Ciudat! Ce usor pot trece de la extaz la agonie si tristete profunda.
Se intampla lucruri noi, lucruri frumoase, tristete adanca, disperare repetata, toate izvorate din strafundurile sufletului meu inchis si zbuciumat...
Mai rezista mult oare? Nu mai stiu ce pot! As vrea sa pot, dar sunt prea sensibil si nu fac fata visului... Sunt depasit de realitate, de ceea ce ar trebui sa fie o raza de speranta, o alinare, un "pacat inocent".
Pana cand? Nu-i inteleg rostul. Nu mai inteleg nimic. De fiecare data cand am impresia ca inteleg ceva ma amagesc.
Incertitudine totala. Tot ce pot face e sa sper si sa astept... O solutie, ceva salvator. Mai am timp? Nu mai stiu ce sa cred.



N-ai cum sa ma ranesti, n-ai cum!!! Altcineva a facut asta cu mult inaintea ta... Ai putea insa sa ma iubesti. N-ai cum sa ma iubesti...??? Asta n-a facut-o nimeni niciodata...
Ai putea insa sa-mi dai speranta... Si daca poti sa faci asta ai fi un inger... o lumina... un fum intens, palpabil. Ai fi o parte din mine... Poate esti deja! Esti singura raza de "lumina" pe care o vad din groapa fara fund in care zac eu. Si totusi plutesti prea sus. Nu pot sa ajung la tine, asa cum nu pot atinge infinitul... As vrea sa ma confund cu albul imaculat... albul tau!!! As vrea sa fie albul nostru...
Nu inteleg ce cauti aici, nu stiu de ce ma faci sa sper, sa cred in mine, in tine...
Chiar merit? Chiar pot? Stiu ca nu pot, stiu ca nu pot zbura. Nu vreau prea mult. Vreau liniste, vreau pace; te vreau pe tine....??? As vrea sa fii lantisorul pe care il port la gat. As vrea sa fii un gand al meu. Intelegi? Vreau sa-mi apartii...! Sa fii langa mine mereu... Dar stiu ca e doar un vis nenorocit si ma resemnez. Asta fac mereu. Pana cand obisnuinta se va transforma in frica, iar frica in cel mai GROAZNIC cosmar al meu. Ma voi trezi si voi realiza ca urasc.
Urasc ce sunt, urasc ce simt, urasc viata insasi: incertitudinea si nesiguranta pe care le cunosc prea bine.
De ce nu pot iubi? De ce iubirea fuge de mine? Sau poate eu fug de EA...??? Si iar ma cufund in incertitudini.
Simt cum pamantul fragil de sub picioarele mele se descompune din ce in ce mai repede... Iar eu cad din nou... stiu sa cad, am invatat de mult asta; dar nu stiu sa zbor. De ce?
Asta vreau sa aflu de la tine, xxxx! Ma mint cand am impresia ca tu stii raspunsul?
Stii... m-am saturat de ironii... viata mea e o ironie...
2 ianuarie 2002



Razvan.