- De ce, când vezi un șoarece umblând prin odaia ta, te uiți la el? De ce nu te uiți la o floare din glastră?
- Pentru că eu nu am flori.
- Eu te întreb de ce te uiți la șoarece? Ai putea să privești prin geam.
- Fereastra mea e spartă și eu sunt îndurerat când mă uit la ea. Ea este ca o femeie urâtă.
- Dar de ce te uiți anume la șoarece? De ce nu te uiți la mâinile tale?
- Seamănă cu niște păianjeni, iar eu mă tem de păianjeni.
- Tu ai mamă?
- Am.
- Păi și șoarecele are mamă. Nu e treaba ta să te uiți la el. La el se uită mama lui.
- Noi toți avem câte o mamă.
- Îți plac șoarecii?
- Nu, mă deprimă.
- Iată de ce suferi. Dacă prin odaia ta ar circula un șoarece și tu nu i-ai da nici o atenție, ai fi mai mulțumit de tine. Acum n-ai plânge.
- Nu știu.
- Dacă te uiți la șoarece, ai să pierzi pofta de mâncare.
- Eu nu mănânc, pentru că mi-e silă de mâncare.
- Tocmai asta-i problema. Vinovat nu ești tu, ci șoarecele care te provoacă să-l urmărești. Trebuie să fii indiferent, să n-ai nici un sentiment față de el.
- Eu mă uit la el, pentru că-s foarte curios să văd ce-o să facă, unde o să se ducă.
- El urmează întotdeauna aceeași cale. El nu poate devia de la traseul lui.
- Ba nu, uneori, el se oprește și se uită la mine. Atunci e drăguț. Ne surâdem unul altuia și el merge mai departe. Eu mă bucur că el râde, dar nu-mi plac dinții lui, fiindcă-s urâți.
- Ce-ai face dacă dinții șoarecelui ar fi frumoși?
- M-aș săruta cu el.
- Ar putea să te muște de buze.
- N-ar putea să mă muște de buze.
- Ce înseamnă mamă?
- Ființa în care poate intra ceva, dar neapărat va ieși altceva.
- Cine este mama ta?
- Toate mamele sunt mama mea.
- Unde e Mișa?
- Mișa este undeva.
- De ce, când umblă un șoarece prin odaia ta, te uiți la el?
- Pentru că mă tem să nu-mi sară în pat.
- Trebuie să te uiți la el numai în cazul în care îți sare în pat. El nu merită atenția ta. Ce înseamnă iubire?
- Înseamnă să fii apt să-ți bați joc de cineva.
- L-ai văzut vreodată pe Cadavrobora?
- Vine și ăla uneori. Nu-mi permite conștiința să-l alung.
- E femeie sau bărbat?
- Unu plus unu este egal cu doi.
- În ce se îmbracă el? E frumos?
- ÃŽn alb. El este alb.
- Despre ce-ți vorbește Cadavrobora?
- Îmi spune întotdeauna că nu-i flămând. Eu cred că se jenează și-i mai propun o dată, iar el îmi spune că nu-i flămând. Și eu îl întreb iarăși și el îmi răspunde că nu-i flămând. Așa discutăm, ca să nu ne plictisim.
- Ce vrei să faci azi?
- Vreau și eu să fiu bucuros.
- Dar mâine?
- Aș vrea ca măcar mâine să fiu bucuros.
- Ce-ți trebuie pentru asta?
- Să apară un soare mare-mare și luminos.
- Azi e un soare mare-mare și luminos.
- Nu-l văd. Ãsta nu-i soare. E un pumn care te bate în ochi și te orbește. Soarele adevărat te umple de bucurie și poți să te uiți la el permanent fără să te doară ochii. Atunci nu mai vezi șoareci.
- Așa fel de soare nu există.
- El este undeva, dar nu va apărea până n-am să mor eu.
- Pot să mă duc să ți-l aduc. Vrei?
- Nu, tu ai să-mi aduci un bec. Eu nu-s nebun. Soarele cel mare-mare și luminos nu mi-l poți aduce tu. El va apărea după moartea mea.
- De ce ești pesimist?
- Sunt realist. Eu nu pot să văd soarele, ci numai șoareci. Pe mine au să mă mănânce șoarecii. Ei se fac tot mai mulți și mai mulți. Ei n-au să moară niciodată.
- Șoarecii nu sunt veșnici.
- Crede-mă pe mine, că eu știu mai bine.
- După ce-au să te sfâșie pe tine, ce-au să facă?
- Au să mănânce pe altcineva.
- Pe cine?
- Nu știu. De exemplu, pe tine.
- De ce nu-i omori?
- Fiindcă ei nu mor. Sau dacă mor, imediat se nasc alții.
- De ce nu te mănâncă acum? Să iasă toți și să te mănânce, ca să-și ia de o grijă.
- Pentru că eu mai aștept să iasă soarele cel mare-mare și luminos.
- Tu poți să aștepți în permanență ieșirea soarelui și atunci nu vei muri.
- Într-o zi, am să-mi dau seama că n-am să văd niciodată soarele mare-mare și luminos. Și șoarecii vor profita de acest moment.
- Ce vrei acum? Uite un șoarece. Fii atent. Vine spre noi și dă din cap.
- Așa face întotdeauna.
- De ce nu te uiți la el?
- Mama mea e cea mai bună mamă. Mama ta e cea mai bună mamă. Mama lui e cea mai bună mamă. Mama ei e cea mai bună mamă.
- Scoală, scoală, fii atent! Eu mă tem de el. Îmi miroase degetele de la picioare. Își arată dinții.
- El nu mușcă. E vesel și blând.
- Eu mă tem foarte tare de el.
- Aș vrea ca bricheta aceasta, galbenă și luminoasă, să ardă, fără să se stingă. Dacă ar arde zi și noapte, eu aș fi fericit. Să ardă până ce-am să mor eu. Aceasta însă se contrazice cu starea lucrurilor...
- Care brichetă?! Nu văd nici o brichetă.
- Înseamnă că ești gustos. Și au să te mănânce șoarecii chiar acum.