brusc,

memoria revine, se împrospătează, nici un trecut nu merită atenția
când viitorul foarte apropiat se poate plămădi în clipa imediat
următoare, îți va trece prin minte, când frust și aevea vei
apărea de după colț, exact când am să trec drumul
străzii centrului de buric al târgului orașului
meu, sărut-mâinile îți vei continua
gândul, mimând un aer
proaspăt, de
construcție
nonșalantă,
ușurel teatral,
bună ziua, am să scurtez,
intrând în magazinul alimentar, destul
de aproape de locuința mea, am să pun în coș
piersici dulci, coapte și uriașe, ca un fulger îmi vei fi
trecut prin față, dar voi refuza să-mi amintesc despre nimicul
petrecut cu tine, voi umple coșul de fructe proaspete, îmi voi cumpăra
ceva de scris, când în spatele meu, la rând ai să apari domnule, chiar tu,
o coadă de ochi are să-ți observe cămașa colorată, o să-mi dezumplu
coșul în plase, tu ai plătești în urma mea o sută și ceva de mii
pentru cine știe ce nimic trântit în coșul tău, voi goli încă
fructe când mâinile mele se vor simți cuprinse în
tentația de a-ți povesti cum treceai punct
albastru prin piațeta ferestrelor mele,
cum îmi erai zori și-nserare și
cum a existat un spate
pe care mi l-ai
întors o
singură
dată, exact în clipa
când aș fi vrut să-ți vorbesc
despre înfăptuirile tale de tipar,
atunci și acolo, în acel magazin ai să vii
în spatele meu, ai să-mi adulmeci gesturile, să-mi
respiri apropierea, ai să-ți rotești ochii pe conturul inelului
meu, al brățării, apoi vei încerca să-mi asculți cele câteva vorbe
aproape de șuier, mâinile mele se vor urca pe plase și voi porni afară
cu mine cu tot, te-aș fi putut cumpăra de pe o tejghea, ți-ar mai fi spus ele,
un gest fără cuget din mileniul trecut, mă oprește să-ți mai acord vreun credit
și-apoi mâinile mele sunt în slujba mea, știu ele ce pedeapsă uriașă ar primi, să
îndrăzească numai să mă trădeze, foarte simplu se va petrece toată scena,
tu n-ai să afli despre mine, nimic, nici măcar amănuntul că sub vesta
catifelată, îmbrăcasem un tricou cu inscripția prea târziu și că îl
port rar de tot fiindcă-mi apasă greu umerii, oh, n-ai să
știi nimic, numai poemul acesta ar putea să-ți
spună ceva despre felul în care te apreciez,
doar acum, când și dacă ai să-l citești,
în plus vei descoperi că realitatea
acestui prezent petrecut este
o poartă imensă,
zăvorâtă
viitorului
dintre noi, ai să-ți
amintești despre acest prezent
deja trecut și cum între o clipă și cealaltă
ai ieșit din magazin cu buzunarele pline de nimicuri,
ai privit urma mersului meu coraille, neîntors și dintr-un
capăt al străzii centrului buricului târgului orașului
meu, o piersică uriașă, dulce și coaptă se
rostogoleste, proaspătă, scoțând un
șuier plăcut alor tale
simțuri, chiar
atunci



treptat,

o inimă scăpa din strânsoare, revenea ușor la locul ei, o alta
căuta un cui în care grav să-și
atârne pofta, eu am
trecut
de colț și am urcat
în odaia ferestrelor piațetei mele,
în celălalt capăt prezența ta se disipa monocrom printre pietoni









11 august, 2006