desenez inimi pe caiet așa cum dan face stickere foarte vesele în negru
pe cădiri
respir.
iar.

Mi-au furat copiii. Mă scuzați, nu trebuia să încep cu asta. Trebuia să spun că mă numesc J, că am fost o fată cuminte toată viața, dar mi-am trimis părinții într-o lungă călătorie. De la 10 ani. De 10 ani. Așa. Și n-am aflat niciodată prea multe despre mine, însă era destul de simplu cu ceilalți băieți. Veneau în șiruri lungi și ne jucam încet. Sau mai zgomotos. După cum bătea ploaia în geamuri. În cele din urmă, ca să le fie și lor ceva mai cald le spuneam povești despre regăsiri; ei își puneau capetele pe genunchii mei sau pe tălpi. Cresc niște flori în casă. Apoi ei plecau să cucerească cetăți goale. Așa. După, am avut niște copii despre care toată lumea spunea că sunt extraordinari. Îi culcam în pătuțuri. Le apuneam luna. Ei spuneau noapte bună mamă J mîine vrem să-ți bem tot laptele. Mă strîngeam de drag. Nu mai știu exact cînd mi i-au furat. Nu i-am mai văzut de o vreme și-mi curge tot laptele pe covoare. Se plîng chiar vecinii. E adevărat că nu prea am chef să-i caut. Îi iubesc mult. Îmi lipsesc zilele cînd ei se alergau pe malurile gri. Dincolo de zidurile orașului, unde cresc alte flori și niște tigri de țărînă. Ceață - cîntare – singurătate. Mă despletesc. Aș vrea să le apun luna.

și te iubesc atît de mult că după ce a mai trecut o zi în care îți ascunzi că nu mai
știi de mine
închid lumina
mă așez pe jos îmi înnod satana albă adun toată rochia zdrențuită între picioare plîng
spun doamne ce frumoși suntem
cu brațele pline de cicatrice mușcați degetele rănite sexuri pustii doamne ce frumoși suntem tu
eu ca două stele una în gura
celeilalte
dezbrăcîndu-ne de noi ciuruiți învinși între perfecțiune și tot perfecțiune
vezi nu-i așa de greu să trăieși îmi spui