goana se-ntețea-n orașe.